Pe aceeași temă
Intrebat dupa fapta, ca si cum nu s-ar sti, unde ii este fratele, Cain a raspuns las, cinic si perfid: dar ce sunt eu, paznicul fratelui meu?
Daca exista un numitor comun al subiectelor de o diversitate extrema trecute de Angela Merkel pe lista de prioritati a summit-ului G-8, derulat saptamana trecuta la Heiligendamm, si al manifestatiilor declansate de aceasta reuniune din nord-estul Germaniei, el nu va fi usor de depistat. Dat fiind clivajul urias dintre interesele armatei de politicieni si consilieri prezenti la fata locului si optiunile contradictorii ale zecilor de mii de protestatari care au campat zile si nopti in preajma gardului de securitate inconjurand luxoasa ambianta a reuniunii, nu e clar ce-ar putea oare uni aceste lumi. Doar "fraternitatea ultragiata" ar putea rezuma aproximativ sentimentul dominandu-i pe multi dintre participantii la aceasta manifestare mamut, a carei utilitate n-a fost niciodata certa si continua sa fie indoielnica, desi, paradoxal, nu se intrevede nici o posibilitate de-a renunta la ea.
Un succes neasteptat
Liderii statelor puternic industrializate se intalnesc anual de mai bine de un sfert de veac incoace. Dar, la Rambouillet, Valéry Giscard d’Estaing a gazduit un cerc informal restrans alcatuit doar din americani, britanici, francezi, germani, italieni si niponi. Intre timp, celor 6 li s-au adaugat canadienii si mai cu seama rusii, iar grupul de consilieri, limitat in 1975 la doar trei oameni, a explodat pur si simplu. La Heiligendamm, cei 8 si-au adus ostiri intregi de cate 2.000 de consilieri. La ce poate servi gonflarea acestor "structuri" insotitoare bunul simt nu va putea pricepe in veci, de vreme ce scopul unor intalniri de acest tip e tocmai dezbaterea deschisa si spontana, la adapost de sufocante si strivitoare aparate birocratice, a marilor probleme care confrunta lumea.
E, prin urmare, evident ca intalnirile G-7 si G-8 au devenit de mult prilej de narcisiaca autopunere in scena, mai degraba decat ocazia rezolvarii unor chestiuni presante, de felul celor plasate in acest an pe agenda reuniunii din Germania. Expusa unei crescande presiuni interne si europene, Angela Merkel se hazardase inaintea intalnirii sa-i fixeze summit-ului baremuri extrem de inalte, in special in domeniul ecologiei, in pofida evidentelor reticente ale americanilor, niponilor si canadienilor. Proiectul stabilirii de obiective ecologice obligatorii, negocierea protectiei mediului sub egida Natiunilor Unite, cu participarea SUA, prin traditie ostile birocratiei onusiene, elaborarea protocolului post-Kyoto, injumatatirea emisiilor de gaze cu efect de sera pana in 2050 si mai ales atragerea la bordul tratativelor a lui George Bush au constituit teluri atat de ambitioase, incat nu putini analisti ii prezisesera Angelai Merkel un esec rasunator. Financial Times Deutschland ii recomanda lui Merkel, in ajunul intalnirii, sa revoce invitatiile si sa se dea batuta, pentru a nu asista la propriul ei naufragiu.
Aplicandu-si amestecul propriu de staruinta, incapatanare, luciditate, modestie, pragmatism si talent diplomatic, Merkel n-a evitat doar catastrofa proorocita, ci a izbutit s-o converteasca intr-un succes neasteptat. In ecologie, europenii ar fi vrut Roma. Cancelarul n-a putut-o cuceri, dar si-a procurat macar cheia Cetatii Eterne. I-a convins mai intai pe canadieni si pe japonezi, apoi pe George Bush sa accepte, impreuna cu europenii, "sa ia in considerare, in mod serios, injumatatirea emisiilor de gaze pana in 2050". Fara smerenie, dar simplu, intr-un mod contrastand fata de show-ul umflat din jurul ei, Merkel a admis ca triumful nu i se datoreaza doar ei. "Am fost multi" a declarat ea, referindu-se la autorii performantei transformarii lui George Bush intr-un multilateralist sui generis. In fapt, partea leului din relativul triumf ecologic de la Heiligendamm i se datoreaza opiniei publice americane, care a sfarsit prin a se lasa impresionata de scenariile grupurilor de savanti alarmati de rapida incalzire a climei.
