Pe aceeași temă
Salisbury este un orasel din Sudul Angliei, pitoresc si linistit, unde daca apuci sa stai mai mult de 2-3 ore, mori de plictiseala. Mai nou, poti sa mori si de altceva. Novichok, un agent neurotoxic dezvoltat de sovietici in scopuri militare, sta la baza celor mai puternice arme chimice din lume. In laboratoarele fostei URSS, specialistii urmareau sa obtina o substanta imposibil de detectat si care sa provoace inamicului pierderi catastrofale. Ceva ce s-ar incadra confortabil la categoria “arme de distrugere in masa”. Exact genul de arme pe care britanicii le-au cautat in Irak dar le-au gasit abia acuma la ei acasa. Pana de curand, posibilitatea unui atac chimic s-a pastrat in sfera teoriei sau a exercitiilor de interventie. Pe 4 martie exercitiile s-au dovedit utile.
In Salisbury, Rusia a orchestrat tentativa de eliminare a unui fost colonel GRU, recrutat in anii ‘90 de MI6. Este inca neclar daca si fiica lui Sergei Skripal, Yulia, a fost o tinta. Cert este ca amandoi se afla la spital in stare critica. Povestea familiei te pune totusi pe ganduri. In 2012, sotia colonelului a fost rapusa de cancer. Patru ani mai tarziu, fiul i-a murit subit, pe fondul unei insuficiente hepatice. Tot in 2016, fratele lui Skripal, fost membru al trupelor speciale rusesti, si-a pierdut viata intr-un accident de masina.
Coincidente? Multi nu cred in ele, mai ales ca si la Londra cimitirele sunt pline de coincidente. Sa luam exemplul gruparii anti-Putin din jurul lui Boris Berezovsky: astazi, practic nu mai exista. Si nu pentru ca s-ar fi desfiintat voluntar.
In 2006 a fost asasinat Alexandr Litvinenko, critic vehement al lui Vladimir Putin si unul dintre apropiatii lui Berezovsky. Spectaculozitatea crimei dusa la indeplinire de doi fosti colegi de FSB ai lui Litvinenko, a reprezentat cel mai clar avertisment de pana atunci: disidentii vocali o sa fie pedepsiti, oriunde s-ar afla.
Doi ani mai tarziu, Badri Patarkatsishvili, oligarhul georgian cu ambitii politice, prieten si partener de afaceri cu Berezovsky a murit in urma unui infarct. Politia n-a fost convinsa din prima si chiar a lansat o investigatie. In cele din urma a fost acceptata varianta infarctului.
In 2013, Boris Berezovsky, prototipul oligarhului rus din perioada Boris Eltin si principalul adversar din exil al lui Putin, a fost gasit gasit spanzurat in baie, la resedinta lui din Berkshire. Asupra verdictului de sinucidere s-a revenit ulterior, in urma unei expertize comandate de Elizaveta Berezovskaya, fiica omului de afaceri. Astfel, cauza mortii a ramas nedeterminata, avand in vedere ca medicul legist nu a putut sa excluda varianta unei crime.
Nu in ultimul rand, la doar cateva zile dupa atacul din Salisbury, Nicolai Glushkov a fost gasit strangulat la domicilul sau din New Malden, in Sud-Vestul Londrei. Pe Glushkov si Berezovsky ii lega o prietenie de decenii. In perioada post-sovietica a lucrat pentru mai multe firme ale oligarhului. Printre altele, a detinut si functia de director financiar al Aeroflot. “Numai eu am mai ramas”, le marturisea fatidic Nicolai Glushkov celor de la Guardian in 2013, la moartea prietenului sau.
