Pe aceeași temă
Din cele douăsprezece state ale Americii de Sud, în prezent șapte guverne reprezintă diferite sensibilități de stânga și în trei dintre acestea au avut loc alegeri în ultima lună sau au loc în prezent: Bolivia, Brazilia și Uruguay.
În presa latino-americană și în presa de stânga din Europa s-a discutat recent despre un posibil bilanț al guvernelor de stânga moderate, precum cele din Brazilia, care se află deja la al patrulea guvern după cele două ale lui Ignácio Lula da Silva (2002-2010) și primul al recent realesei Dilma Rousseff (2010-2014; 2014-2018), și Uruguay (din 2005 cu Tabaré Vázquez și din 2009 cu José Mujica, Vázquez candidând din nou și situându-se pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidențiale), și radicale, precum cel din Bolivia, condus de Evo Morales (2006-prezent), din Ecuador, cu Rafael Correa (reales a treia oară anul trecut și care se află la putere încă din 2006), și bineînțeles Venezuela (la un an de la dispariția lui Hugo Chávez, care s-a aflat cel mai mult timp la putere, între 1998-2013), la aproximativ 10 ani de la așa-numitul „val roz“ sau „noua stângă“. Ce le distinge și ce le aduce împreună?
Bilanțul guvernelor Lula și Rousseff
Dilma Rousseff a fost realeasă președintă a Braziliei în turul doi al alegerilor prezidențiale ce au avut loc duminică, 26 octombrie, cu un scor de 51,6% față de 48,4% cât a obținut Aécio Neves, contracandidatul său din partea Partidului Social Democrației din Brazilia. În primul tur, Rousseff a fost votată de 41,5% din alegători, iar Neves de 33,5%, în timp ce pe locul trei se situase Marina Silva cu 21,3%. Realegerea Dilmei a fost una fără mari emoții, așa cum anunțam din articolul trecut redactat după primul tur al alegerilor prezidențiale.
Dilma Rousseff, Evo Morales, José Mujica,
Bilanțul guvernelor PT (Partidul Muncitorilor) 2002-2014 este evaluat pozitiv, o cincime din populația țării de dimensiunile unui continent, adică 40 de milioane de cetățeni, au fost ridicați din sărăcie ca urmare a reformelor introduse de Lula și continuate de Dilma; modelul „lulist“ inspiră se pare astăzi mai mult decât modelul „chávist“ la nivel continental. Cu toate acestea, inegalitatea între cei mai săraci și cei mai bogați rămâne printre cele mai ridicate din lume. Printre prioritățile Dilmei pentru următorul său mandat se regăsesc: redresarea economiei, reforme structurale pentru a oferi servicii publice mai bune (principalele probleme evocate în timpul protestelor masive din 2013), limitarea cazurilor de corupție în propriul partid, asociate așa-numitului „scandal al mensalão“.
Stângă radicală,democrație radicală
Evo Morales a fost reales pentru un al treilea mandat ca președinte al Boliviei pe 12 octombrie 2014, cu un scor de 60%. Guvernele inspirate de modelul propus de Hugo Chávez în Venezuela au fost analizate folosind diferite etichete, de la dictaturi socialiste la guverne neopopuliste. Definiția propusă de Steve Ellner mi se pare însă mai utilă înțelegerii caracterului novator pe care acestea îl propun. Ellner oferă conceptul de democrație radicală, care, spre deosebire de democrația liberală, protejează, privilegiază drepturile majorității. Astfel, atât Chávez, Correa, cât și Morales beneficiază de sprijinul alegătorilor lor într-un procent de peste 50-55% și reformele, proiectele lor se concentrează asupra acestora, în pofida acelor segmente societale care nu îi susțin. Aceste reforme au în Bolivia, spre deosebire de celelalte două țări, un caracter etnic, căci Morales este primul lider Aymara al acestei țări în care comunitățile indigene (Quechua, Aymara etc.) sunt majoritare.
