Toate cele trei poduri către Severodonețk sunt distruse. Zelenski promite să recupereze Crimeea

Redactia | 14.06.2022

Toate cele trei poduri către orașul asediat Severodonețk sunt distruse, spune guvernatorul regiunii Lugansk. 20-30% din oraș încă se mai afla, luni seară, sub controlul ucrainenilor.

Pe aceeași temă

Atacurile rușilor se concentrează asupra uzinei chimice în care se adăpostesc 500 de civili, a adăugat oficialul ucrainean.

Potrivit separatiștilor din Lugansk, ultimii soldați ucraineni din oraș sunt cei blocați în fabrică. Ei au primit ultimatum să se predea, altfel urmează să moară.

În discursul său din cursul nopții, președintele Volodimir Zelenski a spus că ucrainenii plătesc un cost uman terifiant în bătălia pentru Severodonețk. Între timp, o nouă groapă comună a fost descoperită la 10 kilometri de Bucha, lângă Kiev.

Dmitri Rogozin îndeamnă la comiterea unui genocid în Ucraina

Dmitri Rogozin, șeful Roscosmos și fost viceprim-ministru rus responsabil de industria de Apărare, a transmis luni seară un apel șocant pe contul său de Twitter, cerând comiterea unui genocid în Ucraina, „de dragul nepoților noștri”.

„În general, ceea ce a apărut în locul Ucrainei reprezintă o amenințare existențială pentru poporul rus, istoria rusă, limba rusă și civilizația rusă”, a scris Rogozin. 

„Dacă nu îi terminăm [pe ucraineni] acum, din păcate, bunicii noștri nu au terminat-o cu ei, va trebui să murim, dar la un cost și mai mare pentru nepoții noștri. Așadar, haideți să terminăm cu asta. Odată pentru totdeauna. Pentru nepoții noștri”, a adăugat oficialul rus apropiat de Vladimir Putin.

Comentariul lui Dmitri Rogozin a fost sesizat de jurnalistul Francis Scarr de la BBC News, care monitorizează și traduce relatările din mass-media rusă, acesta remarcând că apelul lui Rogozin este cu atât mai șocant încât el este un nume arhicunoscut în Rusia.

Nu este prima dată când șeful programului spațial rusesc adresează comentarii foarte puternice pe rețelele sociale. 

La începutul lunii iunie, Dmitri Rogozin amenința într-un mesaj publicat pe twitter mai multe țări est-europene, printre care și România, după ce ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, nu a putut să călătorească în Serbia pentru că țările europene vecine și-au închis spațiul aerian pentru avionul care trebuia să îl ducă la Belgrad.

„De ce este bună SARMAT? (n.red. noua rachetă a Moscovei, botezată „Satan 2” în terminologia NATO) Nu le va cere permisiunea de a zbura bulgarilor fricoși, românilor răzbunători sau muntenegrenilor care au trădat istoria noastră comună. Asemenea și altor suedezi”, a scris Rogozin, pe Twitter.

Peste 7.000 de ucraineni au intrat luni în România

ACTUALIZARE 10.25 Poliţia de Frontieră anunţă că 7.623 de cetăţeni ucraineni au intrat luni în România, numărul lor fiind în creştere cu 10,5 % faţă de ziua precedentă.

De la declanşarea războiului, în 24 februarie, și până în 13 iunie, ora 24.00, au intrat în România 1.193.693 cetăţeni ucraineni, conform datelor transmise marți de Poliția de Frontieră.

Armata rusă face „mici avansuri” în Harkov. Industria de apărare a Moscovei, afectată de sancțiunile economice

ACTUALIZARE 10.20 Asaltul asupra „pungii” din jurul orașului Severodonețk, create de înaintarea rusă în Donbas, rămâne principalul efort operațional al Rusiei, se arată în analiza de marți a ministerului britanic al Apărării referitoare la evoluția războiului din Ucraina. În același timp, forțele din Grupul de Vest al armatei ruse au reușit să facă „mici avansuri” în sectorul Harkov pentru prima oară în ultimele săptămâni.

