Pe aceeași temă
El a spus că Rusia pledează pentru soluționarea conflictului transnistrean și revenirea Transnistriei în componenţa Republicii Moldova, care să-și păstreze suveranitatea și neutralitatea. Însă memorandumul ar introduce de facto federalizarea Republicii Moldova, regiunea transnistreană urmând să primească un grad ridicat de autonomie și va găzdui pentru încă 25 de ani o bază militară rusească.
Serghei Lavrov a făcut această declarație în cadrul unui forum de tineret, citat de pe site-ul PolitNavigator.
„Federația Rusă nu a recunoscut Republica Moldovenească Nistreană. Federația Rusă este parte a procesului de reglementare a acestui conflict pe baza criteriilor respective. Principiul numărul unu: statutul special pentru Transnistria, coordonat cu Tiraspolul astfel încât Republica Moldova să-și păstreze suveranitatea, adică să nu fie absorbită de nimeni ca stat, și să-și păstreze statutul de neutralitate, adică să nu adere la blocuri militar-politice”, a subliniat Serghei Lavrov.
El a mai spus că „aceste principii au fost coordonate mulți-mulți ani în urmă, la începutul anilor 2000” și că, în baza lor principii urma să fie semnat Memorandumul Kozak, pe care Chișinăul l-a respins în ultimul moment.
Memorandumul Kozak a fost un proiect de reglementare a conflictului transnistrean, coordonat de actualul vicepremier rus, Dmitri Kozak. El a fost lansat de către Moscova în 2003 și prevedea soluționarea crizei transnistrene în urma unor tratative directe între Chișinău și Tiraspol, precum și acordarea părții transnistrene a dreptului de veto pe problemele de politică externă ale Republicii Moldova, dar și menținerea unei baze militare ruse în Republica Moldova timp de cel puțin 25 de ani.