Transnistria si Osetia de Sud: diferente, asemanari si consecinte

Oleg Serebrian* | 22.10.2008

Pe aceeași temă

Independenta regiunii autonome sarbe Kosovo si evenimentele din august-septembrie 2008 din Caucaz au declansat noi discutii la Chisinau, Kiev si Moscova, in legatura cu dosarul transnistrean si viitorul acestei regiuni. Unul dintre motivele pentru care autoritatile moldovene (ca si cele georgiene, ucrainene sau azere) nu s-au grabit sa recunoasca independenta regiunii Kosovo a fost tocmai temerea ca acest pas ar putea servi rusilor drept pretext pentru a justifica recunoasterea unilaterala a independentei regiunilor separatiste din tarile GUAM 1.

 

Politicienii si comentatorii politici rusi nu-si ascundeau satisfactia in legatura cu “pre­cedentul Kosovo”, anticipand, cu o ui­mi­toare precizie, suita evenimentelor la care urma sa ne asteptam in regiunea Ma­­rii Negre. Spre deosebire de Kosovo, cu care cazul transnistrean avea mai pu­ti­ne asemanari atat de forma, cat si de con­ti­nut, Osetia de Sud era un dosar care avea multe asemanari cu conflictul din es­tul Republicii Moldova. Multi politologi din spatiul ex-sovietic gaseau similitudini fra­pan­te, anume intre cazul transnistrean si cel sud-osetin. Cunoscutul caucazolog Ale­­xandr Iskandarean imi spunea, dupa ce a vizitat Transnistria, ca printre ele­men­tele comune, care disting cele doua con­flicte de cele din Abhazia sau Kara­bah, ar fi permeabilitatea relativa a fron­tie­rei dintre zona controlata de separatisti si res­tul tarii; la fel si coexistenta grupurilor etnice favorabile separatismului cu cele care privesc cu rezerva regimul, respectiv a georgienilor si osetinilor in Osetia de Sud si a rusilor si ucrainenilor, pe de o par­te, si a romanilor moldoveni, pe de alta parte, in regiunea transnistreana. Un alt element comun al celor doua conflicte mi-l semnala in octombrie 2007, in timpul unei vizite in Georgia, Dmitri Sanakoev, li­de­rul administratiei pro-Tbilisi din Osetia de Sud. Presedintele Saakasvili a creat pe teritoriile controlate de georgieni din Ose­tia de Sud o administratie controlata de Tbilisi, tot asa cum autoritatile moldo­ve­ne au creat pe teritoriile transnistrene controlate de Chisinau raionul Dubasari (desi aceasta comparatie e acceptabila doar partial). La randul ei, jurnalista rusa Iulia Latinina scria, in timpul eve­nimen­te­lor din august 2008, ca Osetia de Sud nu e un teritoriu, o tara sau un regim, ci o in­­tre­prindere mixta a unor generali kaghe­bisti si a unor banditi osetini. Lucruri simi­la­re s-au spus, nu o singura data, de-a lungul ultimilor douazeci de ani, in presa de la Chisinau sau de aiurea si despre esenta regimului transnistrean. Latinina se intreaba, pe buna dreptate, cine sunt se­paratistii de la Tinvali si in ce masura ex­prima ei punctul de vedere al osetinilor. “Cine e osetinul de acolo? Anatolii Ba­ra­nov, seful KGB de la Tinvali, care pana mai ieri era seful FSB in Repu­bli­ca Moldova, sau ministrul Apararii, Va­sili Lunev, fostul comisar militar al re­giunii Perm, sau poate premierul sud-osetin, Iuri Morozov?” Intrebari iden­ti­ce s-au pus, de multe ori, si in legatura cu liderii separatisti de la Tiraspol, care sunt in exclusivitate cetateni ai Federatiei Ruse si in mare parte originari din Rusia sau din alte republici ex-sovietice si nici­de­cum din regiunea transnistreana.

