Sirianul care s-a detonat în oraşul german Ansbach jurase credinţă Stat Islamic VIDEO

E.b. | 25.07.2016

Anchetatorii germani au găsit o înregistrare video care relevă faptul sirianul care s-a detonat duminică noapte la Ansbach, în Germania, jurase credinţă organizaţiei teroriste Stat Islamic, relatează Associated Press.

Pe aceeași temă

 

 

UPDATE: Organizaţia teroristă Stat Islamic a revendicat atentatul comis în oraşul german Ansbach, soldat cu moartea unui sirian care s-a detonat, şi rănirea altor 12 persoane, conform agenţiei Amaq. "Martirul care a comis operaţîiunea de la Ansbach era unul dintre soldaţii Statului Islamic. A efectuat operaţiunea răspunzând unui apel pentru atacarea statelor care participă la coaliţia împotriva Statului Islamic", conform Amaq, care aparţine organizaţiei teroriste.

 

Înregistrarea a fost găsită pe telefonul mobil al teroristului, conform agenţiei ciate, preluată de news.ro.

 

Autorul atacului de la Ansbach a anunţat că va comite un atac „de răzbunare” în Germania, în clipul în care i-a jurat credinţă liderului grupării teroriste Statul Islamic, a declarat ministrul bavarez de Interne, Joachim Herrman, citat de The Guardian.
 

El avea statut de refugiat în Bulgaria, motiv pentru care cererea sa de azil în Germania a fost refuzată, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, precizând că procedura de deportare a fost oprită pentru că atacatorul avea probleme psihice. Bărbatul ajunsese de doi ani în Germania, potrivit oficialului.

 

Ministrul german a subliniat că eventualele legături cu Statul  Islamic nu pot fi excluse, dar consideră că starea psihică a suspectului este posibil să fi jucat, de asemenea, un rol şi a explicat că persoanele cu probleme psihice sunt vulnerabile în faţa radicalizării.

 

 

 

Ministrul de Interne a atras atenţia că ancheta este încă la început. Între timp, primarul din Ansbach a anunţat că atacul s-a soldat cu 15 răniţi.

 

În noaptea de duminică spre luni, un sirian de 27 de ani s-a aruncat în aer la Ansbach, în Bavaria, într-un -un bar din centrul oraşului. El nu reuşise înainte să intre la un festival de muzică la care erau prezente aproximativ 2.500 de persoane.

 

În rucsacul sirianului erau materiale explozive şi bucăţi de metal care puteau ucide un număr mare de persoane.

 

 

Luni dimineaţă, autorităţile bavareze au confirmat că tânărul sirian care s-a detonat avea probleme psihice şi a fost internat anterior într-o clinică pentru boli mentale, după ce a încercat în două rânduri să se sinucidă.

 

Ansbach, cu o populaţie de 40.000 de locuitori, este situat în apropierea oraşului bavarez Nurnberg, care găzduieşte o bază militară a armatei Statelor Unite.

 

Acesta este al patrulea incident violent care a zguduit statul bavarez în decurs de o săptămână, după ce un adolescent germano-iranian, în vârstă de 18 ani, a împuşcat mortal, vineri, nouă persoane în centrul comercial Olympia Einkaufszentrum din Munchen.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22