Beneficiind de resurse naturale importante exploatate de stat în timpul guvernului său, Morales a introdus reforme care au fost apreciate recent și în SUA - așa cum amintește un articol din The Guardian, care citează cifrele propuse de Centre for Economic and Policy Research din Washington, care a remarcat creșterea economică a țării în ultimii opt ani, creștere de care au beneficiat mai ales cei mai săraci, nu întâmplător aparținând populației majoritare: astfel, sărăcia extremă a fost redusă cu 43%, în timp ce sărăcia a fost redusă cu 25%, iar salariul minim a crescut cu 87,7%2.Cu toate acestea, Bolivia rămâne cea mai săracă țară din America de Sud, iar multe contexte locale par desprinse din secolele anterioare (XVIII-XIX), cu enclave din secolul XX. Criticile la adresa Guvernului Morales vin din mai multe direcții: foști aliați sau comunitățile indigene care se opun proiectului său de dezvoltare din TIPNIS, dar ce nu poate fi negat este că Bolivia beneficiază, în sfârșit, de stabilitate politică, care a permis și o importantă creștere economică.
Stânga „cool“, dar moderată din Uruguay
Actualul președinte al Uruguayului, José Mujica (2009-2014), a devenit faimos la nivel global cu ajutorul etichetei de „cel mai sărac președinte“, pe care a și refuzat-o de altfel. Prezentat în diverse ziare și reviste europene ca reprezentant al antipoliticianului, conducându-și mica Volkswagen Beetle cam ponosită, refuzând să trăiască în palatul prezidențial și preferând locuința sa anterioară la o fermă unde crește flori și își îngrijește câinii, printe care deja faimoasa Manuela, Mujica este un personaj aparte. Nici palatul prezidențial din Montevideo nu aduce cu instituțiile asemănătoare chiar din țările vecine și locuitorii orașului îți spun că „Pepe“, cum i se mai spune președintelui, e în stare să te primească dacă te duci pe la el, chiar dacă nu e o vizită organizată! José Mujica a fost și artizanul unei serii de reforme considerate extrem de progresiste, deși nu atât de atipice pentru America Latină, printre care se numără: legalizarea marijuanei și recunoașterea uniunilor între persoane de același gen. Nu a fost atât de progresist în ceea ce privește rezolvarea problemelor legate de justiția de tranziție, asta și pentru că în Uruguay amnistia crimelor trecutului dictatorial (1973-1985) a fost confirmată de voința cetățenilor.
Predecesorul lui Mujica, Tabaré Vázquez, se reprezintă pe 30 noiembrie pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, după ce pe 26 octombrie, în turul întâi al scrutinului, a obținut 49,5%, iar contracandidatul său, Luis Alberto Lacalle Pou, din partea Partidului Național, 31,4%. Vázquez a fost primul președinte de stânga ales în Uruguay din partea Frontului Amplu, coaliția care a rupt binomul colorados/blancos care guvernase țara încă din secolul XIX.
O stânga sud-americană diversă
Pe lângă evaluarea politicilor puse în practică în administrațiile pe care le coordonează, parcursul diferit al liderilor acestor guverne de stânga poate indica diversitatea ideologică. Originile liderilor politici grupați sub această etichetă sunt foarte diferite: Evo Morales este un fost „cocalero“, cultivator de coca, devenit sindicalist și apoi ales deputat; Hugo Chávez era un fost militar cu studii de științe politice, Lula un fost sindicalist din domeniul siderurgiei, Correa are un doctorat în economie și a fost, înainte de a deveni președinte, ministru, dar mai ales profesor universitar de economie; José Mujica este un fost luptător de gherilă, închis în timpul dictaturii din Uruguay, iar predecesorul și posibilul său succesor, Vázquez, doctor oncolog. Cu o carieră în administrația publică, înainte de a deveni ministru al Energiei în Guvernul Lula, în 2002, Dilma Rousseff a fost în tinerețea sa parte a unei mișcări de gherilă și a fost, de asemenea, închisă în timpul dictaturii militare.
Proiectele comune ale stângii la nivel sud-american includ organizația regională inspirată de Uniunea Europeană, Uniunea Națiunilor Sud-Americane (UNASUR), din care fac parte toate cele 12 state de pe continentul sud-american și Alianța Bolivariană pentru Popoarele din America Noastră – Tratatul de Comerț al Popoarelor (ALBA-TCP), care reunește în jurul guvernelor Venezuelei și Cubei pe cele asemănătoare din punct de vedere ideologic (Bolivia, Ecuador, Nicaragua etc.). Majoritare în UNASUR, guvernele de stânga și-au văzut intențiile sabotate prin recent creata Alianță a Pacificului, care reunește țările mai degrabă cu guverne de centru-dreapta (și centru-stânga, având în vedere realegerea lui Bachelet) și mai apropiate de administrația SUA (Mexic, Peru, Columbia, Chile).