Pe aceeași temă
Implementarea armistiţiului permanent vine după patru ani de negocieri tensionate dintre executiv şi gheriala marxistă, care a controlat, la apogeul ei, o treime din Columbia, conform BBC.
"Ordon tuturor comandamentelor noastre, tuturor unităţilor şi fiecărui combatant al nostru să înceteze definitiv focul şi ostilităţile împotriva statului columbian, începând de la miezul nopţii", a declarat comandantul suprem al FARC, Timoleon Jimenez, zis Timoşenko, şeful gherilei marxiste, într-o conferinţă de presă la Havana, transmite AFP.
Armistiţiul nelimitat ar pune capăt unui conflict armat de 52 de ani. FARC şi guvernul de la Bogota au ajuns la un acord de pace săptămâna trecută. Documentul ar urma să fie semnat "în mod solemn" între 20 şi 26 septembrie, a anunţat sâmbăta ministrul columbian al apărării, Luis Carlos Villegas.