Spre o nouă resetare în relațiile Vestului cu Rusia?

Ce înseamnă o încălzire a relațiilor Vestului cu Rusia? Simplu spus, câștig pentru Rusia, respiro pentru Occident, dramă pentru Ucraina și poate ceva lecții învățate pentru România.

Se pare că ne apropiem de limitele po­li­ti­cii occidentale de sancționare a Rusiei și de izo­lare internațională a ei. Dinspre Bru­xelles vin semnale neoficiale că politica UE de sancționare a Rusiei nu va continua după luna iulie, din lipsă de consens. Politica Moscovei de a dez­volta relații privilegiate cu unele state UE dă roade. Chiar dacă nu au participat la ceremoniile dedicate vic­toriei împotriva regimului nazist și împlinirii a 70 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mo­n­dial, mai mulți lideri europeni importanți, în special cancelarul Angela Merkel, au bătut totuși, a doua zi, drumul până la Kremlin, pentru a omagia sacrificiul mi­li­oanelor de ruși care au salvat Europa de Hit­ler. Pe de altă parte, parcă anticipând de­cizia europenilor, secretarul de stat ame­­rican John Kerry (însoțit de doamna Vic­toria Nuland) a făcut o vizită pre­șe­dintelui Putin, fiind primit la Soci, tocmai pe malul Mării Negre. Spre surprinderea multora, la o săptămână de la acest mo­ment, doamna Nuland vizita Moscova, pen­tru negocieri foarte importante cu ad­juncții domnului ministru Lavrov. Atât oc­cidentalii, cât și rușii se pregătesc să lase în spate tensiunile legate de anexarea Cri­meei, un subiect pe care oricum Vestul nu-l mai ridică în negocierile cu Moscova de ceva timp. Relațiile cu Rusia se în­căl­zesc. Vom avea oare o noua resetare?

Este clar că Occidentul a subestimat in­te­li­gența politică a președintelui Putin, ho­tă­rârea elitei conducătoare ruse de a se opu­ne Vestului și capacitatea Rusiei de a re­zista sancțiunilor eco­no­mi­ce și izolării. Nici nu este de altfel de mirare, can­ce­lariile europene sau nord-americane având dificultăți în a cunoaște sau înțelege corect Moscova, viziunile ei geopolitice sau interesele sale de politică externă.Ve­chea școală occidentală a kremlinologilor s-a pierdut sub presiunea „sfârșitului is­toriei“, starea de euforie generată de sfârșitul Războiului Rece marginalizându-i pe mulți dintre prestigioșii membri ai aces­tei școli. Pe de altă parte, sistemul in­ter­național nu mai este nici el dominat de Oc­cident, „Restul“ simțindu-se mult mai li­ber în opțiuni, inclusiv în acțiuni de fron­dă la adresa Washingtonului. Dovada cla­ră în acest sens fiind participarea sem­ni­fi­ca­tivă a liderilor neoccidentali de la Mos­co­va, din 9 mai 2015.

Secretarul de stat american John Kerry şi preşedintele rus Vladimir Putin la Soci(12 mai 2015)

Ce înseamnă o încălzire a relațiilor Ves­tu­lui cu Rusia? Simplu spus, câștig pentru Ru­sia, respiro pentru Occident, dramă pen­tru Ucraina și poate ceva lecții în­vă­țate pentru România. În primul rând, Ru­sia, geopolitic, iese câștigătoare din aceas­tă rundă. În primul rând, a „scufundat“ orice posibilitate de lărgire a NATO sau UE spre Est, putând acum influența in­clu­siv relațiile de cooperare ale NATO sau UE cu statele din vecinătatea estică. De aceea summit-ul Parteneriatului Estic de la Riga este lipsit de importanță. În al doilea rând, de facto, a primit acceptul pentru în­corporarea Crimeei. Este adevărat că, pe modelul anexării statelor baltice de că­tre URSS, Vestul nu va recunoaște de jure această anexare, dar nici nu va mai pune pe agenda discuțiilor cu rușii această ches­tiune. Și, în al treilea rând, Rusia își con­so­lidează influența asupra Ucrainei prin con­solidarea controlului asupra estului aces­tui stat. Ca rezultat al ocupației militare și al Minsk 2, adică cu acceptul Franței și Ger­maniei, Rusia este stăpână în Donbass. În 14 mai 2015, la Minsk au început ne­go­cierile în format cvartet între guvernul de la Kiev și separatiști, demers ce con­so­li­dează legitimitatea internațională a celor do­uă pseudo-republici de la Donețk și Lu­gansk. Cu oblăduirea OSCE, Ucraina pier­de o bucată de teritoriu.

Occidentul, cu cedările de rigoare, câștigă un plus de liniște pe care îl poate folosi în concentrarea pe alte teme de mai mare in­teres decât integritatea teritorială a Ucrai­nei. SUA se poate focaliza mai ușor pe com­baterea ISIS, unde lucrurile nu sunt deloc simple, chiar dacă de curând armata americană a înregistrat un succes tactic, lichidând un important lider islamist. Este posibil ca Moscova să fi promis și sprijin pe chestiunea iraniană, miza simbolică a președintelui Obama acum, la sfârșit de două mandate. Pe de altă parte, europenii se confruntă cu o presiune din ce în ce mai mare a migrației ilegale, nici relația cu Grecia nefiind încă clar în ce direcție se îndreaptă. O problemă mai puțin pe agen­dă, de exemplu Ucraina, relaxează mul­­te cancelarii.

Care sunt lecțiile de învățat de către Ro­mâ­nia? Garanții de securitate ai doar dacă ești în NATO, așa după cum este situația noastră. Criza ucraineană a arătat cât de importantă este apartenența noastră la această organizație. România are în acest moment securitatea națională întărită, da­torită rolului jucat de SUA și deciziilor lu­a­te de NATO în Țara Galilor. În al doilea rând, este foarte clar că nimic important nu se va mai petrece la est de Prut fără ca Rusia să aibă un cuvânt de spus. Ceea ce pune orice discuție despre o posibilă uni­fi­care cu Republica Moldova în cu totul alți termeni decât până acum.