Pe aceeași temă
„Angajamentele luate de SUA faţă de NATO şi cele luate faţă de apărarea colectivă a Europei au fost solide pentru aproape 70 de ani şi sunt sigur că lucrurile vor rămâne la fel”, a spus secretarul general al NATO. „Şi am această încredere pentru că un NATO puternic este important pentru Europa, dar este la fel de important şi pentru SUA.”
Stoltenberg: problema bugetului e corect ridicata dar tarile europene cheltuie mai mult pentru apărare
Donald Trump le-a reprosat in campania electorala membrilor NATO este că nu respectă bugetul pentru apărare, de 2% din PIB. „În prezent doar cinci aliaţi respectă procentul”, a spus Donald Trump, în septembrie, într-un miting electoral.
Stoltenberg a fost de acord cu faptul că problema bugetului pentru apărare „e corect ridicată”, dar a subliniat că ţările europene „au avansat şi cheltuie mai mult pe apărare şi vor continua să facă asta pentru a se ajunge la un echilibru între bugetele acordate de SUA şi de Europa”.
Terorismul
NATO joacă un „rol foarte important în lupta împotriva terorismului internaţional”, a mai spus secretarul general, răspunzând altei acuzaţii făcute de Trump în campanie, aceea că Alianţa „nu se concentrează pe terorism”.
Stoltenberg a amintit că singurul moment în care NATO a invocat clauza sa de apărare colectivă a fost după atacurile din 11 septembrie.
Pentru a ilustra importanţa organizaţiei în lupta cu terorismul, oficialul a vorbit despre operaţiunea NATO din Afganistan, pe care a numit-o „cea mai mare a Alianţei”, dar şi despre recentele trimiteri de avioane NATO de supraveghere pentru a ajuta în lupta contra ISIS.
„Suntem în Afganistan pentru a lupta contra terorismului şi pentru a preveni ca această ţară să devină sigură pentru terorişti”, a spus Stoltenberg.
În plus, chiar miercuri, o nouă misiune navală a pornit în patrularea Mării Mediterane, sarcina principală fiind contra-terorismul.
Discursul lui Trump anti-NATO s-a schimbat la finalul campaniei
Secretarul general al NATO a ţinut să amintească faptul că, în ultimele săptămâni, Donald Trump a avut un ton mai împăciuitor faţă de NATO, spunând la ultima dezbatere „Sunt cu totul pentru NATO”.
„Donald Trump a spus clar că este un mare fan NATO şi că aşa au fost toţi preşedinţii americani”, a amintit Stoltenberg.
El a refuzat să comenteze afirmaţiile mai vechi ale lui Trump în care sugera că SUA nu ar trebuie să sară în ajutorul membri NATO care sunt atacaţi, dacă ţara respectivă nu-şi îndeplineşte angajamentele. La vremea respectivă, Trump a fost criticat chiar de proprii colegi de partid. Newt Gingrich, care ar putea juca un rol important în administraţia Trump, a mers atunci chiar mai departe. El a spus, în iulie, că poate Washingtontul nu ar trebui să rişte un război nuclear pentru a apăra de Rusia unele dintre ţările din estul Europei, membre NATO, cum ar fi Estonia.
Agresivitatea Moscovei
Alianţa Nord-Atlantică a făcut eforturi pentru a-şi creşte prezenţa în Europa de Est ca sa descurajezea Rusia după anexarea Crimeei în 2014. Aceste detaşări de trupe, bine primite de naţiunile gazdă, au iritat Kremlinul, iar Trump a făcut din îmbunătăţirea relaţiilor cu Rusia o temă centrală a politicii sale externe. Pe de altă parte, Donald Trump a lăudat unele dintre măsurile luate recent de NATO pentru a-şi creşte capacitatea de schimb de informaţii, inclusiv prin crearea unui nou post, de asistent de secretar general pentru inteligenţă şi securitate, a explicat jurnalista CNN, Christiane Amanpour, care l-a intervievat pe liderul NATO.
„Conducerea de la Casa Albă este mai importantă ca niciodată, pentru că ne confruntăm cu un nou mediu de securitate dificil, în special în ceea ce priveşte războiul civil, atacurile cibernetice, ameninţarea terorismului, dar şi tensiunile tot mai mari cu Rusia”, a mai precizat Jens Stoltenberg.
La prima întrunire cu Donald Trump, Jens Stoltenberg spune că va discuta despre modul în care NATO va continua să răspundă tuturor ameninţărilor de securitate într-o lume tot mai periculoasă.
„Vedem o Rusie tot mai tupeistă la est şi tot mai multă violenţă în sud, din cauza ISIS. Iar NATO trebuie să ajute la apărare în Europa, dar şi să ofere stabilitate vecinilor noştri", spune Stoltenberg.
Şeful NATO consideră că nu există nici o contradicţie între o apărare puternică şi un dialog politic cu Rusia.
„NATO a precizat clar că va continua dialogul politic pentru a ajunge la o relaţie mai constructivă cu Rusia, dar pe baza apărării noastre colective. Suntem determinaţi să menţinem deschise canalele dialogului cu Rusia.”
Stoltenberg a subliniat că nu vede nici o contradicţie în faptul că statele membre se sprijină unul pe celălalt, că organizaţia este fermă şi puternică, dar şi deschisă dialogului în încercarea de a detensiona relaţiile pentru a evita un nou război rece.