SUA: Mai mulţi americani morţi decât în Războiul din Vietnam. COVID devastează, Trump fantazează

Redactia | 30.04.2020

Numărul bolnavilor decedaţi în două luni din cauza noului coronavirus în Statele Unite l-a depăşit pe cel al soldaţilor americani ucişi în două decenii în cursul Războiului din Vietnam.

Pe aceeași temă

În total, 58.365 de persoane au murit de COVID-19 în SUA, cea mai afectată ţară de pe glob, potrivit bilanţului actualizat marţi de Universitatea Johns Hopkins, notează AFP.

Potrivit bilanţului oficial publicat de Arhivele Naţionale ale Statelor Unite, în Războiul din Vietnam (1955-1975) şi-au pierdut viaţa 58.220 de militari americani.

Deşi cele două evenimente nu au nicio legătură, acest prag are o valoare simbolică, pentru că Războiul din Vietnam rămâne unul din cele mai mari traumatisme trăite de americani în secolul al XX-lea.

Tot marţi, Statele Unite au depăşit alt prag simbolic, un milion de cazuri diagnosticate cu COVID-19. Aceasta reprezintă circa o treime din numărul total de cazuri înregistrate în lume, potrivit bilanţului Universităţii Johns Hopkins.

Peste 55.300 de persoane au murit de Covid-19 în Statele Unite până duminică, 26 aprilie, la un total de peste 985.500 de pozitivi.

Statul New York este cel mai crunt lovit, cu peste 293.900 de cazuri și 22.200 de morți, urmat de New Jersey, Massachusetts Illinois și California, unde ordinul de izolare la domiciliu, în vigoare de la 19 martie, a fost nesocotit sâmbătă și duminică de zeci de mii de persoane care, din cauza caniculei, au invadat plaje la Pacific precum Huntington și Newport.

Cotidianul Washington Post relata în ediția de duminică seară că Administrația pregătește debarcarea ministrului Sănătății, Alex Azar, pentru gestionarea defectuoasă a fazei inițiale a crizei sanitare.

Patru state s-au angajat în procesul revenirii la normal, iar carantina expiră astăzi în Mississippi, a expirat ieri în Colorado și Montana, și urmează să se încheie joi în Alabama, Arizona, Texas, Florida și alte șase state.

În New York se preconizează o relaxare treptată a restricțiilor începând cu mijlocul lunii mai 2020.

În America, pandemia și președinția nu-s pe același tărâm. Coronavirus-ul devastează, Trump fantazează

corespondență RFI

Ultima sa fantezie, absurd-întunecată, a fost că detergenți și dezinfectanți industriali ar putea, prin injectare sau ingerare, să ne lecuiască de noul coronavirus.

"Ar fi nostim, comic, dacă mortalitatea n-ar fi la nivele scandaloase și inacceptabile. Oamenii caută speranța, Trump lipsește la apel. Subminează efortul de salvgardare a sănătății și siguranței americanilor", constata senatorul de New Jersey Cory Booker. Statul pe care-l reprezintă număra până ieri peste 109.000 de pozitivi și aproape 6.000 de morți, fiind pe locul doi în sumbrul clasament național al ravagiilor epidemiei.

America a pierdut, în zece ani de război în Vietman, 58.000 de militari; Covid-19 a ucis peste 55.000 de americani în câteva săptămâni.

"Asta reprezintă aproape jumătate din numărul soldaților morți în Primul Război Mondial și aproximativ o optime din totalul pierderilor americane în Al Doilea Război Mondial. Epidemia este deja un eveniment major al istoriei americane, și este extrem de important ca președintele să arate că înțelege nu doar răspunderea proprie ci și magnitudinea tragediei. Ar fi un semnal că lucrează pentru binele general", observa istoricul Michael Beschloss.

Semnalul întârzie. Când nu împodobește statisticile sau colorează în roz efortul guvernamental, ocupantul Casei Albe e ocupat cu promovarea unor terapii neverificate sau de-a dreptul dăunătoare. A fost cazul hidroxiclorochinei, un medicament anti-malarie comercializat sub numele de Plaquenil și care a mai fost încercat, fără succes, în 2005, împotriva unui alt coronavirus. Zvonurile despre Plaquenil, probabil mânate de interes bursier în firma producătoare Sanofi, au fost stârnite la 9 martie de Paul Sperry, autor conservator, preluate de James Stodaro, investitor în cripto-monedă și de Elon Musk, excentricul proprietar al firmei electro-auto Tesla, prin care au pătruns în acceleratorul mediatic ultra-conservator al siteului Breitbart și televiziunii Fox (Trump-TV). Fox elogia Plaquenil-ul pe 16 martie, cu vocea moderatoarei Laura Ingraham, vestală a cultului Trump. Trei zile mai târziu, președintele se plasa, public, la capătul executiv al filierei.

