Snowdeni din toate ţările, uniţi-vă!

Edward Snowden a dispărut de pe radarul serviciilor secrete americane cu cuvintele: „Nu vreau să trăiesc într-o societate care face astfel de lucruri“. Expertul IT tocmai descoperise pasămite că serviciile de spionaj, ăăă…, spionează. Spionează oameni, ţări, ambasade duşmane şi prietene, precum şi alte servicii de spionaj, în funcţie de nevoi. Şoc şi oroare! Edward s-a hotărât să fugă din ghearele acestui Big Brother, numai că traseul ales de el ridică mari semne de întrebare privind sinceritatea sa.

Prima escală a lui Edward Snowden a fost China. S-a pitit într-un hotel din Hong Kong şi i-a sunat pe cei de la Washington Post şi The Guardian să le spună cum e cu apucăturile securiste ale spi­­onajului american. Toate aces­tea, taman în China. O ţară unde spionarea pro­priilor cetăţeni aproape că e parte din planul cincinal, un stat considerat de lu­mea occidentală drept cea mai mare ameninţare ci­bernetică la adresa sa, o ţa­ră a cărei armată are o di­vizie specializată, numărând vreo 30.000 de spioni cibernetici, care fac exact ce Snowden a decis că nu poate să facă – in­tră pe ascuns în reţelele guvernelor şi ma­rilor companii din străinătate, identifică secrete militare şi comerciale, fură şi dis­par. Dar nici China nu mai e ce-a fost: sta­tul chinez susţine acum iniţiativa privată, plătind alţi circa 150.000 de specialişti în IT să spargă reţelele la care agenţii de la stat n-au apucat să ajungă. Un parteneriat public privat într-ale spionajului. Aceasta e ţara unde Snowden a fugit de „imperiul răului“, SUA.

Primul moment comic din saga tânărului Edward s-a produs când americanii i-au anu­lat paşaportul şi au cerut autorităţilor din Hong Kong extrădarea lui Snowden. Chinezii, de la securiştii care jucau table la uşa lui Snowden, şi până la mai marii din Comitetul Central al PCC, trebuie să se fi tăvălit pe jos de râs la citirea cererii de extrădare. Au citit-o o dată, şi încă o dată, apoi au aruncat-o la gunoi. Motivul oficial al ignorării ei a fost că cererea nu a fost întocmită cum trebuie. Fapt este că, după ce l-au pieptănat probabil pe Snow­den de ceva informaţii, chi­nezii i-au făcut vânt – cu sau fără paşaport valabil - spre un alt bastion al de­mocraţiei, libertăţii şi spi­o­najului în slujba po­po­rului: Rusia.

Pe Aeroportul Şeremetievo din Moscova s-a petrecut ine­vitabilul: Snowden a dis­părut. Un lucrător de pe ae­roport a raportat că Snow­den ar fi intrat în­tr-un ho­tel să întrebe cât costă o ca­meră, altcineva se jură că l-a văzut lu­ân­du-şi bilet de avi­on pentru a doua zi, spre Cuba. Cineva a auzit că a cerut azil politic în Ecuador. În aeroport a apărut la un mo­ment dat chiar ambasadorul Ecua­dorului la Moscova, întrebând jurnaliştii dacă nu ştiau cumva unde era Snowden. Ei habar n-aveau, dar domnii bine făcuţi, în imper­meabile iden­tice şi cu priviri-girofar, pre­zenţi la tot pa­sul în aeroport de când cu Snowden, pro­babil ştiau şi cum preferă yankeul cafeaua de dimineaţă.

Nu e niciodată de bine când cineva dis­pare în ditamai aeroportul. Iar când un om cu valoarea informaţională a lui Snow­den dispare în no man’s land, taman la Moscova, vestea e şi mai proastă. Dacă în­tr-adevăr Snowden mai e pe aeroportul din Moscova, şi ultimele ştiri par să con­firme acest lucru, atunci a avut suficient timp, în tranzitul lui care riscă să se eter­nizeze, să vorbească şi cu oamenii de la FSB, care câştigă şi ei o pâine.

Iar când ruşii nu vor mai avea nevoie de el, Snowden va lua probabil avionul acela de Havana – unde, cum se ştie, de­mo­craţia are aceeaşi culoare cu tălpile ce­tă­ţenilor nerezonabili, invitaţi la discuţii lă­muritoare de poliţia politică a lui Raul Cas­tro. Dar cică Snowden nu vrea să rămână în Cuba. Destinaţia lui finală ar fi, din câte se pare, Ecuadorul, cu escală în Venezuela. Republici socialiste bananiere, cu o si­tua­ţie putredă în ce priveşte drepturile omu­lui. Ecuadorul a fost criticat recent de Am­nesty International şi Human Rights Watch că taie în carne vie – probabil şi la pro­priu - când vine vorba de libertăţile cetăţeneşti şi libertatea de expresie, că are politicieni corupţi şi o justiţie aservită po­litic. Dar pentru Edward ce mai contează? Ar fi acelaşi Ecuador care i-a oferit azil – la ambasada de la Londra – tovarăşului său de arme în lupta antiamericană şi an­tiimperialistă şi totodată sponsorul său: Julian Assange. Iar dacă, odată aterizat la Quito, Snowden îşi dă seama din nou că „nu vrea să trăiască într-o ţară care fa­ce astfel de lucruri“ îşi poate continua turul lumii pe banii WikiLeaks şi ai altor fraieri, în căutarea altor destinaţii si­mi­lare. De ce nu Coreea de Nord? //