Statul Islamic, o provocare pe termen lung

Gruparea teroristă Al-Qaeda, prin acțiunile sale din ultimii ani, a determinat o regândire a modului în care ne angajăm și în cele mai banale acțiuni, fiecare eveniment fiind analizat prin prisma vulnerabilităților de securitate. În contextul expansiunii Statului Islamic, se discută din ce în ce mai mult impactul acesteia pe termen lung.

În contextul amenințării Al-Qaeda din ul­timii ani, fiecare element mai mult sau mai puțin frecvent din cotidianul nostru a căpătat o nouă dimensiune și funcționează după noi reguli, indiferent că este vorba de o banală călătorie cu avionul sau im­portante decizii de politică externă. Privită drept or­ga­nizația care a dat o nouă di­mensiune ideii de terorism, Statul Islamic (SI) a reușit într-o perioadă scurtă de timp să umbrească ac­țiu­ni­le altor entități similare, in­clusiv Al-Qaeda, atât prin atrocitățile comise, rapiditatea cu care s-a dezvoltat, cât și prin strategiile sale de pro­movare. Și nu doar s-a impus de o ma­nieră fizică fără precedent în zonele pe ca­re le-a cucerit, dar a acționat și în alte di­recții care, până acum, au fost elemente se­cundare pe lista ambițiilor altor or­ga­ni­zații teroriste: programe școlare pentru zo­nele controlate care să reflecte preceptele religioase radicale, reguli stricte de func­ționare administrative, „legi“ care re­gu­la­ri­zează activitățile economice și relațiile so­ciale și chiar un „sistem“ juridic do­mi­nat de pedepse capitale. Toate aceste ele­mente contribuie la eforturile de con­so­li­dare a Califatului Islamic, a cărui înființare a fost anunțată la sfârșitul lunii iunie de că­tre liderul organizației, autoproclamatul calif Abu Bakr al-Baghdadi.

O nouă eră a luptei împotriva terorismului

În momentul în care a fost anunțată în­ființarea Califatului Islamic, purtătorul de cuvânt al grupării teroriste prevestea și in­trarea într-o nouă „eră a jihadismului in­ternațional“. Acțiunile ulterioare ale gru­pării au confirmat acest lucru, abo­mi­na­bilul clip video care prezintă decapitarea jurnalistului american James Foley de­monstrează demența și lipsa de orice ur­mă de umanitate a militanților SI. O nouă eră a jihadismului internațional prevestea și Al-Qaeda în urmă cu mai bine de un deceniu, generând reacții pe măsură din partea comunității internaționale, care a trans­format ideea de securitate și luptă îm­potriva terorismului în scopurile prin­ci­pale ale ultimilor ani.

În 2014, însă, SI dovedește că a învățat din greșelile comise de alte grupări te­ro­riste, strategiile sale demonstrând o struc­tură și o organizare mult mai bine puse la punct, impunând și moduri de combatere pe măsura provocărilor. Statele din re­giu­ne par a nu se mai baza în exclusivitate pe ajutorul actorilor occidentali – acest lucru nu înseamnă o diminuare a contribuției acestora – și au realizat că, pe termen lung, combaterea SI și prevenirea apariției unor grupări asemănătoare trebuie să în­ceapă din interior. Este evident că atracția populației din regiune față de SI este con­secința perceperii mișcării drept o soluție pentru nemulțumirile pe care aceasta le are, indiferent că este vorba de religie, cla­să politică, situație materială etc. În prima instanță, statele direct afectate de ex­pan­siunea SI au optat pentru înăsprirea legislației care îi pedepsește pe cei care se alătură grupărilor ex­tre­miste și sancționează orice sprijin oferit acestor or­ga­nizații. Arabia Saudită, de exemplu, este în plin pro­ces de actualizare a le­gis­la­ției privind combaterea te­rorismului prin creșterea pe­depselor aplicate per­soa­nelor care se asociază cu aceste grupări.

Pe de altă parte, dincolo de scopul nobil al garantării siguranței cetățenilor, reacția extrem de dură a statelor din regiune față de fenomenul terorist are și laturi ne­ga­tive în plan intern. Pericolul reprezentat de SI oferă o motivație în plus pentru a con­solida și mai mult caracterul po­li­ție­nesc al statelor din regiune, tema luptei împotriva terorismului fiind adeseori in­vocată pentru a reduce la tăcere grupările de opoziție, îndepărtând și mai mult pers­pectiva procesului de reformă și de­mo­cra­tizare, atât de așteptate și necesare în lu­mea arabă.

Și în plan internațional, se observă ten­din­ța de a lăsa statele din regiune să își re­zolve singure conflictele, fără a interveni în mod direct, în mod particular în Irak, unde autoritățile sunt considerate vi­no­vate pentru amploarea SI. Guvernul ger­man condus de cancelarul Merkel a anun­țat recent intenția de a furniza armament autorităților de la Bagdad, alăturându-se altor state europene care au adoptat mă­suri similare, precum Franța și Italia. La Washington, chiar dacă liderul de la Casa Albă a anunțat, la 7 august, decizia de a autoriza operațiuni militare în Irak îm­po­triva SI și a acorda asistență guvernului ira­kian și forțelor kurde, se promovează ideea că aceste măsuri nu reprezintă atra­gerea SUA într-un alt război și că im­pli­carea forțelor americane nu va duce la o reîntoarcere în Irak.

