Pe aceeași temă
Se manifesta, in Vest, prejudecati de o tenacitate iesita din comun. Potrivit uneia dintre ele, teroristii islamisti s-ar arunca in aer din pricina ca ar fi disperati. Filmul Paradise Now demonstreaza contrariul. Conform altei prejudecati, nu mai putin longevive, George Bush trebuie condamnat indiferent ce-ar face, de preferinta impreuna cu Silvio Berlusconi. "Texanul", pentru ca nu se dezice de convingerile sale religioase in actiunea sa politica. "Mogulul", pentru ca se intâmpla sa fie patronul "lus" al unui imperiu media care ar impune legi in folosul sau propriu.
Ceea ce nu i-a impiedicat pe italieni sa-i dea o noua sansa. Dar revenirea la putere a dreptei italiene a cutremurat birocratia europeana. Pentru ca succesul electoral al Poporului Libertatii, departe de a constitui un simplu eveniment politic de rutina, promite sa schimbe si fata Italiei, si pe cea a Europei.
Caci Berlusconi n-a câstigat la mustata, ci intr-o maniera zdrobitoare. Or, caracterul covarsitor al victoriei sale s-a soldat nu numai cu stabilizarea celei mai volatile scene politice vest-europene, ci si cu debilizarea fara precedent a stângii continentale. Pentru prima data, din 1945 incoace, au disparut nominal dintr-un parlament european socialistii si comunistii, care au marcat atât de profund destinul politic postbelic al Italiei si al Europei. Unii dintre ei s-au regrupat in noul Partid Democrat condus de seful opozitiei italiene, Walter Veltroni. Dar, pe moment, in Vest, social-democratia nu mai da semne de vitalitate decat in Germania.
Tot pentru prima data, in istoria Italiei, democratia crestina, care, sustinuta de Vatican, se despartise de alianta dreptei si nadajduise sa joace un rol cheie in centrul spectrului politic, facand echilibristica intre stânga si dreapta, si-a vazut iluziile destramate si a devenit insignifianta. Pâna in anii ‘90, democratia crestina a reprezentat singurul bastion apt sa asigure sanse de izbanda in lupta impotriva comunizarii Italiei. Ampla coruptie si implicarea politicienilor ei in afaceri mafiote i-au determinat pe italieni sa-i inlature de la putere. Democrazia Cristiana s-a scindat. Dar abia acum se va putea constitui in Italia un guvern de centru-dreapta stabil, fara participarea crestin-democratilor.
Cu ajutorul alegatorilor români, e probabil ca tot un candidat al dreptei sa cucereasca si Primaria Romei. E vorba, nota bene, de Gianni Alemano, care, in reverberatiile cazului Mailat, a promis expulzarea din capitala italiana a 20.000 de imigranti clandestini cu cazier.
In fine, si in alegerile regionale din Sicilia si Venetia conservatorii au invins de o maniera categorica, trimitand stânga in corzi.
La nivel national, Berlusconi s-a ferit in campanie sa faca mari promisiuni. Il Cavaliere s-a angajat doar sa degajeze Neapole de muntii de deseuri care sufoca orasul si sa resusciteze muribunda societate aeriana Alitalia.
Desigur, Berlusconi a profitat de esecul catastrofal al guvernarii stângii lui Romano Prodi. El s-a vazut, insa, premiat de electorat mai ales pentru ca s-a angajat sa nu sporeasca impozitele si sa amelioreze securitatea. Contrazicand acuzele de populism cu care se confrunta de la primul sau mandat de premier, magnatul italian a avertizat, in schimb, dupa scrutin, ca Italia se afla inaintea unor momente grele.
Ambitios, Il Cavaliere trage cu ochiul la presedintia tarii sale. N-ar fi deci exclus sa-si ia in serios intentia declarata de a coopera cu opozitia. Totodata, si-ar dori sa joace partitura de spiritus rector in cercul liderilor europeni. Ceea ce s-ar putea sa fie mai greu sa-i reuseasca.
Fapt e ca vechiul-nou premier se arata hotarât sa intre in istorie ca omul de stat care a schimbat si relansat Italia, i-a modernizat serviciul public si i-a reformat justitia, invatamantul si sanatatea, blocand efectiv imigratia clandestina.
Nu incape nicio indoiala ca Italia are urgenta nevoie de reforme ample.
Incontestabil, electoratul le-a si demarat. Alegatorii au facut-o punand capat primei republici italiene postbelice. In 1946, aceasta republica aparea pe harta Europei avand drept obiectiv suprem apararea italienilor de pericolul sovietizarii. In 1990, disparitia amenintarii comuniste a accelerat declinul democratiei crestine. In tot acest rastimp, sistemul politic italian a ramas serios grevat de instabilitate si afectat de faramitarea partidelor sale.
In 2008, Italia se confrunta cu amenintari de o natura partial diferita. Oamenii se tem de islamism, de straini, de crima organizata si dezorganizata, dispretuiesc o casta politica incapabila de autoepurare si detesta jecmanirea lor prin taxe. Italienii urasc birocratia si alianta stangii cu marile concerne, asteptand ca statul sa dea o mana de ajutor intreprinzatorilor mici si mijlocii si tinerilor, care nu se vad in stare nici la 30-40 de ani sa-si paraseasca mamele pentru a-si dura o existenta si o familie proprii. Dincolo de toate defectele sale reale sau imaginare, Berlusconi a demonstrat ca le-a inteles aprehensiunile si interpreteaza adecvat semnele timpului.
La fel de cert e si faptul ca victoria conservatorilor italieni a socat profund elitele politice de stanga din vestul Europei. Iritare provoaca in context nu doar alianta lui Berlusconi cu formatiunea ferm antiimigrationista si antieuropeana, care este Liga Nord. Ci mai cu seama firescul parteneriat strategic dintre Berlusconi si Sarkozy, doi lideri conservatori care, ca si crestin-democrata Angela Merkel, au rupt-o cu antiamericanismul stângii europene, al birocratiei continentale si al predecesorilor lor la cârma principalelor puteri europene. Incât, intr-un moment de cumpana marcat de soarta nesigura a economiei americane si a republicanilor de peste ocean, conducerea familiei conservatorilor occidentali da semne sa treaca, de la americani, in grija europenilor.