Evident, in ciuda isteriei ecologiste care a cotropit Occidentul, pe multi mediul ambiant si avatarurile prin care trece nu-i intereseaza catusi de putin. Iar atentia generala se fixase, nu intamplator, in ajunul summit-ului, asupra virulentei reactiei de respingere manifestata de Vladmir Putin fata de proiectul amplasarii in Cehia si Polonia a scutului american antiracheta. Enervat de indiferenta manifestata de americani fata de afisata lui dorinta de a fi luat in serios ca lider al unei superputeri, zgandarit de insistenta Angelai Merkel, la Samara, de a i se permite liderului opozitiei democratice, Kasparov, sa protesteze la summit-ul UE-Rusia, somat de britanici sa-l predea pe asasinul lui Alexander Litvinenko, Putin luase aerul unui animal haituit. Cu doar cateva zile inaintea summit-ului, tarul Rusiei ajunsese sa ameninte Europa Occidentala cu un razboi nuclear, pentru cazul in care accepta scutul american antiracheta. Sosit la Rostock, fostul kaghebist din Dresda arborase un chip de-a dreptul impietrit, perfect adecvat tentativelor sale stravezii de a rediviza continentul intre pro si antiamericani, de a adanci prapastia dintre "vechii" si "noii" europeni. Dar, la Heiligendamm, Merkel a izbutit sa imblanzeasca dihania intr-atat incat sa nu sara, politic, la beregata nimanui.
La randul sau, presedintele american optase pentru aplicarea unei duble strategii. Una de calmare, pe de o parte, a temerilor strategico-militare ale Moscovei si de domolire a nervozitatii lui Putin, pe care l-a invitat la ferma sa din Maine, iar pe de alta, de condamnare energica a variilor recaderi in totalitarism ale Kremlinului. Surpriza cea mare, la Heiligendamm, a furnizat-o insa nu cowboyul texan, ci tarul kaghebist. Putin i-a sugerat lui Bush sa accepte instalarea si exploatarea in comun a unei statii radar ruso-americane in Azerbaidjan. Prudent, Bush a reactionat cum trebuie, calificand ideea drept "interesanta". Ca propunerea lui Putin i-a cazut cam greu s-a vadit in ultima zi a intalnirii, cand presedintele american s-a trezit dis-de-dimineata cu o "usoara" indispozitie la stomac. Si mai intensa risca sa fie greata central- si est-europenilor, care, spre deosebire de occidentali, au avut ocazia de a cunoaste pe propria piele virtutile "cooperarii" militare cu sovieticii. Spre deosebire de predecesorul ei Schröeder, prieten la catarama cu Putin, devenit omul de casa al Gazprom, Merkel, care a crescut in Rasarit, pastreaza si ea vie memoria ocupatiei rusesti din defuncta RDG si, prin urmare, constiinta valorii libertatii. Incat nu e exclus ca fireasca ei prestatie sobra, ferma, dar nu lipsita de realism in dialogul cu tirani de felul sefului de stat al Rusiei sa fi reusit sa contribuie la retransformarea, macar vremelnica, a lui Putin, din bau-baul de serviciu, intr-un om politic cu care se mai poate sta de vorba. Mai putin, ce-i drept, despre independenta provinciei Kosovo, drepturile celor ce-l contesta ori despre rezolvarea autentica a unor rani deschise, purulente, dureroase, precum genocidul din Sudan si pericolul tot mai acut si scandalos al dementei nucleare iraniene.
