Pe aceeași temă
"Am convenit să menținem prezența misiunii noastre Resolute Support pe durata lui 2016", adică la aproximativ 12.000 de militari, a declarat Jens Stoltenberg într-o conferință de presă la Bruxelles, unde s-au reunit până miercuri miniștrii de externe ai Alianței.
"Suntem prezenți în Afganistan pentru a împiedica faptul ca această țară să devină un refugiu pentru teroriștii internaționali. Aceasta este de altfel în interesul nostru propriu", a adăugart secretarul general al NATO, citat de Agerpres.
NATO a finalizat în decembrie 2014 misiunea de luptă ISAF în Afganistan și a încredințat armatei și poliției afgane deplina responsabilitate a securității țării. Misiunea Resolute Support este una de consiliere și pregătire a armatei afgane și la aceasta participă circa 12.500 de militari, dintre care 9.800 sunt americani.
Potrivit lui Stoltenberg, Statele Unite vor furniza aproape 7.000 de militari pentru această misiune în 2016, iar ceilalți membri ai NATO și parteneri vor asigura restul trupelor, scrie Agerpres.
Membrii NATO au făcut și o primă analiză asupra finanțării forțelor afgane în perioada 2018-2020. Ambasadorul american la NATO, Douglas Lute, a apreciat că ar fi nevoie de 4 miliarde de dolari pe trei ani, din care cel puțin un miliard ar trebui să provină din țările membre NATO, potrivit unei surse diplomatice.
***
În urma cu o luna, Jens Stoltenberg declara ca s-ar putea ca un numara mai mare de soldati ai Aliantei sa ramana in Afganistan mai mult decat era prevazut initial.
"Simt ca multi aliati sunt dispusi sa ramana mai mult timp daca va fi nevoie", a declarat Jens Stoltenberg, conform Hotnews.
Fortele afgane au recucerit orasul strategic Kunduz, din nordul tarii, insa ocuparea sa pentru scurt timp de catre talibani, luna trecuta, a subliniat preocuparile privind capacitatile fortelor de securitate afgane, antrenate de NATO.
CITITI SI: VIDEO Jens Stoltenberg: NATO va va apara, NATO e pe teren, NATO e pregatita
Secretarul american al Apararii, Ashton Carter, le-a cerut aliatilor, la reuniunea de joi, sa ia in considerare mentinerea unui nivel mai mare al trupelor, pentru a oferi mai mult timp necesar antrenarii fortelor afgane. El a precizat ulterior ca "mai multe tari au indicat ca sunt dispuse sa-si schimbe planurile".
"Acum trebuie sa vedem cum vom proceda si daca vom ramane mai mult timp", a declarat ministrul german al Apararii, Ursula von der Leyen.
Planul actual prevede ca Statele Unite sa isi reduca nivelul trupelor la 1.000 de militari dupa 2016, dar acest aspect este in curs de revizuire. Carter si comandantul militar american din Afganistan, generalul John Campbell, insista pentru mentinerea unui nivel mai mare al fortelor din Afganistan.