Pe aceeași temă
Lavorv a susținut din nou teza Kremlinului, conform căreia „operațiunea din Ucraina a fost lansată pentru a ajuta civilii”. Într-o replică acidă, Antonio Guterres a afirmat: „Nu există soldați ucraineni pe teritoriul Federației Ruse, dar există soldați ruși pe teritoriul ucrainean”.
În conferința de presă organizată după întâlnirea dintre cei doi oficiali, care a avut loc la Moscova, Lavrov a acuzat aliații Occidentali că au folosit Ucraina ca teren pentru a „irita Rusia”.
Serghei Lavrov a susținut din nou că „operațiunea din Ucraina a fost lansată pentru a ajuta civilii” și a suținut că Rusia a organizat deja cu „succes” „cinci convoaie umanitare (…) în regiunile Donețk și Lugansk”.
Conferința de presă comună susținută de secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a devenit acidă, după ce Lavrov a reclamat că ONU nu a intervenit în urma a ceea ce el a numit o încălcare a acordurilor de la Minsk de către Ucraina în legătură cu statul regiunilor separatiste Luhansk și Donețk.
Guterres a intervenit și a spus că înțelege că Rusia are „multe nemulțumiri”, dar există „un număr mare de mecanisme prin care pot fi abordate nemulțumirile”.
„Există un lucru care este adevărat și evident și pe care niciun argument nu îl poate schimba: Nu avem trupe ucrainene pe teritoriul Federației Ruse, dar avem trupe rusești pe teritoriul Ucrainei”.
De asemenea, el a negat acuzația lui Lavrov potrivit căreia ONU încearcă să „șteargă regulile de bază” ale cartei sale, afirmând că grupul „respectă și se supune în întregime tuturor rezoluțiilor Adunării Generale și ale Consiliului de Securitate”.
"Mă aflu la Moscova ca mesager al păcii, pentru a salva vieţi şi a reduce suferinţele", a declarat Antonio Guterres, potrivit BBC News, precizând că discuţia cu Serghei Lavrov a fost sinceră şi că este evident că există poziţii diferite în privinţa situaţiei din Ucraina.
Antonio Guterres a precizat că a discutat despre constituirea unui grup de contact cu oficiali din cadrul Naţiunilor Unite, din Rusia şi din Ucraina pentru crearea de coridoare umanitare. De asemenea, secretarul general ONU a subliniat că există "o criză" în oraşul Mariupol, exprimând disponibilitatea mobilizării resurselor agenţiilor Naţiunilor Unite.
"Cu cât se va instaura mai rapid pacea, cu atât va fi mai bine pentru Ucraina, pentru Rusia şi pentru întreaga lume", a subliniat Antonio Guterres.
Comentarii 2
Doru Tascau - 04-27-2022
Total nepregătit pentru funcția pe care o deține; eu l-as fi întrebat de exemplu “dacă tot nu exista Ucraina, iar ucrainenii, si rușii sunt frați, de ce își casapeste fratii, surorile și nepoții, cu tancuri, avioane, vase de lupta, de ce le violează și mutilează pe propriile surori, mame, nepoțele. De ce uzează de practicile criminale comuniste prin care au invadat (in vremea lui Hrusciov) Ungaria, iar in vremea lui Brejnev a Cehoslovaciei și Afganistanului?! De ce, in ultima instanța, nu l-a somat sa se retragă in granițele țării lui, de ce nu i-a dat un ultimatum, tocmai spre binele Rusiei si al rușilor?! De ce nu i-a spus ca intr-o democrație, dacă lucrurile merg prost, exista instituția demisiei, lași locul altuia care e in stare sa ia decizii mai bune pentru propria țara si nu antrenezi o lume întreaga in război?! De ce nu i-a spus ca in orice limba de pe glob, “operațiuni militare speciale” din rusa se traduce “război”?!
RăspundeDoru Tascau - 04-26-2022
Si acesta este șeful ONU?! Penibil… Mor civili (femei, bătrâni și copii), mor militari in urma invaziei rusești, iar aceasta persoana de la ONU asculta gogorițele lui Lavrov. ONU este invalida acum; prin statutul de funcționare este prost alcătuită; nu cred ca exista vreun articol prezent care sa poată transă situația actuala. Iar ONU, vezi doamne, ar găzdui pe cei mai buni, competenti și luminati reprezentanți… Vax!
Răspunde