Ucraina respinge ideea unui acord de neutralitate pe model suedez sau austriac

L. G. | 16.03.2022

Ucraina a cerut Rusiei „garanţii de securitate absolute” şi respinge ideea unui model al „neutralităţii suedeze sau austriece” propus de Moscova, a transmis, miercuri, preşedinţia ucraineană.

Pe aceeași temă

„Ucraina se află în prezent în stare de război direct cu Rusia. Prin urmare, modelul nu poate fi decât «ucrainean»”, declară un negociator ucrainean, Mihailo Podoliak, citat de preşedinţia ucraineană.

Podoliak subliniază că vrea „garanţi de securitate absolute” privind Rusia şi ca semnatarii să se angajeze să intervină de partea Ucrainei în cazul unei agresiuni.

Rusia a evocat anterior un posibil ”compromis” în vederea unei neutralităţi a Ucrainei după modelul Suediei şi Austriei.

O neutralitate a Ucrainei după model suedez sau austriac este compromisul pe care negociatorii ruşi şi ucraineni l-ar discuta miercuri, 16 martie, susține Kremlinul, potrivit AFP.

„Aceasta este de fapt opţiunea care este discutată în prezent şi care poate fi considerată ca fiind cea a unui compromis", a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

La rândul său, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat miercuri că neutralitatea Ucrainei se află în centrul negocierilor ruso-ucrainene.

Austria, de exemplu. are propria armată, dar este obligată la neutralitate prin Tratatul din 1955 și prin Constituția sa, care interzic intrarea în alianțe militare și înființarea de baze militare străine pe teritoriul statului austriac, potrivit Sky News.

Printr-un acord similar, este posibil ca Ucraina să nu poată adera la NATO.

NATO i-a promis, însă, Ucrainei, încă din 2008 că va deveni, cândva, membră a Alianței.

Rusia a declarat că nu poate permite ca acest lucru să se întâmple și a spus că o posibilă aderare este parte a motivului invaziei sale.

Declarația Kremlinului vine după ce un consilier de rang înalt al președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că discuțiile cu Rusia au fost „foarte dificile", dar că există „cu siguranță loc de compromis".

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22