Pe aceeași temă
Consiliul de securitate de la Kremlin a votat luni pentru recunoașterea independenței republicilor separatiste din Donbas, iar președintele Vladimir Putin a semnat decretele pentru independența republicilor separatiste Donețk și Lugansk. Occidentul a condamnat în unanimitate gestul Moscovei și impune sancțiuni împotriva celor responsabili. În teren, tensiunea continuă să crească, Rusia trimițând forțele armate să asigure „menținerea păcii” în regiunile separatiste.
Premierul canadian, Justin Trudeau, a anunţat o "serie de sancţiuni" economice împotriva Rusiei "până când integritatea teritorială a Ucrainei va fi restabilită".
În special, Canada va "interzice canadienilor să efectueze orice tranzacţii externe" cu teritoriile separatiste pro-ruse Lugansk şi Doneţk și va impune sancţiuni parlamentarilor ruşi care au votat în favoarea "deciziei ilegale de a recunoaşte aceste teritorii", a declarat el în cursul unei conferinţe de presă, în urma anunţurilor de sancţiuni din partea Europei şi a Statelor Unite.
În plus, voi fi impuse "sancţiuni suplimentare" băncilor ruse susţinute de stat, iar Canada "va interzice orice tranzacţie financiară cu acestea", a adăugat el.
"Este absolut inacceptabil că Rusia a invadat din nou Ucraina", a susținut Justin Trudeau
Blinken anulează întâlnirea cu Lavrov. Franța a luat o decizie asemănătoare
Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a anunţat, marţi seară, că a decis anularea întâlnirii cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, din cauza acţiunilor Rusiei împotriva Ucrainei, potrivit CNN.
O reacție asemănătoare a avut și Franţa, care a transmis că Vladimir Putin „nu mai onorează semnătura Rusiei”, iar Ministerul de Externe de la Paris a decis anularea discuţiilor cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
Zelenski a ordonat mobilizarea rezerviștilor
Președintele Volodimir Zelenski a făcut o scurtă declarație publică în care a anunțat că a ordonat mobilizare a rezerviștilor pentru o perioadă, dar a exclus o mobilizare generală după ce Rusia a anunțat că va muta trupe în estul Ucrainei, potrivit Reuters.
Șeful statului ucrainean a anunțat, de asemenea, un summit al liderilor Ucrainei, Germaniei și Turciei.
Zelenski a spus că urmărește în continuare căi diplomatice de ieșire din criză și a salutat dorința Turciei de a participa la discuțiile multilaterale, dar a spus că Ucraina nu va ceda niciun teritoriu Rusiei.
Adresându-se națiunii după o întâlnire cu partidele parlamentare, Zelenski a anunțat un program de „patriotism economic” care include stimularea producției locale și reducerea taxei pe valoarea adăugată la carburanți.
Mircea Geoană: Grupul de luptă NATO din România ar putea deveni operațional mai repede
Rusia a făcut doar un prim pas într-un plan mult mai amplu, spune secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Potrivit acestuia, Alianța se așteaptă ca Rusia să își continue mișcările de trupe. Într-un interviu Exclusiv pentru Digi24, Geoană a spus că din această cauză NATO va trimite mai mulți militari în Europa de Est, iar grupul de luptă din România va fi operaționalizat mai rapid.
Președintele american Joe Biden a anunțat un pachet de sancțiuni împotriva Rusiei.
„Instituim sancţiuni ample asupra datoriilor suverane ruse. Aceasta înseamnă că tăiem finanţarea occidentală pentru guvernul rus”, a spus el.
Biden a adăugat că recunoașterea independenței celor două teritorii separatiste din Ucraina este „începutul unei invazii a Rusiei”.
Miniștrii de externe ai Uniunii Europene au convenit marți să sancționeze mai multe persoane și entități din Rusia, după ce Moscova a recunoscut două regiuni separatiste din estul Ucrainei, Donețk și Lugansk.
Rusia își evacuează diplomații din Ucraina
Rusia va evacua personalul ambasadei din Ucraina în viitorul apropiat, a anunțat Ministerul rus de Externe.
„Măsura este pentru a le proteja viețile și a-i ține în siguranță”, a precizat ministerul citat de CNN.
Pe de altă parte, președintele rus Vladimir Putin a spus că cea mai bună decizie pe care ar Ucraina să o ia ar fi să renunțe la cererea de aderare la NATO și să-și păstreze neutralitatea.
Consiliul Federației Ruse a aprobat cererea lui Putin de a trimite armata în Donbas
Consiliul Federației Ruse a aprobat, marți, cererea președintelui Vladimir Putin de a trimite armata în Donbas, după recunoașterea independenței regiunilor Lugansk și Donețk. Președinta camerei superioare a Parlamentului rusesc Valentina Matvienko a spus că cererea lui Putin a fost aprobată și că trupele vor avea rolul de menținere a păcii.
„Numărul total de formațiuni ale forțelor armate ale Federației Ruse, zonele lor de operare, sarcinile lor, perioada de ședere în afara teritoriului Federației Ruse sunt stabilite de Președintele Federației Ruse în conformitate cu Constituția Federația Rusă”, se arată în decretul aprobat de parlamentarii ruși.
Stoltenberg: „Moscova a trecut de la încercări ascunse de destabilizare la acțiuni militare deschise”
Principalele declarații ale lui Jens Stoltenberg după reuniunea de urgență a NATO:
Ce se întâmplă acum este o escaladare serioasă din partea Rusiei. Afectează orice șansă de a găsi o soluție la conflict.
Rusia subminează suveranitatea și integritatea Ucrainei.
Rusia a făcut exact ceea ce am avertizat - a crescut forța militară în jurul Ucrainei, iar recunoașterea celor două republici se adaugă la acest comportament amenințător.
Ce se întâmplă în Ucraina este o criză creată doar de Rusia.
Suntem solidari cu poporul ucrainean și guvernul său.
Vom continua să oferim Ucrainei un sprijin politic puternic, iar aliații furnizează echipamente pentru a ajuta Ucraina să se apere, precum și sprijin financiar susținut.
Facem apel la Rusia să detensioneze situația și să se angajeze în eforturi diplomatice. Altfel, vor exista sancțiuni și mai puternice, cu un preț și mai mare de plătit.
Este cel mai periculos moment pentru securitatea europeană din generația noastră.
Au promis că se vor retrage, dar au adus și mai mulți soldați.
Principala responsabilitate a NATO este să ne asigurăm că nu va exista niciun fel de agresiuni asupra unei țări a Alianței, de aceea am crescut prezența militară pe flancul estic.
Am crescut gradul de pregătire a forțelor NATO, dar nu le-am desfășurat în teren
Fiecare indiciu ne arată că Rusia planifică o invazie la scară largă în Ucraina.
Moscova a trecut de la încercări ascunse de a destabiliza Ucraina la acțiuni militare deschise.
Rusia a invadat deja Ucraina în 2014, când anexat penisnula Crimeea.
Nu vom compromite valorile și principiile noastre de bază, iar una din ele este ca fiecare țară să își aleagă propria cale.
Rusia are peste 150.000 de soldați în apropiere de Ucraina.
Aceste forțe sunt gata de luptă. Sunt trupe, dar și vehicule, tancuri, drone, sisteme pentru război electronic.
Lăudăm Ucraina pentru reținerea de a nu răspunde provocărilor repetate ale Rusiei.
Vom continua să cerem Rusiei să facă un pas în spate, nu să meargă înainte, cum a făcut în ultimele săptămâni.