Cultivarea oligarhilor
Bineînteles ca numarul celor care deplang moartea oligarhilor sau a fostilor spioni rusi nu este tocmai mare. Mai ales in Marea Britanie. Ani la rand, prioritatea guvernului a fost mentinera unei relatii cat mai armonioase cu Moscova, indiferent de costuri. Cazul Litvinenko ilustreaza cel mai bine “dezinteresul activ” al autoritatilor in cazul incursiunilor de pedeapsa regizate de Kremlin. A fost nevoie de zece ani si de o hotarare judecatoreasca obtinuta in urma eforturilor Marinei Litvinenko, pentru ca fostul premier David Cameron sa condamne public Rusia si pe Vladimir Putin. Chiar si atunci a facut-o cu jumatate de gura. Altele erau preocuparile oamenilor politici: cultivarea oligarhilor, trivializarea reglarilor de conturi pe teritoriul Marii Britanii sau ridiculizarea ziaristilor care il criticau pe Putin. Lucrari precum “Deception”, cartea lui Edward Lucas, fost senior editor la Economist, starneau din partea unor reprezentanti ai Foreign Office (Ministerul de Externe) reactii de tip: “un alarmist, nu-l bagati in seama”. “Deception” descrie cu lux de amanunte cateva dintre metodele folosite de spionii rusi pentru penetrarea societatii occidentale la orice nivel. Intamplarea face ca una din “eroinele” cartii lui Lucas, Anna Chapman, celebra roscata arestata in SUA dupa o activitate intensa in Marea Britanie, sa fie si protagonista unui episod din 2010, care astazi are o semnificatie speciala. Astfel, Chapman a facut parte din grupul de spioni pe care americanii l-au predat rusilor in schimbul grupului din care facea parte Sergei Skripal, tinta atacului din Salisbury.
Momentele in care liderii politici britanici au cautat apropiera potentatilor de la Moscova si chiar s-au facut pres in fata lor, sunt mult prea numeroase pentru a fi trecute in revista. Cateva sunt totusi sugestive si merita amintite. In 2008, Oleg Deripaska a gazduit pe super-yachtul sau din Corfu atat laburisti cat si conservatori. Acolo, fostul comisar european, Peter Mandelson s-a intalnit cu cel care urma sa preia finantele dupa 2010, George Osborne. Fiecare cu propria agenda. Mandelson avea putere de decizie asupra inlesnirilor la importuri, de care Rusal, producatorul de aluminiu controlat de Deripaska, s-ar fi putut bucura. Osborne, la randul lui, s-a gandit sa nu piarda ocazia si l-a luat cu el pe Andrew Feldman, responsabil cu strangerea de fonduri pentru partidul conservator. Pentru context, Oleg Deripaska este castigatorul absolut al “Razboaielor Aluminiului” din Rusia anilor ‘90, confruntare care s-a lasat cu zeci de morti. Alaturi de Roman Abramovici, face parte din categoria tinerilor oligarhi, cei care au reusit sa se imbogateasca rapid inca din primii ani ai perioadei post-sovietice. Global Counsel, firma de lobby condusa de Peter Mandelson, lucreaza in prezent pentru Basic Elements, holdingul lui Deripaska.
In ceea ce-i priveste pe conservatori, rare au fost ocaziile in care sa fi refuzat donatii din partea rusilor. In 2014, sotia unui fost colaborator al lui Vladimir Putin a castigat la licitatie o partida de tenis cu Boris Johnson. Distractia a costat-o 160.000 de lire, bani destinati visteriei Partidului Conservator. Un moment extrem de jenant, avand in vedere ca Johnson, acum in calitate de ministru de externe, s-a vazut nevoit sa confirme informatia imediat dupa atacul de la Salisbury.
