SUA cer coalitiei internationale o intensificare a luptei contra Statului Islamic

Paul Cristescu | 24.11.2015

Joe Biden, vicepreședintele american și emisarul său special pentru coaliția împotriva Statul Islamic (SI), Brett McGurk, s-au intalnit luni, la Departamentul de Stat, cu reprezentanți ai celor peste 60 țări membre ale coaliției militare care bombardează de peste un an Statul Islamic.

Pe aceeași temă

 

SUA au solicitat o intensificare a luptei împotriva 'rețelei mondiale' a grupului jihadist SI în urma atentatelor comise de acesta la Paris, Beirut și Bagdad, informează AFP.

 

McGurk a pledat pe lângă oaspeții săi pentru ca 'accentuând în continuare presiunea asupra centrului SI în Irak și în Siria, să se facă mai mult pentru coordonarea eforturilor în cadrul coaliției pentru a se exercita presiuni asupra rețelei mondiale a SI', potrivit unui rezumat publicat de Departamentul de Stat.

 

Această a cincea reuniune plenară a celor 65 de țări care formează coaliția condusă de SUA de la sfârșitul verii anului 2014 este o consecință a 'recentelor atacuri barbare de la Paris, Beirut, Bagdad', precum și la Ankara și deasupra Sinaiului, unde a explodat un avion rusesc, a subliniat diplomația americană.

 

'Coaliția este unită în hotărârea sa de a pune capăt flagelului pe care l-a provocat SI în regiune și în cadrul comunității internaționale', a informat Ministerul american al Afacerilor Externe, în ajunul vizitei la Washington a președintelui francez Francois Hollande.

 

Pentru a convinge marile puteri să se alieze cu scopul de a 'distruge' gruparea jihadistă, printr-o coaliție internațională 'unică' împotriva SI, Hollande urmează să aibă o întrevedere marți, la Casa Albă, cu omologul său american Barack Obama și joi, la Kremlin, cu președintele rus Vladimir Putin.

 

Întrebat despre o eventuală cooperare împotriva SI între coaliția condusă de Washington și Moscova, secretarul de stat John Kerry, aflat în vizită luni la Abu Dhabi, a răspuns: 'Da, este posibilă'.

 

La Departamentul de Stat, purtătorul său de cuvânt Mark Toner a reafirmat că 'se poate imagina o colaborare sau cooperare cu Rusia dincolo de simple mecanisme de 'deconflictualizare' deja în vigoare (schimburi de informații între aviații pentru a se evita orice incident aerian)'. 'Dar trebuie mai întâi să vedem dacă Rusia acționează împotriva SI pe teren', a avertizat el.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22