Obiective laudabile si violente traditionale
Ultimul capitol semnificativ redactat de cei 8 mari pe tarmul Marii Baltice s-a constituit din discutiile cu omologii lor africani si liderii statelor mediu dezvoltate, de felul Chinei, Indiei si Braziliei. Celor dintai li s-a promis amplificarea substantiala a ajutoarelor destinate combaterii cauzelor insidioase si a efectelor devastatoare ale diverselor epidemii care au depopulat continentul negru. 60 de miliarde de dolari urmeaza sa primeasca africanii de la statele puternic dezvoltate, spre a face fata provocarii unor maladii teribile ca SIDA, malaria si tuberculoza.
Cu cei din urma s-a instituit, gratie cancelarului german, un dialog institutionalizat, menit sa contribuie la atenuarea sau rezolvarea unor tensiuni si probleme - inclusiv, dar nu doar ecologice - aparute in siajul globalizarii. Merkel si europenii se arata hotarati sa-si protejeze investitiile si sa incerce sa promoveze respectarea proprietatii intelectuale, care in China, bunaoara, nu face nici cat o ceapa degerata. Vest-europenii declara ca se straduiesc, ce-i drept in van, sa deblocheze negocierile vizand liberalizarea comertului mondial. La polul opus insa, tot ei incearca sa puna zgarda nu doar capitalismului salbatic, de tipul celui care marcheaza comunismul chinezesc, ci in genere actualului sistem economic neoliberal global. Apusul batranului continent, speriat de consecintele sociale ale globalizarii, de irepresibila relocatie a locurilor de munca, de mutarea fabricilor din Vest in Est si de efectele fluctuatiilor de capital, ar vrea sa puna sub control de pilda fondurile financiare speculative de mare risc numite "hedge-funds".
Obiective laudabile s-ar zice, din perspectiva socialista. Cu toate acestea, summit-ul n-a ramas la adapost de violentele traditionale provocate de aceste intalniri in randul stangii si al asa-zisei miscari antiglobalizare.
In Germania, protestele au debordat in ajunul reuniunii si s-au soldat cu pustiirea centrului orasului Rostock, pentru ca, ulterior, politia sa le faca fata relativ eficient. Nu s-au mai inregistrat, ca in alti ani, victime omenesti. Constransa sa respecte drepturile civice, politia, care fusese anterior masiv criticata intrucat luase cele mai ample masuri de securitate adoptate vreodata in Germania postbelica, a recurs la tunuri de apa, bastoane si grenade lacromigene spre a-i dispersa pe batausi si a ridica diversele blocade instituite in preajma zonei si a gardului de securitate ridicat in jurul cochetului Heiligendamm. Desi o buna parte din protestari a tinut sa demonstreze pasnic in favoarea unor teluri nebuloase, in masa manifestantilor s-a insurubat din capul locului un grup compact, intitulat de observatori "blocul cel negru". Compus nu doar din radicali de stanga, anarhisti si militanti ecologisti, ci si din extremisti de dreapta, acest grup numeric notabil si compact n-a putut fi lesne izolat de majoritatea pasnica a demonstrantilor.
Dar ce anume au urmarit protestatarii ramane un mister greu de patruns. Grupului G-8 si in genere globalizarii i se reproseaza te miri ce. Spre exemplu, ca ar fi un neautorizat guvern al lumii, desi, in fapt, i se revendica aceluiasi G-8 sa actioneze cum doar un veritabil Executiv mondial o poate face: sa inlature, de pilda, saracia si bolile care macina Africa, sa garanteze racorirea grabnica a Terrei, ba i se atribuie pe alocuri sarcini ce revin doar Unsului divin si providentei, precum eliminarea tuturor razboaielor.
E curios, dar, constient sau nu, Merkel s-a straduit la Heiligendamm sa grabeasca materilizarea acestui fericit sfarsit al lumii, pliindu-se un pic in fata staruitoarelor si mesianicelor doleante cvasigenerale.
Va fi lumea larga mai fraterna dupa acest G-8 nemtesc? Poate ca da. Tare ma tem ca nu. Pe Godot si pe Mesia riscam sa fim siliti sa-i mai asteptam o vreme.
(Subtitlurile apartin redactiei)
