Sefa FMI a fost trimisa in judecata pentru fapte comise cand era ministru de finante

Iulian Popescu | 17.12.2015

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a fost trimisă în judecată, în Franța, fiind inculpată pentru neglijență, din cauza implicăriii ei în afacerea Bernard Tapie-Crédit Lyonnais în perioada când era ministru al economiei și finanțelor în Franța.

Pe aceeași temă

 

Avocatul lui Christine Lagarde a anunțat că va depune recurs la Curtea de Casație la decizia trimiterii în judecată a acesteia.

 

Consiliul de Administrație al FMI "continuă să aibă încredere în capacitățile directorului general de a-și asuma în mod eficient funcțiile", a declarat imediat după anunțarea trimiterii în judecată purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice.

 

Lagarde declarase anul acesta că este disponibilă pentru un al doilea mandat la FMI, dar în acest moment situația devine neclară dacă va mai putea continua, chiar dacă nu va fi condamnată.

 

Dacă va fi găsită vinovată ea riscă să petreacă un an în închisoare, scrie BBC.

 

Ea este judecată pntru neglijență a unei persoane care ocupă o poziție într-o autoritate publică.

 

Cazul se referă la rolul pe care Lagarde la avut, când era ministru de finante în guvernul Sarzkozy în plata a 400 de milioane de euro /520 milioane dolari/ către Bernard Tapie, un om de afaceri controversat și apropiat al fostului președinte Nicolas Sarkozy.

 

Plata a fost făcută antreprenorului Bernard Tapie ca parte a unui proces de arbitraj privat pentru a soluționa un litigiu cu banca de stat Credit Lyonnais asupra vânzării participației la Adidas în anii 1990.

 

Litigiul dintre omul de afaceri și Credit Lyonnais se referă la o tranzacție ce a avut loc în 1993 când Tapie a vândut către bancă participația pe care o deținea la producătorul german de îmbrăcăminte și echipamente sportive Adidas. Mai târziu, banca a vândut pachetul cu un profit semnificativ, iar Tapie a început o acțiune în justiție susținând că a fost fraudat. În urma judecării cazului într-o comisie de arbitraj, Tapie a obținut de la stat despăgubiri de 420 milioane euro, cu mult mai ridicate decât ar fi putut primi în justiție.

 

Lagarde l-a înlocuit în fruntea FMI pe Dominique Strauss-Kahn, în 2011.

 

Strauss-Kahn, și el fost minsitru francez, a demisionat după ce a fost arestat și acuzat de hărțuire sexuală în New York, într-un dosar care a fost închis ulterior.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22