Pe aceeași temă
“Grecii au făcut ceea ce trebuie”! Aşa comenta premierul spaniol Mariano Rajoy rezultatul celei de-a doua runde de alegeri din Grecia, menite să evite o catastrofă imediată a finanţelor Eladei. Criza Spaniei este însă într-o fază atât de acută, încât a servit ca pildă în campania electorală din Atena. Liderul conservator Antonis Samaras a spus că ajutorul de 100 de miliarde de euro pe care Europa se pregăteşte să-l acorde Spaniei demonstrează capacitatea europenilor de a fi solidari, iată de ce Grecia trebuie să evite izolarea. Într-adevăr în timp ce grecii numărau încă voturile în piaţa financiară temperatura costurilor împrumuturilor Spaniei şi Italiei a coborât. Spania aşteaptă de la reuniunea liderilor europeni din ultima decadă a acestei luni o aprobare formală a unei linii de credit de 100 de miliarde de euro, bani necesari pentru a-şi salva băncile.
Spre deosebire de Grecia, Spania cere ajutorul european pentru a repara efectele unei imense datorii private. Datoria sa publică este relativ confortabilă, deocamdată. La finalul anului trecut Spania avea o datorie publică echivalentă cu 68,5% din economie, ceea ce se apropia de nivelul ideal de 60% stabilit prin criteriile de la Maastricht. Împrumutul destinat statului spaniol, care va gestiona apoi nevoile financiare ale băncilor, va urca nivelul datoriei publice peste 80% din PIB. Spania riscă însă să-şi deterioreze raportul dintre datorie şi produsul intern brut (PIB) nu doar din cauza acestui împrumut care nu reprezintă o mare apăsare pentru a patra economie a Europei, ci din cauza creşterii costurilor finanţării sale.
Economia Spaniei a pierdut în 2009 calificativul maxim de atribuit riscului de ţară, acel celebru trei de A, când datoria sa publică era de numai 40% din PIB. De atunci încoace ratingul suveran al Spaniei a fost tăiat succesiv ceea ce a fost un semnal, sau o confirmare, a creşterii costurilor la care se împrumută ţara. Perioada actuală seamănă cu un război total între pieţele financiare şi zona euro. În fond Japonia şi-a pierdut un A din rating deabia după ce datoria sa publică a depăşit 130% din economie. De ce aşa o mare grabă în cazul Spaniei? Pe de o parte pentru că pieţele financiare consideră că zona euro parcurge o criză întreţinută de imperfecţiunile sistemului monetar european, care trebuie corectate. Este exact ceea ce imploră acum Rahoy, întărirea coeziunii europene. Pe de altă parte Japonia nu întreţine iluzii privitoare la economia sa. Spania a făcut-o. Criza bancară spaniolă a fost provocată de prăbuşirea pieţei imobiliare.
Cu toate acestea băncile, care au finanţat euforia, au portfoliile doldora de locuinţe fantomă. Au întreţinut astfel confuzia în piaţa imobiliară şi i-au alimentat blocajul. În 2010 băncile au încercat să lichideze stocul de case prin campanii promoţionale, care păstrau însă preţurile nealterate. Problema e că în majoritate, locuinţele din stoc nu sunt plasate în oraşe, ci sunt în general case de vacanţă, construite în zonele turistice, destinate atât spaniolilor cu ceva bani, cât şi străinilor. O altă problemă a băncilor spaniole este aceea că, pentru a susţine efervescenţa pieţei imobiliare, instituţiile financiare au împrumutat bani din piaţă, prin mecanismul obligaţiunilor imobiliare. În 2008, fluxul de obligaţiuni imobiliare, numite “cédulas” a atins un record anual de împrumuturi de 154,8 miliarde de euro, făcând din Spania a doua piaţă europeană a obligaţiunilor, după Marea Britanie. În 2010 băncile spaniole stăteau pe un portofoliu de împrumuturi ipotecare din piaţa financiară care depăşea 450 de miliarde de euro. Un eventual faliment al vreunei bănci marchează o pierdere pentru cei care au finanţat aceaste emisiuni de obligaţiuni, în general tot spanioli. Spania nu şi-a externalizat masiv euforia imobiliară.
Iată încă un argument pentru a salva băncile. Cele mai expuse sunt băncile de economii, care au jucat aproape exclusiv în piaţa imobiliară. Marile grupuri bancare spaniole şi-au diversificat afacerile şi au reuşit se se echilibreze în special datorită diviziilor lor din alte ţări. Criza spaniolă diferă de cea irlandeză prin intensitate, deşi a fost provocată tot de bănci. Economia Spaniei este mult mai mare şi, ca atare, poate rezista mai bine unui şoc. Totuşi problemele economiei spaniole nu se reduc doar la creditele ipotecare. Este creat deja un cerc vicios, în care băncile nu prea finanţează, firmele mici şi mijlocii pierd afaceri, iar şomajul se amplifică. Economia este dominată într-o măsură periculoasă de afacerile mici şi mijlocii, iar acestea au o slabă rezistenţă în condiţii dificile, fapt care explică amploarea şomajului şi intensitatea crizei. Ajutorul european de 100 de miliarde de euro nu va risipi miraculos norii crizei spaniole. Plouă încă în Spania.
