Pe aceeași temă
Momente-cheie, momente tensionate la Cleveland
În timpul primei dezbateri (29 septembrie), Donald Trump a pozat din nou în candidatul marțial, cel care restabilește „legea și ordinea”, protectorul celui de-al Doilea Amendament, cel care reconstruiește economia, și, desigur, în custodele „măreției americane”. Tensiunile, clivajele, ciocnirile din America post-Floyd îi vin mănușă. Din această perspectivă rămâne sugestivă remarca apropiatei sale Kellyanne Conway, care spunea într-o emisiune recentă: „Cu cât domnește mai mult haos și anarhie, vandalism și violență, cu atât este mai bine pentru opțiunea foarte clară cu privire la cine este cel mai bun în materie de siguranță publică, lege și ordine”. Astfel, la Cleveland, Donald Trump a căutat portretizarea adversarului său ca fiind exclusiv prelungirea agendei radicale de stânga care vrea desființarea poliției, falimentarea economiei în numele schimbărilor climatice și a ecologismului. În permanentă ofensivă, ca un pugilist obișnuit cu bătăliile de uzură și care reacționează bine sub presiune, Donald Trump a practicat o adevărată luptă de gherilă, placându-și permanent adversarul. A lipsit însă lovitura de grație, knock-out-ul (KO). Mai mult chiar, Jon Biden a arătat mai degrabă reziliență. Și foarte probabil, comportamentul antidezbatere, disruptiv este în asentimentul nucleului dur al bazei lui Trump, dar în mod potențial alienant pentru segmentele semnificative de independenți și pentru cei care rămân încă indeciși. Mulți observatori estimează că este putin probabil ca dezbaterea să fi contribuit la reducerea decalajului pe care Donald Trump îl are în sondajele naționale. Dimpotrivă.
De partea cealaltă, candidatul democrat a speculat din plin armele momentului, criticând leadership-ul președintelui în gestionarea pandemiei și exploatând vulnerabilitățile create prin refuzul de a-și face publice impozitele plătite. Biden a încercat permanent dezamorsarea atacurilor președintelui pe temele critice. De exemplu, a respins ideea desființării poliției, pledând însă pentru mai multă transparentizare și transformarea culturii organizaționale – „marea majoritate a ofițerilor de poliție sunt oameni buni, decenți, onorabili, care-și riscă viața în fiecare zi pentru a ne proteja. Dar sunt și câteva mere stricate… care trebuie sortate… trebuie trase la răspundere”. Reforma însă este o lucrare de co-ownership în care participă deopotrivă agenții de poliție, șefii poliției și militanții pentru drepturile civile.
Biden a avut segmente în care a respins direct tezele contracandidatului său – „violența nu este niciodată adecvată, ci doar protestele pașnice”; s-a prezentat ca un susținător al legii și ordinii în care oamenii sunt tratați corect; a spus că violența trebuie întotdeauna „urmărită penal”; s-a poziționat împotriva Green New Deal.
Dar ca observație de fond, spre deosebire de Donald Trump, care este un maestru al electrizării mulțimilor și care se hrănește din energiile colective, Biden este un politician de tip retail, care pune empatia pe primul loc, rezonează și se conectează la suferința celui din fața lui și probabil cele mai eficiente momente din dezbatere au fost cele în care fostul vicepreședinte s-a adresat direct, privind în cameră, electoratul: „Nu este despre familia lui sau despre familia mea. Este despre familia ta. (…) Nu vrea să vorbească despre ce ai tu nevoie, poporule american. Este despre tine. Despre asta vorbim”. Biden caută o conexiune și o legătură foarte personale, aproape terapeutice. O societate traumatizată și în suferință, răvășită de efectele pandemiei reprezintă un teren propice pentru mesajul și modul în care comunică fostul vicepreședinte. De cele mai multe ori, Trump este one-man show, este despre el, pe când Biden plasează sensibilitățile electoratului în centrul demersului său – „voi cei de acasă, din micile orașe, voi cum o duceți?”.
Biden a căutat să păstreze distanța față de noțiunea de „rasism sistemic” atât de dragă aripii progresiste – un verdict care pentru mulți este echivalent cu delegitimarea și contestarea arhitecturii instituționale a SUA, vorbind mai degrabă despre lipsa „sensibilității rasiale” și despre nevoia de a injecta empatie instituțională – „oamenii trebuie să fie conștienți de ce simt ceilalți, ce este insultător sau umilitor pentru ei”.