Ministerul britanic al Apărării mai arată că pe 10 iunie, prim-vicepreședintele Comisiei Militare Industriale a Rusiei a emis o predicție referitoare la creșterea cheltuielilor militare ale Rusiei cu 600-700 de miliarde de ruble (în jur de 10-12 miliarde de euro), ceea ce ar corespunde unei majorări cu 20% a bugetului apărării Federației Ruse.

În acest fel, investițiile guvernamentale ar permit o mobilizare treptată a industriei de apărare a Rusiei, astfel încât să facă față cererilor cauzate de războiul din Ucraina.

Cu toate acestea, industria de apărare rusă ar putea avea dificultăți în îndeplinirea acestor sarcini, în parte datorită efectelor sancțiunilor economice impuse Moscovei, dar și din cauza lipsei de expertiză.

Producerea de echipamente optice de înaltă calitate ori de electronică avansată rămâne în continuare o provocare pentru industria rusă, ceea ce ar putea împiedica eforturile de înlocuire cu succes a echipamentelor și tehnicii de luptă distruse în Ucraina, se arată în analiza ministerului britanic al Apărării.

Germania analizează un pachet de ajutor pentru firma Gazprom Germania

Guvernul german pregăteşte un pachet de ajutor, în valoare de mai multe miliarde de euro, pentru grupul energetic Gazprom Germania, fosta subsidiară germană a grupului rus Gazprom, în ideea de a ajuta firma să acopere costurile mari cu achiziţiile apărute în urma războiului din Ucraina, au declarat pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar.

Discuţiile sunt într-un stadiu avansat, iar un un acord, cu o valoare cuprinsă între cinci şi zece miliarde de euro, ar putea să se concretizeze chiar în această săptămână, iar banca publică de dezvoltare KfW va acţiona ca creditor, susţin sursele.

O sursă din interiorul Guvernului german a apreciat că un împrumut acordat de KfW ar fi "un instrument evident" pentru a ajuta Gazprom Germania, având în vedere importanţa companiei şi dificultăţile cu care se confruntă în prezent, dar a adăugat că valoarea împrumutului nu poate fi dezvăluită deoarece discuţiile nu s-au finalizat încă.

Gazprom Germania, care operează în mai multe ţări dar se concentrează pe activităţile de tranzacţionare, stocare şi transport din Germania, are nevoie de un sprijin financiar pentru a se asigura că poate să îşi păstreze rolul crucial pe care îl joacă pe cea mai mare piaţă de gaze din Europa. Cea mai importantă problemă cu care se confruntă compania, pe lângă păstrarea clienţilor, partenerilor de afaceri şi continuarea operaţiunilor, este preţul mare al gazelor naturale.

Gazprom Germania trebuie să cumpere gaze naturale de pe piaţa spot pentru a acoperi unele dintre obligaţiile sale contractuale după ce grupul rus Gazprom a renunţat la afacerile sale din Germania, exceptând unele activităţi de export. În prezent, preţurile spot la gaze naturale în Germania sunt de trei ori mai mari faţă de situaţia din urmă cu un an, transmite Agerpres.

Autoritatea de reglementare în sectorul energiei din Germania, care în luna aprilie a acestui an a preluat controlul la Gazprom Germania, a informat că întregul său personal lucrează pentru ca operaţiunile Gazprom Germania să se poată derula fără întrerupere.

Rușii atacă pozițiile armatei ucrainene din regiunea Zaporojie

ACTUALIZARE 9.45 Armata Ucrainei a transmis, marți, că forțele ruse au lansat două lovituri aeriene asupra pozițiilor armatei ucrainene din regiunea Zaporojie, conform The Kyiv Independent.

Satele Kamianske și Mali Scherbaky au fost atacate cu elicoptere Su-25 și Mi-8, în timp ce satul Zelene Pole a fost lovit de elicoptere Ka-52.

Bogații îi întorc spatele lui Putin. 15.000 de milionari ar putea părăsi Rusia în 2022 (The Guardian)

ACTUALIZARE 9.20 Peste 15.000 de milionari ar putea părăsi Rusia în acest an. Bogații întorc spatele regimului lui Vladmir Putin după invazia Rusiei în Ucraina, arată o analiză privind migrația, citată de The Guardian.

