Pe aceeași temă
Născuți în timpul războiului, acești bebeluși și-au petrecut întreaga existență de până acum în această pivniță din Kiev. Au fost născuți de mame-surogat ucrainene. Din cauza războiului, părinții lor – aflați în țări ca Germania, China și Italia - nu au putut să-i recupereze. Așa că, deocamdată, bone și asistente ca Irina și Svetlana au grijă de ei.
Zilele acestea, atacurile rusești s-au intensificat, mai ales în sudul și estul Ucrainei. Orașele sunt bombardate, lovite de rachete și grenade.
Devine din ce în ce mai periculos pentru civili să fugă de acolo. Dincolo de toate distrugerile, de morții și răniții Ucrainei, există ceva ce adesea este uitat. Faptul că și în timpul războiului apar vieți noi. Vorbim acum despre copiii născuți de mamele surogat. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.
Svetlana, asistentă medicală: „Ca toți copiii, și ei au nevoie de căldură și afecțiune. În lipsa părinților, încercăm să le oferim noi așa ceva.”
Ambele femei au ales să rămână pe loc și de câteva săptămâni trăiesc în această pivniță, împreună cu bebelușii.
Svetlana, asistentă medicală: „Sunt mai în vârstă decât colegii mei. Ei au copii mici - ai mei sunt mari. Dacă aș pleca, cine ar mai avea grijă de cei de aici? N-aș putea să-i abandonez."
Acest băiat a primit numele Valeri și își așteaptă de câteva luni părinții chinezi. Mai întâi, pandemia COVID i-a împiedicat să călătorească. Acum, același lucru se întâmplă din cauza războiului.
Dar de când armata rusă s-a retras din Kiev a fost mai liniște, așa că mai mulți părinți pot în sfârșit să vină aici.
Irina, asistentă medicală: „Sperăm din tot sufletul că acum vor putea să-și recupereze copiii. E atât de trist că bebelușii nu au putut petrece tot acest timp alături de părinții lor, auzind limba lor în loc de a noastră."
reportajul integral pe Digi 24