Pe langa aceste similitudini de ordin teh­nic, exista si multe asemanari de na­tu­ra istorica sau geografica. Autonomia mol­dovenilor transnistreni, in cadrul Ucrai­nei sovietice, a fost creata la 12 octom­brie 1924, cam in aceeasi vreme cu auto­no­mia sud-osetina din cadrul Georgiei so­vie­tice, care a fost intemeiata la 20 aprilie 1920. Ca si rusii sau ucrainenii, care au in­­ceput sa se aseze in Transnistria abia in secolul XVIII, si osetinii s-au instalat re­la­tiv tarziu pe teritoriul actualei Osetii de Sud. Ei ajung la sud de Caucaz abia in se­colul XIII, cand statul georgian avea deja aproape doua milenii de existenta. Suprafata regiunii autonome Osetia de Sud (in hotarele ei de la 1 ianuarie 1990) este de 3.900 km patrati, adica exact ca si cea a teritoriului controlat de autoritatile separatiste de la Tiraspol. Ca si Trans­nis­tria, Osetia de Sud reprezinta un teritoriu fara iesire la mare, avand frontiera co­mu­na doar cu statul de care tinde sa se separe si cu un singur stat strain. Identice sunt si motivele Rusiei de a sprijini cele doua regimuri secesioniste. E clar ca, prin actiunile sale, Moscova nu vizeaza ane­xarea Transnistriei sau a Osetiei de Sud, ci penalizarea Georgiei si a Repu­bli­cii Moldova pentru incercarea lor de a iesi din sfera de influenta politica, economica si culturala rusa. Rusii nu ascund faptul ca dosarele respective ar putea fi inchise doar in cazul in care puterea de la Tbilisi si Chisinau ar accepta un comportament identic cu cel al Minskului sau Erevanului in raporturile sale cu Kremlinul.

Ca si dosarul transnistrean, cel sud-osetin a fost multa vreme umbrit de cazuri mai sonore, cum ar fi cel cecen, crimeean sau abhaz, nemaivorbind de conflictele din Balcani. Lipsa unor tensiuni deschise si a unor actiuni masive de epurare etnica a facut ca, pe parcursul anilor 1990, ame­ri­canii si vest-europenii sa manifeste doar un interes sporadic si modest fata de cele doua conflicte. Spre exemplu, “perla fos­tei riviere sovietice”, Abhazia, o regiune cu populatie musulmana, din care au fost ex­pulzati circa 400.000 de georgieni, era analizata cu o atentie incomparabil mai mare decat Osetia de Sud. Situatia avea sa se schimbe doar dupa venirea lui Pu­tin la putere si dupa revenirea treptata a Kremlinului la un mesaj imperial neca­mu­flat. In perioada 2002-2005, Occidentul si-n primul rand americanii sustin discret fortele politice antirusesti din Republica Moldova si Azerbaidjan si saluta deschis schimbarile de regim de la Kiev si Tbilisi. In acelasi timp, Romania si Bulgaria sunt ad­mise in NATO, toate acestea pro­du­cand o schimbare esentiala de decor pe scena geopolitica a regiunii Marii Negre.

 

Deosebiri esentiale

 

Asemanarile dintre cele doua conflicte nu merg, insa, mai departe. Osetia de Sud a beneficiat timp de 70 de ani de un sta­tut de autonomie regionala in cadrul Geor­giei sovietice, in timp ce Transnistria nu a fost o entitate distincta decat in pe­rioa­da 1924-1940, adica pana la ane­xa­rea Basarabiei de catre URSS si crearea RSS Moldovenesti. Transnistria este o re­giune de ses, dens populata (in 1989 den­si­tatea medie a populatiei in zona trans­nis­treana a RSS Moldovenesti era de 197 locuitori/km patrat), in timp ce Osetia de Sud este o regiune montana, slab popu­lata (in 1989 regiunea avea 100.000 de locuitori, adica de sapte ori mai putin decat zona revendicata de separatistii trans­nistreni). Pe teritoriul controlat de se­paratistii transnistreni se afla patru orase relativ mari - Tiraspolul, Benderul, Rab­ni­ta si Dubasariul -, in care in 1989 locuiau 410.000 persoane, in timp ce Osetia de Sud reprezinta o zona rurala, singurul oras important fiind Tinvali, care la recen­sa­mantul din 1989 avea numai 43.000 de locuitori (la ora actuala mai are doar vreo 20.000 de locuitori). Implicit, Transnistria era (si ramane) o regiune industrializata, cu o populatie preponderent urbana, in timp ce Osetia de Sud a fost (si ramane) o regiune agrara, cu o populatie esen­tial­men­te rurala. Exista diferente si referitor la mobilul conflictului. Desi ambele re­giuni aspira sa devina subiecti ai Fede­ra­tiei Ruse, separatismul sud-osetin e ba­zat pe un demers etnic:  aspiratia poporu­lui osetin de a dispune de un stat indepen­dent, in timp ce separatistii transnistreni nu pot avansa astfel de argumente, ei mer­gand pe ideea internationalismului de tip sovietic.