Se estimează că aproximativ 15% dintre rușii cu active în valoare de peste 1 milion de dolari ar urma să emigreze în alte țări până la sfârșitul anului 2022, potrivit analizelor statistice privind migrația, realizate de Henley & Partners, o companie cu sediul la Londra, care acționează ca intermediar între super-bogați și țările care le vând cetățenia.

„Rusia se confruntă cu o hemoragie a milionarilor”, a declarat Andrew Amoils, coordonatorul echipei de cercetare la New World Wealth, care a compilat datele pentru Henley

„Bogații au emigrat din Rusia într-un număr în creștere constantă în fiecare an în ultimul deceniu, ca o avertizare timpurie cu privire la problemele actuale cu care se confruntă țara. Din punct de vedere istoric, decăderea unei țări a fost de obicei precedată de o accelerare a emigrării persoanelor bogate, care sunt adesea primele care pleacă, deoarece dispun de mijloacele necesare pentru a face acest lucru.”, a spus Amoils.

Zelenski promite să recupereze Crimeea

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, le-a promis compatrioţilor săi că va recuceri peninsula Crimeea anexată de Rusia.

„Drapelul ucrainean va flutura din nou deasupra Ialta şi Sudak, deasupra Djankoi şi Ievpatoria”, a declarat Zelenski în mesajul său video de luni seara de la Kiev, citat de DPA. „Bineînţeles, vom elibera şi Crimeea noastră”, a adăugat liderul de la Kiev.

Armata rusă a ocupat peninsula de la Marea Neagră în 2014, când Ucraina era slăbită în urma unei schimbări de putere şi nu a putut opune rezistenţă. Apoi a fost organizat un referendum, care nu este recunoscut la nivel internaţional, iar Crimeea a fost anexată la Rusia.

Zelenski a pledat întotdeauna pentru o revenire a peninsulei la Ucraina, dar rareori a afirmat acest lucru cu atâta forţă ca obiectiv de război, scrie DPA.

Preşedintele a făcut apel la cetăţenii Ucrainei să păstreze legătura cu părţile ţării ocupate de Rusia, cum ar fi Doneţk sau regiunea Harkov. El a spus că aceste zone vor fi eliberate din nou.

 „Spuneţi-le că armata ucraineană va veni cu siguranţă!”. În est, în Donbas, armata se află sub presiune. Aceasta are nevoie urgentă de artilerie modernă din partea partenerilor săi străini, a spus Zelenski, citat de Agerpres.

ANALIZĂ CNN: Scopul final al lui Putin este restaurarea Imperiului Rus

Să citești mintea președintelui rus Vladimir Putin este de obicei o sarcină dificilă, dar uneori liderul de la Kremlin ne ușurează munca. Cuvintele rostite săptămâna trecută de Putin la Moscova, în timpul unei întâlniri cu un grup de tineri antreprenori ruși, vorbesc de la sine: Ceea ce încearcă președintele rus să facă în Ucraina este să restaureze Rusia ca putere imperială, se arată într-o analiză CNN.

Mulți analiști au remarcat una dintre cele mai îndrăznețe afirmații ale lui Putin prin care se compara cu Petru cel Mare, țarul modernizator al Rusiei și fondatorul orașului Sankt Petersburg, locul de naștere al lui Putin, care a venit la putere la finalul secolului XVII.

„Petru cel Mare a purtat Marele Război al Nordului pentru 21 de ani”, a spus Putin într-o manieră relaxată și aparent satisfăcută de sine. „La primă vedere, el era la război cu Suedia pentru a lua ceva de la ea... El nu lua nimic de la altcineva, el recupera. Așa a fost.”

Nu a contat faptul că țările europene nu au recunoscut anexarea teritoriului cu forța de către Petru ce Mare, a adăugat Putin. „Când a întemeiat noua capitală, nicio țară din Europa nu a recunoscut acest teritoriu ca aparținând Rusiei; toți au recunoscut-o ca parte din Suedia”.

„Însă, din cele mai vechi timpuri, slavii au trăit acolo împreună cu popoarele fino-ugrice, iar acest teritoriu a fost sub controlul Rusiei”, a spus Putin. „Același lucru e adevărat și pentru direcția vestică, Narva și prima sa campanie. De ce ar merge acolo? El recupera și fortifica, asta făcea el”.

