Pe aceeași temă
„Avem discuții foarte productive cu ei”, a spus Mnuchin la emisiunea "Fox News Sunday", când s-a referit la negocierile pe care le poartă cu China. „Am speranța că vom ajunge la un acord."
Trump a declarat joi că i-a dat 60 de zile lui Mnuchin ca să propună noi restricții pentru investițiile companiilor chineze pentru a proteja tehnologiile pe care SUA le consideră de importanță startegică. De asemenea a spus că vrea o reducere cu 100 de miliarde de dolari a deficitului comercial cu China.
La o zi după anunțul făcut de Trump, care a condus la o scădere pe piețele globale, China a prezentat tarifele penalizatoare pentru importurile din SUA în valoare de 3 miliarde de dolari ca răspuns la taxele pentru importurile de oțel și aluminiu aprobate de Trump la începutul acestei luni. Casa Albă a declarat apoi o scutire temporară pentru Uniunea Europeană și alte națiuni, arătând astfel că ținta principală este China
Deși contramăsurile anunțate Beijing sunt văzute de analiști drept ponderate, acestea ar putea fi în final mult mai mari. China analizează în prezent o listă suplimentară de importuri din S.U.A. care să facă obiectul tarifelor, care ar putea include avioane, componente pentru computere și industria turismului, informează China Daily, citându-l pe Wei Jianguo, fost ministru al comerțului.
Mnuchin a spus că cele două țări sunt de acord să reducă deficitul într-o oarecare măsură și încearcă „să vadă dacă putem ajunge la un acord privind un comerț echitabil în care să-și deschidă și ei piețele, să-și reducă tarifele, să renunțe la transferul forțat de tehnologie".
Atât Mnuchin, cât și reprezentantul Departamentului de Comerț al SUA, Robert Lighthizer, au transmis o listă cu cereri specifice pentru China printr-o scrisoare adresată vicepremierului Liu He, informează Wall Street Journal, citând persoane apropiate Casei Albe.
Lista include o reducere a taxelor pentru aotomobilele americane, mai multe achiziții pentru semiconductorii produși în SUA și reducerea restricțiilor impuse de sectorul financiar chinez pentru companiile americane, se arată în raport, care adaugă că Mnuchin are în vedere o vizită la Beijing pentru negocieri.
Statele Unite vor proceda la impunerea de taxe penalizatoare „dacă nu vom avea un acord acceptabil pe care președintele să îl semneze”, a spus Mnuchin duminică.
„Nu ne temem de un război comercial, dar acesta nu este obiectivul nostru”, a spus el. "Într-o negociere trebuie să fii pregătit să acționezi."
Comentariile lui Mnuchin au fost făcute duminică după ce administrația a anunțat ajungerea la un acord cu Coreea de Sud, care prevede limitarea cantității de oțel importată de S.U.A.
Deficitul comercial al SUA pe relația China a crescut cu 8,1% în 2017, până la un nivel record de 375 miliarde de dolari, potrivit datelor din februarie comunicate de Departamentul de Comerț al S.U.A.
Indicii piețelor de capital au scăzut săptămâna trecută la nivel mondial, acțiunile europene scăzând la cel mai scăzut nivel în mai mult de un an.
Un oficios al Partidului Comunist Chinez a afișat sâmbătă companiile americane care ar fi "cele mai afectate" dacă ar începe un război comercial – primele fiind Apple Inc., Intel Corp. și Boeing Co.
Șeful Apple, Tim Cook, a declarat, în cadrul unui forum de la Beijing, că este încurajat că "luciditatea va prevala" asupra potențialului război comercial. China este cea mai importantă piață a Apple din afara S.U.A.
"Țările care îmbrățișează deschiderea piețelor o duc excepțional iar țările care nu o fac, nu," a spus el. "Nu este o chestiune de a ridica bariere între părți."