Pe aceeași temă
Scopul Washingtonului pare a fi tot mai mult nu rezolvarea problemelor structurale ale economiei, ci crearea unui mecanism regularizat de veşti bune, care iremediabil nu modifică decisiv contextul.
Un obicei jurnalistic foarte răspândit este acela de a începe un articol despre o temă sensibilă cu un citat, deseori moralizator, care punctează, dincolo de importanţa subiectului, şi caracterul finalizator al evenimentului. Din nefericire, cel mai recent discurs al preşedintelui american Barack Obama, în care a prezentat un nou plan de redresare economică, nu începe şi nici nu finalizează nimic, fiind mai degrabă una dintre numeroasele doze de optimism de campanie de care vom avea parte din plin în perioada următoare.
Dacă este ceva specific discursului preşedintelui american, acesta este caracterul tranzitoriu, atât ca ideologie, cât şi ca iniţiativă economică, a acestui plan. Totodată, este evidentă tendinţa lui Barack Obama de a se îndepărta, poate electoral, de „politica pe marginea prăpastiei“ care a caracterizat negocierile pe teme importante din Washington şi de dramatismul adeseori wagnerian al majorării pragului de îndatorare al SUA, care a lăsat un gust amar pieţelor prin lipsa de seriozitate care a răzbătut din partea unor personaje ce păreau mai interesate de a acumula timp de emisie decât de a evita intrarea în incapacitate de plată a statului american.
Această atitudine a fost taxată de către agenţia de rating Standard & Poor´s, care a eliminat SUA din categoria statelor cu calificativ suveran maxim. În această atmosferă intervine discursul preşedintelui american care, intuind norii acumulându-se peste perspectivele economice ale SUA (tot mai mulţi analişti iau în calcul revenirea recesiunii), a prezentat un plan – „American Jobs Act“ – construit pe principii simple: reducerea şomajului şi creşterea venitului disponibil al celor angajaţi, stimulând astfel consumul.
Cu o valoare totală de 447 de miliarde de dolari (depăşind aşteptările pieţei, care miza pe un plan în valoare de circa 300 de miliarde), programul preşedintelui Obama este ambiţios, reunind scutiri de taxe, extinderea perioadei de acordare a ajutorului de şomaj, măsuri de reformare a pieţei muncii, investiţii consistente în infrastructură şi în susţinerea aparatelor administrative regionale. Deşi prezintă potenţial, planul Obama trebuie să fie aprobat de un Congres controlat de republicani. Preşedintele a aruncat, abil, într-o perioadă preelectorală, mingea în terenul republicanilor, responsabilizând dreapta americană chiar în momentul în care Grand Old Party a demarat lupta internă pentru desemnarea contracandidatului la alegerile din toamna lui 2012. Este de aşteptat ca o bună parte din dezbaterile lor să fie dominate de această nouă temă, Barack Obama reuşind astfel să controleze, în parte, direcţia eforturilor republicane de a se redresa ideologic, după ce principiile de bază ale dreptei au fost substanţial zguduite de seria de naţionalizări şi intervenţii masive în economia pieţei libere.
Criticabil pentru soluţia „chinezească“ de a investi în proiecte masive de infrastructură, „American Jobs Act“ intervine într-o perioadă în care principalul susţinător de până acum al măsurilor de redresare economică, sistemul american de bănci centrale – Federal Reserve – şi preşedintele acestuia, Ben Bernanke, au dat un semnal ambiguu pieţelor, anunţând, nu cu mult timp înainte de discursul preşedintelui Obama, că, deocamdată, nu vor mai iniţia un nou program de achiziţii de titluri de stat de pe piaţa secundară (denumit, într-un limbaj economic ermetic, quantitative easing). În lipsa planului preşedintelui american, pieţele ar fi fost confruntate cu un hiatus al intervenţiilor statului pentru a susţine economia, într-un moment în care veştile proaste par a fi la ordinea zilei.
Discursul preşedintelui Obama nu a atins probabil cea mai importantă problemă a economiei americane, faptul că sectorul de creditare este, în continuare, îngheţat, iar banii care, teoretic, ar fi trebuit să ajungă la milioanele de mici afaceri care susţin de fapt economia sunt ţinuţi de bănci pentru zile rele, efect direct al momentului septembrie 2008, când prăbuşirea Lehman Brothers a pecetluit intrarea sistemului bancar mondial în era incertitudinii şi neîncrederii.
Această deficienţă structurală a economiei americane nu poate fi rezolvată prin măsuri care, morfologic, vor da pentru scurt timp, poate până după alegerile din 2012, aparenţa unui impuls al economiei. Scopul Washingtonului pare a fi tot mai mult nu rezolvarea problemelor structurale ale economiei, ci crearea unui mecanism regularizat de veşti bune, care iremediabil (cel puţin până acum) nu modifică decisiv contextul.
De ce „ultimul glonţ al preşedintelui“? Pentru că acest plan, chiar şi în eventualitatea cea mai optimistă în care ar trece nealterat prin Congresul american, nu mai oferă Casei Albe destul timp pentru construirea altuia, înainte de alegerile prezidenţiale. Dacă acest pachet nu are succes şi nu aduce modificări vizibile în sens pozitiv, sunt şanse ca Barack Obama, unul dintre cei mai populari preşedinţi din istoria SUA la momentul inaugurării, să piardă alegerile din toamna viitoare, răpus chiar de elementul care l-a ajutat, în 2008, să câştige Casa Albă – „it´s the economy, stupid“. //
Citeste si despre: plan de redresare economica, majorarea pragului de indatorare, deficienta structurala, masuri de reformare, venit disponibil.