Făcând aluzie la propria sa invazie a Ucrainei, Putin a adăugat: „Evident, ne revine și nouă să recuperăm și să fortificăm.”

Bogdan Aurescu: România are nevoie de mai mulți militari NATO, pe termen lung. Rusia e cea mai serioasă amenințare la adresa Alianței

Aflată la doar câteva zeci de kilometri de războiul din Ucraina, România are nevoie pe teritoriul său de mai mulți militari NATO, în condițiile în care Rusia reprezintă cea mai mare amenințare la adresa securității europene, spune ministrul de externe, Bogdan Aurescu. În prezent, sunt deja peste 5.000 de soldați aliați în România, iar Grupul de Luptă nou înființat, care va fi condus de Franța, va deveni funcțional spre începutul anului viitor, a explicat la Digi24 ministrul de externe, Bogdan Aurescu. 

„Cred că este nevoie într-adevăr de o prezență mai consistentă, deși pot spune că în momentul de față, dacă ne uităm la prezența aliată în România, avem deja peste 5.000 de militari aliați pe teritoriul României. Avem o dublare, chiar peste dublare, a numărului de soldați americani în România, care nu sunt în legătură, în conexiune directă, cu acest Grup de Luptă”, a spus Bogdan Aurescu, luni seara, la Digi24.

„Avem compoziția Grupului de Luptă, care este în curs de alcătuire, de operaționalizare. Am început formal pe 1 mai acest proces de creare a grupului de luptă, el este în curs de realizare, se va finaliza undeva spre sfârșitul anului, poate începutul anului viitor, poate mai devreme, în funcție de cât de rapid ne mișcăm și noi, și aliații care fac parte din acest grup de luptă”, a precizat ministrul de externe.

„Vrem să vedem în continuare alte decizii care, luate la summitul de la Madrid, pot să asigure această apărare și descurajare consistentă, care să descurajeze  - în mod evident, acesta este scopul, nu într-un mod escalatoriu, deci nu să provoace, dar să arate că orice fel de acțiune împotriva Alianței este una care este fără rezultat sau nu poate avea niciun rezultat scontat de cel care poate încerca o acțiune împotriva Aliaților”, a explicat șeful diplomației care este rolul acestei prezențe întărite a NATO în regiune.

Guvernatorul Lugansk: Toate cele trei poduri din Severodonetsk sunt distruse

Toate cele trei poduri care leagă orașul Severodonetsk de Lisichansk sunt acum impracticabile pentru vehicule, ceea ce limitează  posibilitatea de evacuare a celor care vor să iasă fin oraș, dar și posibilitățile de aprovizionare, a declarat Serghei Haidai, guvernatorul regiunii Lugansk.

„Este imposibil să folosiți podurile”, a spus Haidai, citat de CNN.

Distrugerea podurilor oferă armatei ruse un avantaj, deoarece liniile de aprovizionare sunt întrerupte, a afirmat Haidai. Aducereaa armelor și a proviziilor  este acum „dificilă, dar nu imposibilă”, a adăugat însă el.

El a precizat că este încă posibilă călătoria între Severodonețk și Lisichansk, dar nu a dat alte detalii din motive de securitate.

Haidai a adăugat că rușii „controlează cea mai mare parte a orașului”, aproximativ 70% până la 80%.

Volodimir Zelenski: Lupta din Donbas va rămâne în istorie ca una dintre cele mai brutale bătălii din Europa

Volodimir Zelenski: "Bătăliile din Donbas cu siguranță vor rămâne în istoria militară drept unele dintre cele mai brutale bătălii din Europa și pentru Europa. Costul uman al acestei bătălii este foarte mare pentru noi. Este înspăimântător.

Avem de-a face cu răul absolut. Și nu avem de ales decât să mergem mai departe, să ne eliberăm întregul nostru teritoriu.  

Vom reuși. Avem nevoie doar de suficiente arme. Partenerii noștri le au în cantități suficiente. Și lucrăm în fiecare zi pentru voința politică, astfel încât ei să ne dea aceste arme", a declarat liderul de la Kiev în mesajul zilnic către popor. 


Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22