Traseul radicalizarii

Presa[i] relateaza ca unul dintre principalii suspecti ai carnagiului de ieri din redactia saptamanalului Charlie Hebdo este Chérif Kouachi de 32 de ani. Nascut in Paris din parinti algerieni, el intrat in atentia autoritatilor in urma cu 10 ani pentru intentia de a ataca tinte evreiesti pe teritoriul Frantei. Ulterior, sedus de discursul unui predicator radical ar fi ales Irakul spre a exersa predispozitiile sale jihadiste. A si fost arestat pe cand se pregatea sa ia calea Orientului Mijlociu ca parte a unei retele care recruta tineri musulmani pentru a lupta alaturi de Abu Musab al-Zarqawi, liderul Al Qaeda din Irak, precursor al Statului Islamic de astazi. A stat in detentie timp de trei ani fiind eliberat in 2008. Dar nu a renuntat la misiunea de a ajunge in Orientul Mijlociu. Vara trecuta suspectii carnagiului de ieri s-ar fi intors din Siria[ii].

Profilul teroristului este obisnuit. Se incadreaza intr-un tipar mai extins. In cartea intitulata The insurgent archipelago (2009), profesorul britanic John Mackinlay dezvolta un spectru posibil al transfigurarii, recompune traseul schimbarii la fata[iii]. In opinia lui, procesul de radicalizare este unul gradual si traverseaza mai multe trepte: atitudine ostila pasiva, atitudine ostila activa, o experienta suficient de traumatica pentru a-i genera mobilizarea, faza de mentorat si componenta de finalizare a pregatirii operationale. Ostilitatea pasiva este generata de contextul social imediat si totodata alimentata de imaginile si stirile despre tragediile si injustitia pe care o sufera semeni ai lor de pe glob. In cazul nostru este foarte probabil ca elementele catalizatoare sa fi fost initial invazia Irakului, dar si razboiul civil din Siria. Totodata, ei vad o Franta profund angajata in campanii anti-jihadiste, precum in Mali, si traiesc intr-o societate unde libertatea de exprimare ataca simbolurile fundamentale ale identitatii lor. Apoi vine un moment in care ostilitatea este internalizata, devine personala, frecventeaza retele informale, online si offline, care le slefuiesc si canalizeaza resentimentul catre injustitiile percepute in contextul lor social imediat.

La un moment dat intervine o experienta care le schimba viata si ii mobilizeaza, ii transforma psihologic, ii aduce de pragul de a deveni  luptatori angajati. Spre exemplu in cazul atentatorilor londonezi din iulie 2005 imaginea Bosniei sau a Ceceniei a fost electrizanta. Sunt imagini care au adus fronturile jihadiste in casele de pretutindeni, exercitand totodata o irezistibila forta de mobilizare. Este momentul in care intra in atentia vanatorilor de astfel de talente si sunt asociati circuitului unei organizatii teroriste formale. Mai devreme sau mai tarziu ei vor calatori in zonele fierbinti ale terorismului islamist pentru a deprinde know-how-ul direct de la sursa si pentru a trece un test al maturizarii lor operationale. Apoi revin “acasa”.

Hemoragia de cetateni europeni, in special francezi, spre fronturile din Siria si Irak a tot crescut. In septembrie anul trecut, ministrul francez de interne avertiza ca numarul cetatenilor francezi care planuiesc sa ajunga sau care se afla deja in Orientul Mijlociu pentru a lupta acolo, a ajuns la aproaximativ 1000 de persoane. Dintre acestia 350, inclusiv 60 de femei, erau deja activi in operatiunile de rezistenta[iv].

Dar sa nu uitam faptul ca in ultimii ani Franta a devenit o tinta predilecta a unui anumit tip de terorism cunoscut sub eticheta de “jihad individual”. Sa ne amintim de cazul lui  Mohammed Merah, cel care in martie 2012 a organizat o serie de atacuri in Toulouse si Montauban ucigand 7 persoane (militari francezi si civili evrei). Un an mai tarziu, 3 suspecti au fost arestati in Marignane unde se pregateau sa celebreze atacurile lui Mohammed Merah planuind o campanie de explozii.

“Totul este diferit astazi. (…). Nu exista background religios; imaginea este cea care ii convinge. Se apeleaza la sentimentele lor, nu la intelect. Explozia se datoreaza Internetului. Tinerii cu care avem de a face sunt suprastimulati, nu radicalizati in sensul intelectual. Unii sunt imposibil de verificat. Niciodata inainte nu ne-am confruntat cu femei sau minori. Singurul grup de varsta care lipseste sunt cei foarte batrani”, spune magistratul Marc Trévidic specializat in probleme de contraterorism[v].

Foarte important in tot acest traseu este practica disimularii, capacitatea de a ascunde fondul religios pentru a nu genera suspiciunea autoritatilor. Practica are si un nume:“taqiyya”[vi]. De-altfel in timpul procesului din 2008, Chérif Kouachi este prezentat ca opusul unui bun musulman cu un fond mai degraba laic: fumeaza, bea, nu are barba[vii]. Acum, in sunet de Kalashnikov-uri, striga pe strazile Parisului “Allahu Akbar” si “L-am razbunat pe profetul Mahomed”.