Pe aceeași temă
În toiul nopţii de duminică spre luni, cel mai vânat om de pe planetă şi creierul atentatelor de la 11 septembrie 2001 a fost omorât.
Osama Bin Laden a fost surprins de un desant american în incinta reşedinţei sale din apropiere de Islamabad, situată la doar 700 de metri de Academia Militară a Pakistanului. Liderul Al Qaeda a fost împuşcat în cap după ce, împreună cu gărzile sale, a încercat să opună rezistenţă militarilor americani. Pe fond, eliminarea sa capătă valenţele unei exorcizări de mult aşteptate. Este finalul unei epoci. Uitate vor fi, pentru o vreme, bâjbâielile Administraţiei Obama faţă de revoltele din Siria, tăcerea vinovată faţă de represiunea din Bahrain sau inconsecvenţa strategică arătată în campania din Libia. Simbolic, războiul împotriva terorii începe şi se termină cu Osama Bin Laden. Cel puţin pentru opinia publică. Acum intrăm într-o fază de destindere şi dezangajare. Este victoria care îi oferă lui Obama pretextul unei schimbări de azimut şi de ritm.
Deloc întâmplătoare a fost „remanierea“ anunţată de Obama la mijlocul săptămânii trecute şi care i-a vizat pe deţinătorii unor portofolii cheie ale echipei sale de securitate naţională. CIA, Departamentul Apărării, Ambasada SUA din Kabul, misiunea ISAF din Afganistan se pregătesc pentru un leadership nou. Sigur, majoritatea acestor schimbări pluteau în aer. Era de aşteptat ca, în vară, veteranul Robert Gates să se retragă după 4 ani şi jumătate în fruntea Pentagonului. În sine, personalitatea nominalizaţilor ne ajută să decriptăm, în parte, semnificaţia acestor schimbări. Noua garnitură anunţă sfârşitul unei etape şi deschiderea unui capitol nou pentru Administraţia Obama.
Nominalizarea şefului CIA, Leon Panetta, pentru Pentagon pare surprinzătoare. Mai ales acum. Dar să nu uităm că însuşi Robert Gates a fost la un moment dat în cariera sa directorul celui mai important serviciu de spionaj american. Însă pe Panetta îl recomandă experienţele sale formative anterioare: este „un vrăjitor“ al creionării unor bugete echilibrate. Din 1979 până în 1993, a fost membru în Comisia de Buget a Camerei Reprezentanţilor, pe care a şi condus-o timp de aproape 5 ani. Apoi, din postura de şef al staff-ului Casei Albe, a avut o mare influenţă în designul proiectelor de buget ale Administraţiei Clinton. Şi are câteva calităţi atât de necesare astăzi: în tot acest timp, „a luat decizii dure fără să-şi facă mulţi duşmani; şi este respectat de Capitoliu“, crede Fred Kaplan. În urmă cu 2 săptămâni, Barack Obama a trasat misiunea viitorului secretar al Apărării: economii de 400 de miliarde de dolari. Cert este că pe Panetta îl aşteaptă o misiune imposibilă: să restructureze bugetul fără a scufunda angajamentele globale ale Pentagonului, să termine războaiele Americii fără a le pierde şi totul fără alienarea Capitoliului.
Nominalizarea lui Ryan Crocker pentru poziţia de ambasador al SUA la Kabul semnalează înainte de orice altceva, aşteptarea preşedintelui Obama că efortul din Afganistan va fi din acest moment mult mai puţin concentrat pe dimensiunea sa militară şi mai mult pe componenta sa politică. De altfel, istoria ne arată că orice contrainsurgenţă este în primul rând o competiţie pentru guvernare, o problemă esenţial politică, iar succesul depinde de capacitatea de a oferi populaţiei servicii rezonabile şi o guvernare decentă. „Nu ar trebui să avem nicio îndoială că doar dezvoltarea unui sistem administrativ, a funcţionarilor publici şi a legii, care vor susţine un sistem de educaţie şi de servicii medicale, vor elimina în cele din urmă multe dintre cauzele insurgenţei“, a declarat recent generalul Nick Carter. Iată provocarea nr. 1 în sudul şi estul Afganistanului, în următorii 2 ani. Iar Crocker este omul cel mai potrivit. De ce? Background-ul său este revelator: stabilizarea Irakului nu este un success story în exclusivitate al generalului Petraeus. Transformarea Irakului a însemnat o campanie pe mai multe fronturi simultane: Petraeus a orchestrat succesul militar, în timp ce Crocker a coordonat nuanţele politice, economice şi diplomatice ale întregului efort. Astăzi, tandemul Petraeus-Crocker este o reţetă de manual, fiind prezentată de doctrina britanică drept modelul ideal de management al unei campanii de contrainsurgenţă.
John Allen, înlocuitorul lui Petraeus la comanda ISAF, este un general atipic. Aptitudinile sale sunt unice: este un maestru al reconcilierii cu foştii insurgenţi şi un excelent dirijor al lobby-ului tribal. De fapt, este fascinat de tot ceea ce înseamnă societatea triburilor, cu practicile lor de mediere şi soluţionare a conflictelor. Sub comanda lui Petraeus, a fost unul dintre catalizatorii „Trezirii din Anbar“, al ridicării triburilor sunite împotriva Al Qaeda. Un ingredient care a schimbat decisiv balanţa de putere în favoarea coaliţiei. Cam acelaşi lucru se aşteaptă şi astăzi de la el. Forţarea unor armistiţii tactice cu talibanii reconciliabili şi decuplarea lor de Al Qaeda. În cele din urmă, nu talibanii sunt duşmanii Americii, ci Al Qaeda.
Dar cum se explică preluarea portofoliului CIA de către Petraeus? Prin nevoia trecerii la următorul nivel: purtarea unui război invizibil, underground, pe care Petraues îl cunoaşte atât de bine şi al cărui epicentru devine Pakistanul. //
Citeste si despre: Osama bin Laden, Pakistan, Barack Obama, terorism, contrainsurgenta.
