Pe aceeași temă
La votul de joi, 29 de eurodeputaţi din comisiile de specialitate au votat în favoarea ei şi 82 împotrivă.
Parlamentul European urmează să se pronunţe prin vot în perioada 21-24 octombrie asupra întregii componenţe a Comisiei conduse de Ursula von der Leyen. Plenul PE nu poate respinge individual un candidat la un post de comisar european, dar în trecut comisarii desemnaţi care nu au trecut de comisiile de specialitate au fost de obicei înlocuiţi.
Nominalizată de preşedintele francez Emmanuel Macron, Sylvie Goulard a fost desemnată să conducă în viitoarea Comisie Europeană un vast portofoliu, ce cuprinde piaţa internă, dar şi economia digitală, politica industrială a Uniunii Europene şi noul directorat pentru industria de apărare şi spaţială.
Candidatura sa fost contestată din cauza investigaţiilor aflate în desfăşurarea împotriva ei de justiţia franceză şi de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) într-un dosar de angajări fictive la cabinetul ei de eurodeputat.
Lui Sylvie Goulard i se reproşează şi activitatea pe care a desfăşurat-o timp de trei ani pentru un think-tank american, Institutul Berggruen, de la care a încasat peste 10.000 de euro pe lună în timp ce era de asemenea eurodeputat.
Sylvie Goulard, propusă de Franța pentru un post de comisar european, nu a trecut la primul rând de audieri în comisiile ITRE şi IMCO ale Parlamentului European de săptămâna trecută.
ITRE este comisia de Industrie Cercetare și Energie iar IMCO este cea privind Piața Internă și Protecția Consumatorilor.
În schimb, Goulard, care candidează la postul de comisar al Pieţei Interne, primise undă verde din partea Comsiei JURI.
„Deoarece nu a existat majoritatea necesară pentru a da undă verde de trecere la etapa următoare din partea Comisiilor responsabile cu audierea, s-a hotărât continuarea procedurii prin solicitarea de întrebări scrise de clarificare din partea doamnei Goulard. În baza răspunsurilor primite, Comisiile reunite vor decide următorii pași procedurali”, a explicat săptămâna trecută eurodeputata PNL Adina Vălean, președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie, unde a fost audiată Goulard, într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook.
Dacian Cioloș, președintele grupului Renew Europe din PE, a spus că i-a recomandat lui Goulard să vină cu toate clarificările necesare la audierea din PE pentru a lămuri suspiciunile care planează asupra integrității sale.
Goulard este vizată de două anchete, dintre care una a OLAF - Oficiul de Luptă Antifraudă al Uniunii Europene. Ultimul dintre dosare este încă deschis, deși ea a înapoiat 45.000 de euro, reprezentând rambursări necuvenite ale unor cheltuieli și salarii ale asistentului său parlamentar Stephane Therou din iulie 2014 până în februarie 2015.
Goulard a fost nominalizată ca reprezentantă a Franţei în CE de preşedintele Emmanuel Macron în ciuda suspiciunilor că a fost implicată în angajări fictive, ca eurodeputată din partea partidului de centru Modem în perioada 2009-2017.
Ca urmare a scandalului, în 2017, ea a demisionat după numai trei luni din funcţia de ministru al apărării în guvernul francez condus de premierul Edouard Philippe.
Parlamentul European a închis ancheta împotriva ei la sfârşitul lui august, constatând - conform declaraţiei unei purtătoare de cuvânt - doar nereguli administrative „minore, nesistematice şi neintenţionate” din partea eurodeputatei.
Ce spune Macron
Președintele Franței, Emmanuel Macron, consideră că Sylvie Goulard, care a fost respinsă în Parlamentul European pentru postul de comisar, este victima unui „joc politic” care afectează întreaga Comisie Europeană.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a susţinut joi că Sylvie Goulard este victima unui „joc politic”, după ce candidata Franţei a fost respinsă de comisiile de specialitate din Parlamentul European în urma audierilor pentru postul de comisar european, transmite agenţia Reuters.
„Sylvie Goulard a fost victima unui joc politic care afectează întreaga Comisie Europeană”, afirmă preşedintele Macron într-o declaraţie transmisă de biroul său de presă. Liderul de la Elysee va aborda această chestiune în discuţiile cu viitoarea preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi va căuta să se asigure că portofoliul atribuit Franţei va fi respectat, se mai arată în declaraţie.
La rândul ei, Sylvie Goulard a reacţionat afirmând că a „luat act” de respingerea ei de către comisiile de specialitate din PE. „Am luat act de decizia Parlamentului European, în respectul democraţiei. Mulţumesc Preşedintelui Republicii şi Ursulei von der Leyen pentru încrederea lor şi tuturor deputaţilor care au votat pentru mine”, a scris ea pe Twitter.
„Am luat act de votul negativ al Parlamentului European în ceea ce o privește pe Sylvie Goulard”, se arată în declarația Președinției Franței, care apreciază că Goulard a fost victima „unui joc politic care afectează întreaga Comisie Europeană”, potrivit AFP.