Unul dintre cele mai controversate și mai discutate momente din prima dezbatere ține de refuzul președintelui SUA de a recunoaște o eventuală înfrângere. Întrebat dacă promite că nu va declara victoria până când alegerile nu vor fi validate în mod independent, Donald Trump a spus ca dacă „observă zeci de mii de voturi manipulate, atunci nu va putea” recunoaște rezultatul. Nu este prima dată când președintele ocolește un răspuns tranșant în această chestiune. Întrebat recent, în timpul unei conferințe de presă, dacă va accepta o tranziție pașnică, președintele a avertizat că „va trebui să vedem ce se întâmplă”. Preocuparea vine din faptul că pe fondul pandemiei, mulți americani își vor exercita dreptul de vot prin intermediul poștei (proporția democraților fiind superioară republicanilor). Și totuși, ce mai rămâne dintr-o democrație, dacă nu mai există încredere în procesul electoral? Vorbim, dincolo de orice, despre America. //
Primele ecouri din sondaje
Măsurătorile post-dezbatere îl arată pe Joe Biden în avantaj.
De exemplu, în sondajul realizat de Yahoo News/YouGov (între 1 și 2 octombrie), avansul candidatului democrat este de 8 procente. O creștere ușoară cu 3 procente față de sondajul precedent. Dintre alegătorii care s-au uitat la dezbatere, 46% ar opta pentru Biden, în timp ce 28% pentru Trump. Înainte de dezbatere, independenții îi erau favorabili candidatului republican cu 44%, față de 43%. După dezbatere, Biden a crescut cu un procent (la 44%), în timp ce Trump a scăzut la 29%. Ulterior, la aflarea veștilor despre contractarea virusului de către președinte, 59% dintre alegători consideră că Donald Trump a subestimat riscurile de COVID-19.
Un alt sondaj național realizat de Reuters/Ipsos arată un avantaj de 10 procente pentru Biden. Totodată, 65% dintre americani par să taxeze atitudinea iresponsabilă a președintelui față de pandemie, iar 57% dintre americani dezaprobă răspunsul președintelui la criza de COVID. Mai mult, 67% ar vrea suspendarea mitingurilor tradiționale. Foarte probabil, în aceste cifre se reflectă și aruncarea în derizoriu a purtatului măștilor, acuza adusă lui Biden că ar fi afișat „cea mai mare mască pe care a văzut-o vreodată”.
Sigur, avantajul național este unul orientativ. Și adesea foarte înșelător. Ce va conta în cele din urmă este cine își va adjudeca statele-cheie. Acolo se dă marea competiție. Un sondaj realizat de New York Times – Siena College arată un avantaj de 7% pentru Joe Biden în Pennsylvania și de 5% în Florida. Cu alte cuvinte, un context fragil și potențial fluid. //
Presiunea extremelor, de ambele părți
Pentru cei preocupați de efectele proliferării curentelor fragmentării asupra societății americane, momentul în care Donald Trump a rămas evaziv față de condamnarea grupurilor supremațiștilor albi („stand back and stand by”) rămâne unul foarte sensibil. Poate președintele ar trebui să asculte vorbele fostului său consilier pe probleme de securitate națională, generalul H.R. McMaster: „Niciun lider nu ar trebui să încurajeze un grup bazat pe o identitate îngustă care tinde să înlocuiască identitatea noastră de americani. Avem toate aceste forțe în societatea noastră astăzi, create la intersecția dintre politica identitară cu rasismul și bigotismul. Avem nevoie de lideri care ne pot aduce laolaltă și care pot reconstrui încrederea în identitatea noastră de americani. (…) Ceea ce subevaluăm astăzi este importanța de a-i aduce pe americani împreună și de a întări identitatea noastră comună”.
Pe de altă parte, Joe Biden are o problemă similară. A condamnat violențele și jafurile care au cuprins orașele americane, dar nu a spus nimic despre grupurile radicale de stânga care s-au aflat deseori în prima linie. Iar pentru observatorii care mai cred în segmentele moderate din ambele părți ale spectrului politic și în capacitatea de a contura o agendă comună, discuția care lipsește la stânga este la fel de alienantă: „Poate stânga să recunoască faptul că tragediile din orașele americane sunt generate și de o poliție insuficientă, nu doar de o poliție abuzivă? Înțelege oare că legea și ordinea sunt o precondiție a libertății civile, și nu un impediment? Este dispusă să afirme că părinții fondatori care ne-au lăsat moștenire instituțiile democrației liberale ar trebui onorați, și nu disprețuiți?” – se întreabă Bret Stephens.
Nu în ultimul rând, sunt mulți cei care așteaptă o respingere direct la scenă deschisă a ideologilor care cer tăierea bugetelor poliției. Un exemplu (în opinia lui J. Kirchick) l-ar constitui apărarea fostei șefe a poliției din Seattle, Carmen Best (o veterană cu o carieră de 30 de ani și prima femeie de culoare ajunsă în fruntea ierarhiei de law enforcement), forțată să-și dea demisia sub presiunea exercitată de falanga definanțării din consiliul local. Revenind, liderii politici ar trebui să asculte îndemnul lui McMaster, un militar rămas apolitic și care în memoriile sale recunoaște că nu a votat niciodată, și să spună nu ideologiilor urii: „Liderii noștri ar trebui să dea putere acelora dintre noi care resping extremiștii și intoleranța”. //
