Scenariile numirii comisarilor în Cabinetul Juncker

Marile provocări pentru alegerea comisarilor Uniunii Europene sunt Marea Britanie, Rusia şi zona euro.

Președintele desemnat al Comisiei Eu­ro­pene, Jean-Claude Juncker, aștepta ca, până la sfârșitul lunii iulie, să primească nominalizări oficiale pentru posturile de comisari de la toate statele membre. Mai are încă de a­ș­teptat numele celor de­semnați de către Olanda, Belgia, Cipru și Danemarca, însă aceasta pare a fi cea mai mică dificultate a șe­fului Executivului de la Bruxelles, care a impus noi reguli și are la rândul său de respectat mai multe res­tricții pentru a-și forma ca­binetul de 28 de comisari. Un senior al afacerilor europene şi un negociator ex­perimentat cu lideri ai vechilor state mem­bre, Juncker îşi va alege echipa ţinând cont de provocările UE de până în 2020: relaţia cu Moscova, relaţia cu SUA, creş­te­rea economică. Acestea sunt doar titlurile generale ale provocărilor, căci, în rea­li­ta­te, fiecare dintre acestea are nevoie de di­recţii de acţiune concrete, pe domenii cla­re, cu tot atâtea interese naţionale, pentru care obţinerea unor poziţii comune va fi extrem de dificilă.

O comisie mult mai politică

Este cunoscută preferinţa lui Jean-Claude Juncker pentru comisari ex­pe­rimentaţi în politică – atât la nivel naţional, cât şi eu­ropean. Orice dezbatere din spaţiul public românesc referitoare la diferite variante de comisar trebuia să pornească de la acest enunţ. Juncker ştie că nu are cum fle­xibiliza sau negocia poziţia unui stat membru pe chestiuni de importanţă stra­tegică, dacă cel desemnat comisar nu are in­fluenţă, susţinere în propria lui ţară, la nivel de guvern şi la nivel politic. Cu un Parlament European mult mai bruiat de eurosceptici, condiţia de experienţă po­litică a lui Juncker are cu atât mai mare re­levanţă.

O altă provocare pe care Juncker nu a reuşit să o rezolve până acum, iar statele membre nu-l ajută este cea referitoare la aşa-numitul principiu al parităţii pentru asigurarea egalităţii de gen, care pre­su­pune ca un procent semnificativ, 40% din viitorii comisari, să fie femei. Este o con­diţie fără de care cabinetul propus de Junc­ker poate cădea la vot în luna octombrie în Parlamentul European. Primele femei co­misar au fost desemnate abia în 1989 şi au făcut parte din Cabinetul lui Jacques Delors, în timp ce, în al doilea mandat al lui Barroso (2009–2014), numărul fe­me­i­lor a ajuns la 10. Luna trecută, Juncker a fost nevoit să retransmită statelor membre un apel prin care să le ceară să trimită Bruxellesului nu o singură nominalizare, ci o listă de propuneri de comisari care să includă neapărat femei, ca, de altfel, şi o listă a portofoliilor pentru care res­pe­c­ti­vele nominalizări s-ar califica.

Apelul preşedintelui desemnat al Comisiei a venit după ce, din discuţiile oficiale de consultare, Juncker a înţeles că se va trezi cu 26 de nominalizări bărbaţi, două femei şi „zece candidaturi pentru cel mai im­portant portofoliu economic“, aşa cum no­ta AFP, citând surse apropiate an­tu­ra­jului preşedintelui CE. Nici după o lună şi ju­mătate listele nu arată mai bine, însă există progrese în atribuirea portofoliilor către anumite state membre, ceea ce poa­te face mai uşoare no­mi­na­lizările. Există şi riscul ca statele membre noi, mai puţin abile ori preocupate de negocierile pentru Exe­cutivul de la Bruxelles, să nu poată câştiga cele mai importante portofolii. Tot ele ar putea fi nevoite să desemneze obligatoriu fe­mei, după ce primele cele mai puternice cinci state membre îşi vor fi împărţit portofoliile şi funcţiile. Nici alegerea ori atribuirea por­tofoliilor nu este uşoară, după ce mai multe state membre au indicat faptul că ar vrea să păstreze aceeaşi persoană şi ace­laşi domeniu, o chestiune delicată, po­tri­vit cutumelor Comisiei Europene, care nu au agreat prea des un comisar cu mandate consecutive pe acelaşi post.

Cele mai râvnite portofolii și cele mai vechi orgolii

Cea mai dificilă alegere este cea a Înaltului Reprezentant, responsabil de politica ex­ternă şi de securitate a Uniunii Europene, poziţie pentru care trei state şi-au anunţat deja candidaţii: Polonia cu ministrul său de Externe, Radosław Sikorski, Italia cu Federica Mogherini – care nu se bucură de susţinerea ţărilor baltice şi a altor state din Europa de Est - şi Bulgaria cu actualul comisar Kristalina Gheorghieva. Alte ale­geri la fel de dificile sunt legate de por­to­foliile economice cheie şi unde marile puteri europene par dispuse să cedeze ex­trem de puţin. Premierul Marii Britanii l-a nominalizat pe lordul Jonathan Hill, mem­bru al Camerei Lorzilor, pentru un man­dat în comisia Juncker, cu menţiunea că doreşte un portofoliu economic cum ar fi cel pentru Comerţ (deţinut de Olanda în Comisia Barroso II) sau pentru piaţa unică (deţinut de Michel Barnier din partea Fran­ţei).

