Pe aceeași temă
„Riscurile ca discuțiile să se încheie sunt mari din cauza a ceea ce au lăsat în urma lor (rușii). Oamenii [ucrainenii] vor să-i omoare. Când există o astfel de atitudine, este greu să vorbești despre astfel de lucruri (discuții de pace - n.r.)”, a declarat președintele ucrainean.
Ucraina și Rusia nu au mai purtat discuții de pace față în față din 29 martie, iar situația s-a deteriorat din cauza atrocităților comise de ruși.
Zelenski a afirmat că situaţia din regiunea Harkov este dificilă, dar există „succes tactic important”.
„În Donbas, ocupanţii fac totul pentru a distruge orice viaţă. Bombardamente brutale şi constante, atacuri constante ale ruşilor asupra infrastructurii şi zonelor rezidenţiale arată că Rusia vrea să transforme această zonă într-una nelocuită. De aceea, apărarea ţării, protecţia oamenilor sunt chiar o luptă pentru viaţă. Pentru Lisichansk, Severodoneţk, Popasna, Kramatorsk, Sloviansk, Marinka şi alte oraşe şi comunităţi din Donbas pe care trupele ruse vor să le transforme în ruine, absolut totul se decide în acest război. Dacă invadatorii ruşi reuşesc să îşi realizeze planurile, cel puţin parţial, vor avea destulă artilerie şi aeronave pentru a distruge întregul Donbas. Aşa cum au distrus Mariupolul. Oraşul, care era unul dintre cele mai dezvoltate în regiune, este doar un lagăr de concentrare în mijlocul unor ruine. Şi ordinul ocupanţilor din acea parte din Mariupol pe care din păcate încă o controlează diferă nesemnificativ de ceea ce au făcut naziştii în teritoriile ocupate din Europa de Est. Dar trupele ruse reuşesc să fie chiar mai cinice decât naziştii în urmă cu 80 de ani. La acea vreme, invadatorii nu au spus că locuitorii din Mariupol şi apărătorii oraşului s-au bombardat şi s-au omorât ei înşişi", a mai spus Volodimir Zelenski.
"Sunt recunoscător Statelor Unite, preşedintelui Biden şi Congresului pentru echivalentul celebrului program de Împrumut şi Închiriere, care va fi foarte folositor în lupta împotriva Rusiei, împotriva invadatorilor ruşi", a afirmat Zelenski, în mesajul transmis vineri noaptea.
Forțele rusești și-au îndreptat atenția spre estul și sudul Ucrainei, după ce nu au reușit să captureze capitala într-un asalt de nouă săptămâni.
Moscova a capturat orașul Herson din sudul Ucrainei, iar forțele sale au ocupat în mare parte orașul Mariupol din sud-estul țării, unde se desfășoară încercări ale ONU pentru evacuarea civililor.