Trump despre ce va discuta cu Putin: Comerț, armată, rachete, armamentul nuclear și China”

Redactia | 16.07.2018

Înainte de intra în salonul gotic unde urmau să aibă o discuție de 90 de minute tete-a-tete, Donald Trump și Vladimir Putin au ținut o scurtă conferință de presă. Cei doi președinți și-au dat mâna prietenște, iar Trump i-a zis lui Putin că „eu cred că într-adevăr lumea vrea să ne vadă înțelegându-ne.”

Pe aceeași temă

 

 

 

 

 

Cel mai mult a vorbit președintele Trump, care a fost cel mai guraliv, Vladimir Putin limitându-se să spună că întâlnirea de două zile din Capitala Finlandei vine în contextul logic al întrevederilor pe care cei doi le au în mod constant.

 

Putin a mai declarat că a venit timpul să vorbească serios cu Trump despre relaţiile dintre țările lor care sunt super-puteri mondiale cât şi despre probleme globale.

 

Trump a spus că atât Rusia cât și SUA au mari oportunități, dar că cele două state au relații foarte proaste de mai mulți ani. Însă ele pot o „relație extraordinară”,  a mai spus președintele american.

 

Din nou președintele american spune că a avea relații apropiate cu Rusia este „un lucru bun”. „Vom discuta despre comerț, armate, rachete, armamentul nuclear și China”, inclusiv despre „prietenul lor comun”, președintele chinez Xi Jinping, a mai spus Trump.

 

Putin a avut o atitudine serioasă spre încruntată, însă a zâmbit când jurnaliştii l-au întrebat pe Trump ce părere are despre amestecul Rusiei în campania prezidenţială americană. Trump a refuzat să răspundă la întrebare.

 

Comentariile negative din presa americană, când un președinte american se întâlnește cu omologul său din Rusia nu sunt de dată recentă.

 

În 1987, când Ronald Reagan s-a întâlnit cu conducerea sovietică, ultraconservatorii  l-au atacat dur pentru că este un "idiot util" pentru propaganda rusă și nu face decât să trădeze interesele Americii prin legitimarea agresiunii rusești și a sistemului represiv intern.

 

Deja, la CNBC, turneul european al lui Trump este considerat că a avut parte de un început slab, iar întâlnirea cu Putin reprezintă o cedare din partea președintelui american.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22