Berlinul a anunţat că îl susţine pe acelaşi Günther Oettinger, actual deţinător al por­tofoliului Energiei, pentru un nou man­dat. Franţa merge la negocieri cu fostul său ministru de Finanţe, Pierre Moscovici, şi speră să obţină unul dintre cele mai importante portofolii economice, cel pen­tru piaţă monetară, deţinut până la ale­gerile europarlamentare de vice­preşe­din­tele Olli Rehn. Ambiția Parisului pentru acest portofoliu este însă temperată de Ber­lin, ai cărei reprezentanți apreciază că Franța nu ar putea avea grijă de limitele de deficit bugetar din cele 28 de state mem­bre, câtă vreme are probleme cu pro­priul buget.

Favorit în Spania este, potrivit Euractiv, Miguel Arias Cañete, ministrul Agri­cul­tu­rii, însă are șanse cu un al doilea candidat, Luis de Guindos, fost secretar de stat pen­tru economie în Cabinetul lui Aznar și ministru al Economiei și Comptetitivității în echipa lui Mariano Rajoy, să obțină un portofoliu economic și mai important. Irlanda voia și ea portofoliul Agriculturii. Bu­cureștiul a anunțat, în cele din urmă ofi­cial, că îl susține pe Dacian Cioloș pen­tru un nou mandat, nominalizare bine pri­mită la Bruxelles, cu oarecare rezerve le­ga­te de reconfirmarea sa tot la Agricultură.

Statele baltice vin la negocieri cu foști pre­mieri: Letonia l-a nominalizat pe Valdis Dombrovskis, iar Estonia pe Andrus An­sip, fost prim-ministru între 2005–2014, lider al Partidului Reformist. Finlanda îl susține pe fostul său premier Jyrki Ka­tai­nen, actual comisar pentru Afaceri Mone­tare după ce Olli Rehn a intrat în com­petiția politică a alegerilor euro­parla­men­tare.

Alte trei state membre încearcă să re­con­firme noi mandate pentru comisarii din Cabinetul Barroso II: Suedia menţine sus­ţinerea pentru Cecilia Malmström, cea ca­re a deţinut postul de comisar pentru Po­litică Internă – unul din cele mai grele man­date, Austria l-ar propune pe actualul co­misar pentru Politică Regională, Jo­hannes Hahn, iar Slovacia cere un al doi­lea mandat pentru Maroš Šefčovič.

Câteva speculaţii au indicat că Ungaria ar vi­za portofoliul Justiţiei, însă are şanse foarte mici, având în vedere derapajele democratice ale guvernului de la Bu­da­pes­ta şi opoziţia declarată a lui Viktor Orbán (PPE) faţă de luxemburghezul Jean-Claude Juncker. Controversată sau cel puţin con­testată ar fi şi acordarea portofoliului pen­tru Muncă României, având în vedere problemele grave legate de gestionarea fon­durilor europene pe POSDRU, Direc­to­ratul General subordonat acestui comisar fiind de mai multe ori în situaţia de a suspenda plăţile pentru România din cau­za unor suspiciuni de fraudă pe acest pro­gram operaţional. În acelaşi timp, Ger­ma­nia, Franţa şi, desigur, Marea Britanie sunt într-o ofensivă fără precedent în a restricţiona accesul cetăţenilor europeni din statele mai sărace la asistenţă socială, cetăţenii români fiind printre cei sus­pec­taţi de aşa-numitul „turism social“.

Noul management – comisari coordonatori

În afara nominalizărilor şi a portofoliilor, viitoarea Comisie Europeană ar putea lu­cra însă într-un nou format cu aşa-numiţi comisari coordonatori pe politici eu­ro­pene. Un influent think tank care reuneşte foşti reprezentanţi ai Executivului, The Friends of the European Commission, a şi explicat recent că un număr de cinci comisari coordonatori sau vicepreşedinţi, care să lucreze pe clustere, ar fi un model mult mai eficient şi ar creşte semnificativ coordonarea între comisari.

Ideea presupune reconfigurarea actualelor 28 de portofolii în cinci noi clustere, su­pervizate de un vicepreşedinte pe obiec­tive cheie de politici sectoriale, scrie Eu­ractiv. Potrivit The Friends of the Eu­ro­pean Commission, există trei chestiuni determinante în distribuirea portofoliilor în viitoarea Comisie: problema Marii Bri­tanii (acordarea unui portofoliu important Regatului Unit al Marii Britanii ar putea tempera poziţiile eurosceptice şi egoiste ale Londrei), problema Rusiei (care in­clu­de şi controversata chestiune a desemnării unui Înalt Reprezentant, dar şi coordonare cu comisarul pentru Extindere, Energie şi alte portofolii) şi problema zonei euro (un­de Franţa doreşte o flexibilizare a coor­do­nării bugetare, în timp ce Germania ple­dează pe puteri încă şi mai sporite pentru Bruxelles).

Ce urmează

La sfârşitul lunii august, şefii de stat sau de guvern se reunesc la Bruxelles în ca­drul Consiliului European pentru a dis­cuta noua configuraţie a Comisiei. Reu­niu­nea de la mijlocul lui iulie nu a reuşit să vină cu o soluţie pentru postul de Înalt Re­prezentant al Serviciului de Acţiune Ex­ter­nă. Potrivit calendarului, fiecare nou co­misar nominalizat trebuie să treacă de votul Parlamentului în luna septembrie, cel târziu în octombrie Juncker ar trebui să obţină votul pentru întregul cabinet, iar din noiembrie Comisia Juncker ar tre­bui să devină funcţională.

* Bianca Toma a fost corespondent al ziarului Adevărul la Bruxelles (2010-2012) şi este cercetător al Centrului Român de Politici Europene.