Pe aceeași temă
Acesta este cel mai recent incendiu de vegetaţie din vestul SUA, după ce peste 121.400 de hectare au fost distruse în ultimele luni, transmite Reuters.
”Este un incendiu extrem de rapid, era chiar în spatele nostru”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Forestier al Statelor Unite, Lyn Sieliet.
Doi pompieri au fost blocaţi de flăcări, în încercarea de a-i evacua pe locuitori şi de a apăra locuinţele din calea incendiului, însă au reuşit să scape cu doar câteva răni minore, conform News.ro.
Incendiul ”Bluecut” a cuprins şi-o zonă de tufişuri şi arbuşti din apropierea autostrăzii interstatale 15, care reprezintă principala legătură dintre Las Vegas şi Los Angeles. Autorităţile americane au fost determinate să oprească accesul la un tronson al autostrăzii.
Departamentul Forestier pentru Protecţie împotriva Incendiilor (Cal Fire) a emis un ordin pentru locuitorii din comunitatea Wrightwood, situată la aproximativ 120 de kilometri de Los Angeles, să-şi părăsească locuinţele.
În total, autorităţile locale au ordonat unui număr de 82.000 de persoane să-şi părăsească locuinţele, iar un număr necunoscut de case au fost deja distruse de flăcările necontrolate.
Incendiul rămâne în mare parte necontrolat, reuşind în doar câteva ore să se extindă de la 3.640 de hectare la 6.070 de hectare.
Între timp, pompierii se luptă cu un alt incendiu de vegetaţie, care a izbucnit la aproape 1.000 de kilometri mai la nord. Acesta a distrus până acum 175 de locuinţe din nordul Californiei.
Doar peste o treime din incendiul”Clayton” este controlată de către pompieri. Acesta a distrus peste 1.600 de hectare din jurul comunităţii Lower Lake, forţând evacuarea a sute de persoane.