"Campania de presiuni a fost evidentă. Ideea era accesibilitatea medicamentului la cerere, prin farmacii. La 24 martie experții medicali ai guvernului ajungeau la concluzia că această terapie este potențial periculoasă și insuficient studiată. Ei recomandau utilizarea experimentală exclusiv în spitale din cauza riscurilor asociate, în special de tulburări cardiace", sublinia Katherine Eban, care a scris în revista Vanity Fair despre această situație revelatoare.

În pofida consensului intern privind efectele secundare nocive ale Plaquenil-ului, președintele Trump a continuat să-l promoveze în conferințe de presă.

Rick Bright, specialist reputat, coordonatorul efortului guvernamental de găsire a unui vaccin în calitate de director al Centrului de Cercetări Biomedicale din cadrul Ministerului Sănătății, a fost "transferat" săptămâna trecută pentru vina de a fi refuzat să aloce fonduri pentru Plaquenil și "alte remedii periculoase promovate de cei cu relații politice", ca să preluăm formularea celui în cauza. Bright, care-și revendică acum statutul de avertizor de integritate, a denunțat coruperea unei componente vitale a mecanismului anti-pandemie.

Suspiciunea, teama de corupere și politizare este departe de a fi limitată la sfera critică a terapiilor și vaccinului.

"Nu poți avea încredere că banii destinați susținerii economiei și reducerii șomajului vor fi distribuiți corect și nu pentru a favoriza prieteni și pedepsi dușmani. Trump nu așa gândește. Cred că pentru el cei care acționează în interes național, nu personal, sunt niște fraieri. De aceea avem o disperată nevoie de monitorizare parlamentară a cheluielilor", puncta deputatul Democrat Adam Schiff, principalul acuzator al președintelui în procesul senatorial de destituire care a a avut loc între 16 ianuarie și 5 februarie.

"Nu ne-am putut imagina atunci ce pagube va face în lunile care au urmat, din incompetență, din incapacitatea de a pune țara mai presus de sine. Nu ne-am închipuit în ce măsură narcisismul, nepriceperea, uneori rea-voința sa vor fi mortale pentru americani. Am spus în timpul procesului din Senat că un om lipsit de busolă morală nu poate găsi calea cea bună. Am avut dreptate: n-a găsit-o".

Mulți, foarte mulți, încearcă să găsească această cale, ignorând unde-i cazul rătăcirile Executivului de la Washington. Sume enorme, în jur de 3 mii de miliarde, au fost injectate până acum pentru normalizare și revitalizarea unei economii îngenuncheate de exigențele ripostei epidemiologice, și acest efort financiar uriaș, care urcă deficitul federal la un nivel fără precedent, va continua după ce Legislativul se reîntrunește la 4 mai. Ofensiva continuă și pe frontul biomedical.

"Am examinat și aprobat până acum, cu protocol de urgență, 63 de teste diagnostice și serologice pentru detectarea de anticorpi. Săptămâna trecută am autorizat și primul test auto-administrabil la domiciliu conceput de compania LabCorp. Din sfera privată vin alte 400 de teste care trec prin procedura de aprobare, iar 220 de laboratoare au demarat testările utilizând truse auto-validate. 72 de terapii se află în faza de studiu clinic și peste 200 în stadiu pre-clinic. Activitatea continuă și în domeniul vaccinului: două firme au anunțat că Agenția Federală de Control al Medicamentelor și Alimentelor le-a dat undă verde pentru demararea studiilor", a precizat directorul Agenției, Stephen Hahn.

La sfârșitul săptămânii trecute 18 state înregistrau o scădere a numărului de cazuri, iar patru - Georgia, Carolina de Sud, Alaska și Oklahoma - se angajau, mai mult sau mai puțin timid și controversabil, pe calea revenirii la normalitate.

"Fiecare stat e altfel, diferențele urban-rural și chiar între comitatele aceluiași stat sunt frapante. La nivel federal avem o abordare nuanțată pe care o recomandăm și guvernatorilor statali, pentru că în fiecare stat tabloul epidemiologic e contrastant, cu unele zone mai cruțate decât altele", nota coordonatoarea activităților anti-epidemie ale Casei Albe, Deborah Birx.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22