Pe aceeași temă
Însă gruparea jihadistă nu a revendicat presupusa acţiune teroristă, relatează Reuters, preluată de News.ro.
Poliţia britanică a anunţat că tratează explozia de la Manchester Arena, care a avut loc la finalul concertului cântăreţei americane Ariana Grande, ca pe un ”incident terorist” şi că un bărbat care a avea asupra sa un dispozitiv exploziv improvizat l-a detonat şi a murit la faţa locului.
Conturi de Twitter afiliate Statului Islamic au folosit hashtaguri cu privire la explozie şi sub care postează mesaje prin care sărbătoresc atentatul.
Unii utilizatori îndeamnă la comiterea unor atacuri asemănătoare în alte zone.
Unele mesaje prezintă atentatul ca pe un act de răzbunare faţă de atacuri aeriene în Irak şi Siria.
”Se pare că bombele forţelor aeriene britanice împotriva copiilor din Mosul şi Rakka tocmai au ajuns înapoi la #Manchester", scrie un utilizator, Abdul Haqq, pe Twitter, referindu-se la oraşe aflate sub controlul jihadiştilor în Irak şi Siria, împotriva cărora luptă o coaliţie internaţională condusă de Statele Unite, din care face parte şi Marea Britanie.
Alţii postează mesaje prin care se încurajează să comită atacuri de tip ”lup solitar” în Occident şi videoclipuri în care Statul Islamic proferează ameninţări la adresa Statelor Unite şi Europei.
Un utilizator afirmă că el speră că Statul Islamic a comis atacul, însă nicio revendicare nu a fost publicată pe vreunul dintre canalele de propagandă ale grupării.
”Noi sperăm ca cel care l-a comis să fie unul dintre soldaţii califatului”, a scris el pe un canal afiliat grupării, pe reţeaua de mesagerie Telegram.
Alţii au postat bannere cu mesajul ”începutul este Bruxellesul şi Parisul, iar în Londra formăm un stat”, referindu-se la atacuri similare comise anterior de ”lupi singuratici” în Belgia şi Franţa revendicate de către grupare.
În cazul în care se va confirma că este vorba despre un atentat terorist, acesta va fi cel mai sângeros atentat de după cele patru atentate sinucigaşe cu bombă, coordonate, comise în iulie 2005 la Londra, în trei rame de metrou şi un autobuz, soldate cu 52 de morţi.
Oficiali americani au făcut o paralelă între explozie şi atacurile coordonate, revendicate în noiembrie 2015 de Statul Islamic, în sala de concerte Bataclan şi în alte locuri, la Paris, soldate cu 130 de morţi.