Slovenia va dona Ucrainei 28 de tancuri T-55 modernizate, de producție sovietică

L. G. | 20.09.2022

Slovenia a devenit a doua țară europeană care a anunțat oficial că va trimite tancuri Ucrainei pentru a lupta împotriva armatei de invazie rusești, relatează Euractiv.

Pe aceeași temă

Premierul sloven Robert Golob a anunțat că a ajuns la o înțelegere cu Germania privind înlocuirea a 28 de tancuri T-55 modernizate cu 40 de vehicule de transport fabricate în Germania.

 

„Schimbul între cele trei țări va întări cooperarea în domeniul Apărării între Slovenia și Germania”, a declarat cancelaria lui Golob într-un comunicat remis presei cu privire la înțelegerea care a fost negociată de mai multe luni.

 

Discuțiile începuseră încă din timpul guvernului anterior dar informațiile de la momentul respectiv sugerau că Germania consideră așteptările guvernului sloven de a primi tancuri de ultimă generație în schimbul celor donate Ucrainei prea ridicate.

 

Polonia a fost prima țară europeană care a trimis tancuri Ucrainei, anunțând acest lucru la sfârșitul lunii aprilie. La începutul lunii august o înregistrare video distribuită pe rețelele de socializare a surprins o coloană lungă de tancuri T-72 primite de ucraineni din Polonia.

 

Premierul slovac Eduard Heger afirmase la rândul său la începutul lunii iulie că guvernul pe care îl conduce ar putea dona tancuri Ucrainei însă ulterior nu a mai făcut niciun anunț oficial în acest sens. Însă Slovacia a fost oricum una dintre țările care a acordat Ucrainei unul dintre cele mai consistente ajutoare militare, raportat la capabilitățile propriilor forțe armate.

 

Guvernul spaniol promisese la rândul său 10 tancuri Ucrainei însă s-a răzgândit la începutul lunii august după ce a descoperit că modelele de fabricație germană Leopard pe care intenționa să le trimită Kievului sunt într-o stare nesatisfăcătoare.

 

În ceea ce privește modelele Gepard livrate de Germania forțelor ucrainene, ele sunt adesea desemnate greșit drept „tancuri”, fiind de fapt blindate antiaeriene.

 

După cum notează cei de la Forbes, chiar dacă tancurile T-55 intrate în serviciul forțelor armate sovietice încă din 1947 ar putea părea irecuperabil de depășite, în situația de față aparențele pot fi înșelătoare și tancurile slovene nu sunt atât de rele în comparație cu unele dintre „piesele de muzeu” trimise de armata rusă în Ucraina.

 

Acest lucru se datorează numeroaselor îmbunătățiri și modernizări aduse vechilor tancuri T-55, acestea fiind redesemnate M-55 de forțele armate slovene după procesul de modernizare.

Tunul principal al tancului a fost înlocuit cu un model britanic de 105 milimetri cu stabilizator, acesta fiind compatibil cu numeroase muniții moderne, inclusiv cele care pot străpunge blindajul tancurilor T-72 modernizate, folosite pe larg de armata rusă.

 

În acest scop compania israeliană de armament Elbit Systems a fost contractată să instaleze pe tancurile M-55 un sistem de control a focului modern și un sistem laser de avertizare care detectează armele antitanc ce se îndreaptă spre vehiculul de luptă, lansând grenade cu fum drept contramăsură.

 

Pe lângă alte modernizări, tancurile M-55 dispun și de un motor nou și blindaj reactiv ERA. O înregistrare video apărută pe rețelele de socializare chiar zilele trecute arată cum acest tip de blindaj poate ajuta tancurile să supraviețuiască chiar și unor lovituri directe ale tunurilor antitanc.

 

Analiza jurnaliștilor de la Forbes concluzionează că tancurile M-55 „ar trebui să fie pe măsura a multe dintre tancurile rusești din Ucraina, mai ales în ceea ce privește modelele T-72 mai vechi, precum și cele T-62 pe care Kremlinul le-a scos din depozite vara aceasta pentru a încerca să compenseze unele dintre pierderile suferite”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22