Efectul de domino al Statului Islamic

Faptul că SI a dat o nouă dimensiune con­ceptului de terorism va inspira și alte gru­puri să imite demersurile și strategiile miș­cării conduse de Al-Baghdadi. Așa cum în prezent se vorbește despre Al-Qaeda din Peninsula Arabă sau din Magreb, există pers­pectiva periculoasă ca grupări te­ro­riste din lumea arabă să se inspire din ac­țiunile SI și chiar să se afilieze acestei or­ganizații, prin comiterea de acte teroriste de amploare.

Pe de altă parte, SI a atras deja critica unor grupuri similare, în frunte cu Al-Qaeda. Această reacție nu este generată de o re­conversie ideologică care schimbă radical profilul acestora, ci de faptul că își simt amenințate poziția și capacitățile de a atra­ge fonduri și susținători. O competiție în­tre grupările teroriste ar adânci și mai mult criza de securitate din regiune, efec­te­le unor astfel de rivalități nelimitându-se la barierele geografice ale regiunii, con­tro­lată în momentul de față de SI. 

În pofida impactului destabilizator al SI și a aparentei lipse de soluții împotriva aces­tei grupări, există și elemente pe care anu­mite voci le prezintă drept semne ale unui curent moderat pe cale să apară în re­giu­ne drept reacție anti-SI. În ultimele săp­­tămâni, s-au observat nu doar sta­bi­lirea unui dialog, dar și împărtășirea ace­lorași opi­nii de către unii actori regionali, care, pâ­nă de curând, refuzau orice apro­piere (cel puțin la nivel public). Această schim­bare de poziție a apărut în contextul crizei politice recente de la Bagdad, când șeful guvernului irakian de la aceea dată, Nuri Al-Maliki, refuza să predea ștafeta lui Hai­der Al-Abadi, nominalizat de pre­ședintele statului pentru formarea noului Exe­cutiv, urmare a alegerilor parla­men­tare din apri­lie 2014. Implicarea Arabiei Saudite și a Ira­nului, care și-au declarat public sus­ți­ne­rea față de Al-Abadi, a dus la deblocarea impasului politic de la Bag­dad și a dat sem­nalul unei potențiale re­concilieri re­gio­na­le. Această acțiune con­certată nu în­seam­nă însă și o asociere pe alte fronturi, cum este cel din Siria, unde nici monarhia sau­dită și nici liderii ira­nieni nu vor înceta sus­ținerea grupărilor de opoziție și, res­pec­tiv, a recent rea­le­su­lui președinte si­ri­an Bas­har Al-Assad. În plus, ultimele de­mersuri îm­potriva SI au determinat o altă apropiere cel puțin la fel de neobișnuită, cea dintre SUA și Iran. Cel din urmă a de­monstrat în ultima perioadă o mai mare dis­ponibilitate de a intra în dialog cu pu­te­rile occi­den­tale, fapt ce ar pu­tea influența pozitiv ne­gocierile în do­sarul nuclear iranian.

Moderație, noul cuvânt de ordine la nivel regional?

Cotidianul de limbă arabă Al-Hayat publica recent un articol despre impactul SI asupra sunnismului. Jihadismul pro­mo­vat de Al-Baghdadi ar putea avea efectul unui catalizator și ar determina apariția unui curent moderat sunnit. Însă un ase­menea demers nu este condiționat doar de modul în care SI folosește religia pen­tru a își legitimiza acțiunile, aceasta mo­tivându-și inițial demersurile prin faptul că încearcă să salveze comunitatea sunnită din Irak de hegemonia șiită, încurajată de fostul premier irakian Al-Maliki.

Apariția curentului moderat sunnit, be­ne­fic, fără îndoială, trebuie să fie rezultatul unui efort general, coordonat de acei lideri islamici, precum Arabia Saudită, care au capacitatea de a impune astfel de direcții. Luând de exemplu cazul Arabiei Saudite, Riadul este cunoscut pentru promovarea wahhabismului și impunerea preceptelor islamice, așa cum erau ele cunoscute în timpul profetului Muhammad. Este greu de crezut că regatul din Golf va renunța la aceste demersuri, care au contribuit la pro­cesul de formare a statului saudit. Pe de altă parte, curentul sunnit moderat tre­buie să ducă și la o regândire a locului pe care comunitățile șiite îl ocupă în statele un­de la conducere se află sunniți, precum în monarhiile din Golf (Bahrain și Arabia Saudită). Limitările impuse acestei co­mu­nități atât de către Riad, cât și Manama și care au devenit parte integrală a modului deficitar de comuniune interconfesională sunt o piedică reală în procesul de pro­mo­vare a unui curent moderat sunnit.

SI nu este o organizație teroristă care a apărut peste noapte, ea fiind de mult în aten­ția multor guverne. Cu toate acestea, 2014 reprezintă anul în care SI a „lua prin surprindere“ prin rapiditatea și eficiența cu care și-a extins influența. Pe termen lung, expansiunea SI ar putea fi blocată, în schimb, pe termen scurt, atrocitățile comise nu pot fi uitate nici chiar de cei pen­tru care „noua eră a jihadismului“ fa­ce parte doar din programul de știri. //