Pe aceeași temă
Sirienii cred că Obama e un lider „slab“, transmite CNN, după ce preşedintele SUA a anunţat, la 31 august, că va cere aprobarea Congresului pentru o acţiune militară contra regimului lui Bashar al-Assad.
Rebelii sirieni afirmă că orice amânare a unei acţiuni militare occidentale contra regimului de la Damasc va consolida forţele guvernamentale. Dar, în condiţiile în care, transmite CNN, citându-l pe secretarul de stat al SUA, John Kerry, au fost deja în mod clar identificate urme de gaz de luptă sarin în probele biologice recoltate în suburbiile Damascului de către specialişti ai ONU, ceea ce a dispărut nu este deloc perspectiva unei lovituri militare puternice contra regimului de la Damasc, ci doar iminenţa acută a unui astfel de atac.
Coaliţie în curs de formare
De la mijlocul săptămânii trecute, ştim că Marea Britanie nu va participa la operaţiunile militare. Aşa a decis Camera Comunelor, iar premierul David Cameron a declarat public că „va ţine cont“ de rezultatul votului din Camera inferioară a parlamentului. Nu va participa la un atac contra Siriei nici Germania. Surprinzător – cel puţin până la un anumit punct –, Franţa a anunţat, prin vocea preşedintelui socialist François Hollande, că susţine ideea unui atac îndreptat contra puterii militare a regimului Assad. O parte importantă din opinia publică franceză se opune însă unei astfel de acţiuni.
Liga Arabă a dat publicităţii o declaraţie extrem de dură, care condamnă în termeni lipsiţi de orice echivoc atacul cu gaze de luptă îndreptat împotriva populaţiei civile. Atacul este calificat de liderii arabi drept fiind „o crimă odioasă“. De asemenea, Liga Arabă a folosit în documentul despre care vorbim termenul „genocid“. Dintre ţările din zonă, Arabia Saudită e cea mai vehementă în criticile aduse regimului Assad. Nu e deloc clar în ce măsură o astfel de retorică politică înseamnă şi disponibilitatea de a merge la război, dar este posibil – iar noi estimăm ca fiind probabil – ca măcar unele ţări membre ale Ligii să pună la dispoziţia SUA şi a altor ţări ce se alătură Americii elemente importante de sprijin, mai ales la nivel logistic.
| Potop de rachete Tomahawk |
|---|
| În cazul unui atac al SUA şi Franţei, menit să penalizeze regimul Assad pentru folosirea sarinului împotriva populaţiei civile, varianta cea mai probabilă este folosirea unui număr mare de rachete de croazieră de tip Tomahawk. Ele ar putea distruge rapid numeroase obiective strategice siriene. Folosite în Bosnia, ca şi în Irak (în 1991, în 1996 şi în 2003), rachetele de croazieră au o probabilitate (demonstrată în luptă) de lovire cu precizie a ţintei de peste 85%. Lungă de peste 6,25 metri şi cu o greutate totală de 1.440 de kilograme, racheta de croazieră Tomahawk are o rază de acţiune de 1.104 de kilometri şi o viteză 880 km/oră. Ea poate transporta o încărcătură de luptă de 450 de kilograme (substanţe explozive sau, la nevoie, chiar şi focoase nucleare de 200 de kilotone). |
Asimetrie uriaşă a forţelor
SUA au deja în zona estică a Mării Mediterane patru distrugătoare mari (navele USS Gravely, USS Ramage, USS Barry şi USS Mahan), înarmate inclusiv cu numeroase rachete de croazieră. La sfârşitul săptămânii trecute, un al cincilea distrugător se îndrepta către coastele Siriei. Două grupuri de luptă americane, fiecare dintre ele având ca element central un portavion greu, cu propulsie nucleară, se află în apele din partea de nord a Oceanului Indian, relativ aproape de Arabia Saudită şi Yemen. Cele două portavioane americane – USS Nimitz şi USS Harry S. Truman – pot lansa, împreună, peste 140 de aeronave de luptă, capabile să transporte la ţintă inclusiv bombe de mare precizie (aşa-numitele muniţii ghidate). Franţa are, în Mediterana Occidentală, un portavion – Charles de Gaulle, mai mic decât cele americane, dar de pe care pot decola în misiuni de luptă peste 40 de avioane moderne. Lansând multe zeci de rachete de croazieră, precum şi atacuri repetate întreprinse cu avioane moderne multi-rol, lansate de pe portavioane, SUA şi Franţa pot lovi şi distruge un număr mare de obiective strategice de prim ordin, vitale pentru supravieţuirea regimului Assad. Printre ţintele foarte probabile se află comandamente militare siriene, instalaţii radar şi poziţiile unităţilor de rachete antiaeriene de producţie rusească, laboratoarele şi fabricile unde se testează şi se produc agenţi de luptă chimici şi, poate, bacteriologici, ca şi unităţi ale forţelor terestre, depozite de muniţii şi combustibil. Tuturor acestor mijloace ofensive strategice occidentale, Siria nu le poate opune decât un număr limitat de sisteme antiaeriene moderne, a căror eficienţă nu a fost încă demonstrată în luptă.
Israelul, care are relaţii extrem de tensionate cu Damascul, este, deocamdată, suficient de relaxat. Doar câteva sute de rezervişti au fost mobilizaţi săptămâna trecută, ceea ce indică faptul că decidenţii israelieni estimează că, măcar pe termen scurt, conflictul din Siria nu va escalada în chip necontrolabil.
