Pe aceeași temă
UPDATE: Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, transmite BBC News.
”Pentru a-mi îndeplini angajamentul solemn de a proteja America şi cetăţenii săi, Statele Unite se vor retrage din Acordul de la Paris, dar încep negocieri fie pentru a reintra în Acordul de la Paris, fie o tranzacţie întru totul nouă în baza unor prevederi care să fie echitabile pentru Statele Unite, afacerile sale, muncitorii săi, poporul său, contribuabilii săi”, a declarat şeful statului american.
”Aşadar ieşim. Dar vom începe să negociem şi vom vedea dacă putem să facem un acord care să fie corect”, a spus Trump în Grădina Trandafirilor.
”Iar dacă putem, va fi grozav, iar dacă nu putem, bine”, a conchis el.
În Grădina Trandafirilor au izbucnit urale şi ropote de aplauze la declaraţiile preşedintelui.
UPDATE: Barack Obam, fostul preşedinte al SUA, a comentat retragerea SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, chiar în timpul conferinţei lui Donald Trump.
Obama susține că statele care rămân în cadrul acordului vor fi cele care vor avea beneficii în ceea ce priveşte crearea de locuri de muncă şi dezvoltarea industrială.
Avertismentul lui Elon Musk
Elon Musk, fondatorul Tesla, l-a avertizat pe Donald Trump ca va renunta la functia de consilier, daca va scoate Statele Unite din Acordul de la Paris.
"Nu stiu pe ce cale va merge (Acordul de la) Paris, insa am facut tot ce am putut pentru a-l sfatui direct pe presedintele Statelor Unite, prin altii din Casa Alba si prin consilii, sa ramanem", a scris Elon Musk, pe Twitter.
Imediat dupa acest mesaj, seful Tesla a fost intrebat ce va face daca, totusi, Trump ia decizia sa scoata SUA din Acordul de la Paris privind lupta impotriva schimbarilor climatice.
"In acel caz, nu voi avea de ales si voi parasi consiliile", a raspuns Musk (in foto, cel din mijloc).
Donald Trump nu a luat inca o decizie in acest sens, insa miercuri au aparut informatii, pe surse, ca va retrage Statele Unite din Acordul de la Paris.
Miercuri noaptea, presedintele american a transmis ca va face anuntul oficial joi seara.
"Imi voi anunta decizia pe Acordul de la Paris, joi, la 15:00 (22:00, ora Romaniei ) ", a scris, pe Twitter, Donald Trump.
Musk face parte din doua consilii consultative ale Casei Albe si este unul dintre cei 18 lideri din mediul de afaceri care ii sunt consilieri lui Trump.
Fondatorul Tesla nu este insa singura personalitate americana care se opune scoaterii SUA din Acordul de la Paris. Chiar cativa apropiati ai lui Trump, printre care fiica sa si sotul ei, Ivanka Trump si Jared Kushner, amandoi consilieri, dar si secretarul de Stat Rex Tillerson sunt in favoarea mentinerii tarii in acord.
De asemenea, lideri ai unor companii uriase, precum Tim Cook, directorul executiv al Apple, s-au alaturat celor care sustin Acordul de la Paris. Cook i-a transmis, marti, lui Trump ca retragerea va afecta mediul de afaceri, economia si mediul inconjurator, scrie The New York Times.
Tesla este una dintre sutele de companii care i-au cerut lui Trump sa nu retraga tara din Acordul de la Paris, potrivit site-ului lowcarbonusa.org.
Trump, care a sustinut intotdeauna ca nu crede in conceptul incalzirii globale si ca aceasta este o farsa, a anuntat dupa summit-ul G7 din Sicilia, din weekend, ca va face publica decizia sa in acest sens in cursul saptamanii.
O astfel de actiune ar fi cea mai importanta masura luata de Trump impotriva mostenirii lui Barack Obama legata de clima si transmite un semnal catre restul lumii ca America nu pune incalzirea globala pe lista de prioritati.
In plus, ar ridica semne de intrebare legate de nivelul de implicare a celorlalte tari, dar si cu privire la demersul impotriva schimbarilor climatice.
Scopul acestui acord era de limitare a incalzirii globale prin reducerea emisiilor de dioxid de carbon si a altor emisii rezultate din arderea combustibililor fosili. SUA se angajasera sa reduca emisiile de gaze de sera, pana in 2025, cu 26-28 la suta fata de nivelul din 2005.
Donald Trump, presat din toate partile sa nu retraga SUA din Acordul de la Paris
Intr-un mesaj postat joi pe Twitter, presedintele Consiliului European, Donald Tusk, l-a "rugat" pe Donald Trump sa nu "inrautateasca" situatia privind clima si climatul politic.
Miercuri, presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a cerut de asemenea liderului de la Casa Alba sa nu retraga SUA din Acordul de la Paris privind schimbarile climatice, potrivit DPA. "Sunt un trans-atlantist. Insa daca presedintele american va declara ca vrea sa se retraga din Acordul de la Paris, atunci este de datoria Europei sa spuna ca nu merge asa", a afirmat el la o dezbatere la Berlin.
Juncker a subliniat ca schimbarile climatice pun 83 de tari in pericolul de a disparea de pe harta in contextul cresterii nivelului marii.
"Nu este vorba doar despre viitorul umanitatii in Europa. In primul rand, este vorba de viitorul umanitatii peste tot", a declarat seful Comisiei Europene.
Comentand de asemenea asteptatul anunt al lui Trump privind pozitia SUA fata de Acord, purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat joi ca, cel mai probabil, eficienta acestei intelegeri se va reduce in lipsa unor "participanti cheie", transmite Reuters.
Ministrul britanic de Externe Boris Johnson a declarat ca Marea Britanie isi doreste ca SUA sa isi asume un rol de lider in eforturile de combatere a schimbarilor climatice.
In acelasi timp, aflat in vizita la Berlin, premierul chinez Li Keqiang a afirmat ca Beijingul isi va respecta angajamentele privind clima si se asteapta ca si celelalte tari sa faca la fel.
"China va continua sa isi respecte promisiunile facute prin Acordul de la Paris" incheiat anul trecut pentru limitarea incalzirii globale, a promis sefului guvernului chinez, potrivit AFP.
"Insa, bineinteles, speram sa facem acest lucru prin cooperare cu ceilalti", a adaugat liderul chinez, facand aluzie la amenintarile lui Donald Trump ca va retrage SUA din aceasta intelegere.
********************************
195 de tari au convenit sa semneze acest acord, in anul 2015, doar doua ramanand in afara - Nicaragua si Siria. De remarcat ca Statele Unite sunt pe locul 2 in lume in ce priveste emisiile de gaze de sera - 17,9 la suta din total, dupa China. Cele doua sunt urmate la mare distanta de Rusia, apoi de India, Japonia, Germania si Brazilia.
Acordul de la Paris este, totodata, primul acord mondial pe tema schimbarilor climatice care a reusit sa uneasca atat tari dezvoltate, cat si in curs de dezvoltare, in spatele cadrului unic de reducere a emisiilor poluante.
Acordul este flexibil, adica tarile semnatare nu sunt obligate sa atinga un anumit nivel al emisiilor gazelor de sera. In schimb, fiecare tara promite, in cadrul acordului, sa faca tot ce poate in aceasta privinta.