Una dintre deosebirile esentiale con­sta in pozitionarea geografica a Transnis­triei si Osetiei de Sud in raport cu Rusia. Transnistria are hotar comun cu Ucraina, fiind departe de Rusia, in timp ce Osetia de Sud are frontiera comuna cu Rusia, mai exact cu Osetia de Nord, cel mai as­cul­tator subiect al Federatiei Ruse din Cau­cazul de Nord.

Exista diferente sesizabile si in ceea ce tine de valoarea geopolitica a celor doua regiuni. Chiar daca Osetia de Sud este o regiune slab populata si cu o eco­no­mie precara, valoarea ei geopolitica este semnificativ mai mare decat a regiu­nii transnistrene. Controlul asupra Osetiei de Sud, regiune ce reprezinta un intrand in teritoriul georgian, ofera rusilor posibi­li­ta­tea de a supraveghea toate caile de tran­sport si comunicatii, inclusiv oleoductele si gazoductele, ce vin spre porturile geor­giene sau cele turcesti dinspre Bazinul Caspic. In acelasi timp, Transnistria nu pre­zinta pentru rusi un interes politic, stra­tegic sau economic, exceptand calitatea ei de catuse pentru Republica Moldova. Lip­sa unei iesiri la mare sau a frontierei co­mune cu Rusia, deci incapacitatea ru­si­lor de a ajunge in Transnistria fara a trece pe teritoriul “inamic” al Ucrainei sau Re­pu­bli­cii Moldova, invalideaza orice teorii le­gate de valoarea geopolitica sau geostra­te­gica a regiunii transnistrene.

 

Pozitiile Ucrainei

 

De altminteri, pozitia Ucrainei fata de cele doua conflicte poate fi trecuta si ea la capitolul deosebiri. Atitudinea critica a Kie­vului fata de interventia rusa din au­gust-septembrie 2008 in Abhazia si Osetia de Sud nu se compara cu politica am­bigua a Ucrainei fata de regimul sepa­ra­tist de la Tiraspol. De fapt, separatismul transnistrean ar fi imposibil daca Kievul nu ar fi atat de generos cu regimul de la Ti­raspol si nu ar fi privit cu ostilitate orice in­cercare a Chisinaului de a promova o po­litica mai dura fata de Igor Smirnov.

Unul dintre motivele pentru care Ucrai­na manifesta atata indulgenta vizavi de separatismul transnistrean este prezenta ma­siva a ucrainenilor (cam 30% din tota­lul populatiei) in asa-zisa “Republica mol­do­veneasca nistreana”. O alta cauza, ce-i drept invocata doar in culise, ar fi aceea ca ucrainenii considera regiunea transnis­treana ca fiind “fagaduita” de istorie si geo­grafie Ucrainei. Pe langa aceste mo­tive “sentimentale”, mai exista si intere­se­le economice ale unor figuri importante din sfera politica (cum ar fi ex-secretarul Con­siliului Securitatii Nationale al Ucrai­nei, Petro Porosenko) sau economica din Ucraina (mai ales anumite grupari obscu­re din Odessa, care, insa, se dovedesc a fi destul de generoase cu fortele politice im­portante de la Kiev in perioada cam­pa­niilor electorale). Beneficiind de o liniste re­lativa, de vecinatatea unui oras-port agi­tat din toate punctele de vedere cum e Odes­sa, de proximitatea UE si de o fron­tie­ra permeabila in toate directiile, Trans­nis­tria s-a transformat intr-o zona off-shore a CSI, devenind o gazda primitoare pentru afacerile dubioase ale gruparilor ma­fiote din Rusia, Ucraina, Belarus, Re­pu­blica Moldova si nu numai. Banii aces­tora s-au facut simtiti nu o singura data in campaniile electorale de la Kiev si Chi­si­nau, capitale de care depinde, in mare par­­­te, existenta nestingherita a acestui “pa­­radis al mafiilor” din CSI.

