Pe aceeași temă
Viaceslav Gladkov, guvernatorul regiunii Belgorod, a declarat că locuitorii din apropierea satului Timonovo au fost evacuaţi după ce muniţia a început să ardă spontan. Nimeni nu a fost rănit, a spus el într-un comunicat, informează Reuters, citată de Agerpres.
Săptămâna trecută, locuitorii din Timonovo şi Soloti, localităţi situate la 15 km de Ucraina, au fost evacuaţi după ce un depozit de muniţie din apropiere a luat foc.
Nu a reieşit clar din declaraţiile guvernatorului dacă incendiul de marţi s-a produs în acelaşi depozit sau dacă a afectat muniţia care fusese mutată.
Lunile trecute, Gladkov a învinuit forţele ucrainene pentru o serie de explozii produse în Belgorod şi în împrejurimi, regiune care se află la aproximativ 650 km sud de Moscova.
Kievul evită, în general, să revendice responsabilitatea pentru exploziile produse pe teritoriul rus, sugerând uneori sarcastic că de vină este neatenţia.
„În câteva luni vom afla dacă muniţia rusă poate exploda din cauza frigului”, a declarat marţi pe Twitter ministerul ucrainean al apărării. „Cele cinci cauze principale ale exploziilor bruşte în Rusia sunt: iarna, primăvara, vara, toamna şi fumatul”.