Preşedintele R.Moldova a declarat că recomandarea Comisiei Europene ca ţara sa să obţină statutul de candidată reprezintă un rezultat mult aşteptat și că în acest drum contează pe ajutorul României.
Şefii de state din Formatul Bucureşti 9 au adoptat vineri la summitul B9 din București o declarație comună care reflectă poziția dinaintea summitului NATO de la finalul lunii iunie de la Madrid.
Liderii statelor membre ale NATO, reuniţi la Londra, au adoptat miercuri la finalul summitului de marcare a 70 de ani de la crearea organizaţiei o declaraţie comună.
În Declarația Comună, președinții Trump și Iohannis își „reafirmă opoziția” față de gazoductul Nord Stream 2 și se subliniază importanța resurselor de gaze naturale ale României pentru Europa.
Ministrul român de Externe s-a alăturat vineri omologilor din șapte țări prin reafirmarea sprijinului pentru integritatea teritoriala a Ucrainei și nerecunoașterea anexarii ilegale a Crimeei de Federația Rusă, timp în care fostul premier Adrian Năstase face, la Moscova, apologia puterii care a dispus anexarea abuzivă a peninsulei.
Katalin Szili a fost insarcinatul premierului ungar Viktor Orban pentru medierea negocierilor intre cele trei partide ale minoritatii maghiare din Romania, transmite agentia de presa de stat din Ungaria, MTI.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an