Summitul NATO, declarație comună: Atacul împotriva unui aliat este unul împotriva noastră, a tuturor

Dora Vulcan | 04.12.2019

Liderii statelor membre ale NATO, reuniţi la Londra, au adoptat miercuri la finalul summitului de marcare a 70 de ani de la crearea organizaţiei o declaraţie comună.

Pe aceeași temă

Declarația exprimă ''solidaritatea, unitatea şi coeziunea'' ţărilor lor şi recunosc, pentru prima dată, creşterea puterii Chinei drept o ''provocare'', transmit AFP şi dpa, preluate de Agerpres.

Liderii ţărilor aliate reafirmă ''consolidarea legăturii transatlantice'' între Europa şi America de Nord şi clauza apărării colective din Tratatul Nord-Atlantic potrivit căreia un atac împotriva unui stat membru al NATO este considerat un atac împotriva tuturor ţărilor membre ale Alianţei.

''Astăzi ne reunim la Londra, primul sediu al NATO, pentru a celebra 70 de ani de la crearea celei mai puternice şi mai de succes Alianţe din istorie şi pentru a marca a 30-a aniversare a căderii Cortinei de Fier. NATO garantează securitatea teritoriului nostru şi a celor 1 miliard de cetăţeni ai noştri, libertatea noastră şi valorile noastre comune, printre care democraţia, libertatea individuală, drepturile omului şi statul de drept. Solidaritatea, unitatea şi coeziunea sunt principii de bază ale Alianţei noastre. În contextul în care lucrăm împreună pentru a preveni conflictul şi a menţine pacea, NATO rămâne fundamentul apărării noastre colective şi forumul esenţial pentru consultări şi decizii în rândul aliaţilor privind securitatea. Reafirmăm soliditatea punţii transatlantice între Europa şi America de Nord, aderarea noastră la principiile şi obiectivele Cartei Naţiunilor Unite şi angajamentul nostru solemn, aşa cum este consacrat în articolul 5 al Tratatului de la Washington, că un atac împotriva unui aliat va fi considerat un atac împotriva noastră a tuturor'', se arată în textul declaraţiei semnate de liderii celor 29 de state aliate, postat pe website-ul Alianţei Nord-Atlantice.

Textul declaraţiei arată că ''acţiunile agresive'' ale Rusiei constituie o ameninţare pentru securitatea euro-atlantică şi că terorismul în toate formele sale rămâne o ameninţare persistentă pentru toate statele membre NATO şi dă noi asigurări că NATO este o alianţă exclusiv defensivă, care ''nu reprezintă o ameninţare pentru nicio ţară''.

Documentul menţionează că desfăşurarea de noi rachete cu rază medie de acţiune de către Rusia ridică riscuri semnificative pentru securitatea euro-atlantică şi că ''aliaţii sunt ferm angajaţi faţă de implementarea deplină a Tratatului privind neproliferarea armelor nucleare în toate aspectele sale, inclusiv dezarmarea nucleară, neproliferarea şi utilizarea paşnică a energiei nucleare''.

Liderii ţărilor aliate afirmă angajamentul faţă de politica uşilor deschise a NATO, care consolidează Alianţa şi care a adus securitate milioanelor de europeni. ''Macedonia de Nord este astăzi cu noi, aici, şi va fi în curând cel mai nou aliat al nostru. Suntem angajaţi faţă de succesul tuturor operaţiunilor şi misiunilor noastre. Aducem un elogiu tuturor bărbaţilor şi femeilor care au slujit NATO şi îi onorăm pe toţi cei care şi-au sacrificat vieţile pentru a ne ţine departe de pericole'', se arată în textul declaraţiei.

Pe de altă parte, ţările aliate îşi reconfirmă angajamentul faţă de stabilitatea şi securitatea pe termen lung în Afganistan.

De asemenea, documentul cuprinde invitaţia adresată secretarului general al NATO de a începe un proces de reflecţie cu privire la viitorul Alianţei Nord-Atlantice.

''În vremuri pline de provocări, suntem mai puternici ca Alianţă, iar popoarele noastre sunt mai în siguranţă. Legătura şi angajamentul nostru reciproc ne-au garantat libertăţile, valorile şi securitatea pentru 70 de ani. Acţionăm astăzi pentru a ne asigura că NATO garantează acele libertăţi, valori şi securitate pentru generaţiile viitoare'', se încheie declaraţia adoptată de liderii participanţi la Summitul de la Londra.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22