Din vara anului 2008, cele doua do­sa­re beneficiaza de un tratament diferit si din partea Rusiei. Osetia de Sud a fost re­cu­­noscuta de Moscova, alaturi de Abha­zia, ca stat independent. E adevarat ca niciunul dintre partenerii Rusiei din cadrul CSI nu s-a grabit sa urmeze exemplul Kremlinului, nici chiar Belarus, ceea ce reprezinta un veritabil insucces diplomatic pentru rusi. Dupa toate probabilitatile, do­sa­rele celor doua regiuni caucaziene vor tre­ce la un “alt nivel de inghetare”, or e clar ca independenta lor nu e o solutie, iar anexarea lor la Federatia Rusa ar con­du­ce la o deteriorare fara precedent a ima­­ginii Moscovei in afara. In aceste con­ditii, cazul transnistrean are un rol mai nou. Transnistria trebuie sa fie acel exem­plu pozitiv pe care vrea sa-l serveasca Kremlinul comunitatii internationale si in­­tai de toate statelor din CSI. Rusii ar vrea sa demonstreze ca ei pot gasi solutii du­ra­bile pentru conflictele din zona si Trans­nistria e, din multe considerente, o va­rian­ta ideala pentru asta. Intai de toate, rusii ar trebui sa scape cumva de aceasta povara costisitoare si nu neaparat utila pentru ei din punct de vedere politic. In al doilea rand, in Transnistria, relatiile inter­co­munitare nu au cunoscut acea degra­dare care s-a semnalat in conflictele din Karabah sau Abhazia. Exista si un minim dialog intre Chisinau si Tiraspol si in fine, ceea ce e mai important, regimul comu­nist de la Chisinau, care traieste o ade­va­rata “criza de popularitate”, e gata sa faca orice pentru a pastra puterea si mai ales ave­rile pe care le-au acumulat in cei 8 ani de guvernare. Pierzand increderea ameri­ca­nilor si a vest-europenilor, detestat de tot spectrul opozitiei si chiar de unele fac­tiuni din interiorul propriului partid, pre­se­din­tele Voronin parea gata, in timpul eve­nimentelor din Caucaz, sa accepte o ver­siune modificata si imbunatatita a proiec­tului Kozak, fapt confirmat (din neatentie probabil) si de premierul Zinaida Gre­cea­­nii, si de seful diplomatiei de la Mosco­va.

La inceputul lunii septembrie, prese­din­tele Medvedev il primea la resedinta sa de la Soci pe liderul separatist trans­nis­trean Igor Smirnov pentru a-i spune ca Mos­cova nu intentioneaza sa aplice sce­na­­riul din Osetia de Sud si in cazul Trans­nistriei, convingandu-l ca e necesara re­lua­rea dialogului cu Chisinaul. Presa apro­piata Kremlinului scria dupa aceasta in­­tre­ve­dere ca Moscova nu va alimenta as­tep­tarile Tiraspolului, privind repetarea sce­na­riului sud-osetin pe malurile Nis­tru­lui. Jur­nalistul rus Vladimir Kuzmin trans­mi­tea de la resedinta prezidentiala din Soci ca “maximum la ce poate pretinde Trans­nistria este statutul de larga auto­no­mie in cadrul Republicii Moldova”.

Adevarul e ca generozitatea liderului de la Kremlin a trezit mai curand sus­pi­ciuni in tabara democrata din Chisinau. In­­trebarea ce ne framanta e: care ar pu­tea fi pretul pentru aceasta oferta a Krem­li­nului? E foarte probabil ca afacerea pri­vind reintegrarea Transnistriei in Republi­ca Moldova sa coste prea mult, adica chiar Republica Moldova in intregime, or rusii i-ar putea servi Chisinaului o solutie care sa prevada nu doar perpetuarea pre­zen­tei lor militare in zona sau dreptul de veto al autonomiei transnistrene in pro­ble­me pre­cum politica externa, securitatea na­tio­na­la ori apararea, ci si garantii clare ca mol­dovenii vor fi legati de maini si de pi­cioare de spatiul eurasiatic controlat de Rusia.

 

(Subtitlurile apartin redactiei)

 

1. Organizatie regionala, creata la initiativa statelor componente, la 10 octombrie 1997, la Strasbourg, care functioneaza ca un forum consultativ pe probleme legate de suveranitate, teritoriu, inviolabilitatea granitelor, democratie, respectarea legilor si a drepturilor omului. Statele fondatoare sunt: Georgia, Ucraina, Republica Uzbekistan, Republica Azerbaidjan, Republica Moldova. Denumirea organizatiei s-a realizat prin folosirea initialelor tarilor fondatoare.

 

* Prim-vicepresedinte al Partidului Democrat din Republica Moldova.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22