Complicitate full spectrum
Clasa politica de la Londra deconteaza astazi goana dupa banii rusesti. Un fel de trezire brusca la o realitate care nu-i convine. Sicanele Moscovei nu se limiteaza doar la incalcarea spatiului aerian sau a apelor teritoriale cu avioane de lupta sau cu submarine. Dispretul este uneori fatis, exprimat cu subiect si predicat. “Sunt o mica insula si atat…nimeni nu-i mai ia in seama”. Comentariul a fost atribuit purtatorului de cuvant al Presedintelui, Dmitry Peskov. Contextul era interventia in Siria si capabilitatile militare ale fiecaruia. Condescendenta este dureroasa, nu surprinde insa pe nimeni. Pe alt ton si formulat ca ingrijorare, aceeasi idee a fost exprimata in repetate randuri de catre aliatii americani. Capacitatea Marii Britanii de a participa la operatiuni militare complexe alaturi de SUA este pusa la indoiala. In plan intern, nu trece saptamana in care specialistii sa nu deplanga inzestrarea precara. Fostul sef al fortelor armate, Generalul Jackson a fost cel mai transant. Daca maine Argentina ar invada din nou insulele Falkland, asa cum a facut-o in 1982, Marea Britanie nu ar mai fi in stare sa le elibereze. Cu alte cuvinte, ar pierde razboiul cu Argentina. Evaluarea este lucida. Eforturile de consolidare bugetara initiate de cabinetul Cameron nu au menajat deloc domeniul apararii, ba dimpotriva. Austeritatea a facut ca pana si obligatiile fata de NATO sa devina o provocare. Mai mult, daca ar fi dupa inima lui Jeremy Corbyn, liderul Labour, s-ar renunta pana si la Trident, sistemul nuclear defensiv. In lumea de azi, doar surzii sunt cei care n-au auzit cand s-a dat startul pentru cursa reinarmarii. Logica de forta a Moscovei impune ca asemenea vulnerabilitati sa fie exploatate. Ceea ce nu impune respectul.
In acelasi registru ar trebui interpretate si sanctiunile impuse Moscovei. Potrivit Theresei May, reactia a fost intemeiata pe principiul reciproctitatii. In realitate insa, nu este reciproca fata de nimic. Este previzibila, anemica si incompleta. Expulzarea unor diplomati, fie ei si spioni, este o chestiune de protocol care nu are cum sa surprinda Rusia. Fraze de tipul “cea mai ampla expulzare din ultimii 30 de ani” sau “compromiterea retelei rusesti de spionaj pentru multi ani de-acum incolo”, sunt enunturi politice pentru galeria de acasa. Ce urmeaza este esential. Un pachet de masuri croit pe modelul American “Magnitski” ar fi util, chiar daca pana de curand, conservatorii au evitat sa-l adopte. Spre deosebire de Washington unde accentul se pune pe active financiare, posibilitatile Londrei sunt mult mai mari. Palatele unor apropiati ai lui Putin precum Roman Abramovici sunt in vazul lumii. Chiar daca numeroase proprietati sunt detinute de firme inregistrate off-shore, momentele in care unii se prevalau de asemenea tehnicalitati ar trebui totusi depasite. Pe deasupra, exista precedente la care s-ar putea apela sau cel putin ar putea folosi ca sursa inspiratie. In toiul crizei financiare din 2008, de exemplu, premierul de atunci, Gordon Brown, s-a folosit de prerogative anti-teroriste pentru inghetarea activelor Landsbanki, banca online din Finlanda. A reusit astfel sa protejeze deponentii britanici, in ciuda scandalului diplomatic ulterior.
Corbyn-avocatul Kremlinului
Solidaritatea tuturor fortelor politice in demersul de a raspunde agresiunii rusesti, este singurul element cu adevarat incurajator. Asemenea momente rare sunt generate de constientizarea unui pericol. Cine n-a constientizat pericolul sau cel putin n-a lasat impresia este Jeremy Corbyn. Spre dezgustul tuturor si poate in primul rand al propriilor colegi de la Labour, Corbyn i-a adresat premierului in Parlament aceleasi intrebari pe care i le-ar fi adresat si avocatul apararii. Adica al Kremlinului. A insistat pe dovezi si pe coordonare cu institutiile internationale, ca si cum ar fi incercat sa evoce internationalismul idolilor sai politici, din Moscova anilor 20. Astfel a reusit sa dea si apa la moara zvonurilor aparute in urma cu doar cateva saptamani, potrivit carora ar fi fost recrutat in tinerete de serviciul de informatii cehoslovac.
In confruntarea britanico-rusa care tocmai a debutat in forta vom avea cu siguranta parte de multe asemenea momente bizare.
