Pe aceeași temă
Germania a format o alianţă cu Italia şi unele ţări din Europa de Est, între care şi România, care se opun renunţării treptate la producția de vehiculele cu motoare cu ardere internă din 2035 şi doresc să facă propria lor propunere, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.
Miniştrii transporturilor din Republica Cehă, Germania, Italia, Polonia, România, Ungaria şi Slovacia s-au întâlnit luni pentru a discuta schimbarea planurilor Uniunii Europene.
„Propunerea necesită schimbări urgente”, a declarat luni ministrul german al Transporturilor, Volker Wissing.
Wissing a spus că scepticismul cu privire la eliminarea treptată a vehiculelor cu ardere internă a fost împărtăşit de Italia, Polonia şi Republica Cehă, printre altele.
El a adăugat că grupul de ţări doreşte o categorie separată de maşini cu motoare cu combustie care ar putea funcţiona cu combustibili sintetici, neutri din punctul de vedere al emisiilor de carbon, după 2035.
”Interzicerea motorului cu ardere internă, atunci când acesta poate funcţiona într-un mod neutru din punct de vedere climatic, pare o abordare greşită pentru noi”, a spus el.
Legea CO2, principalul instrument al UE pentru a accelera trecerea Europei la vehiculele electrice, a fost suspendată la începutul acestei luni, după opoziţia de ultim moment din partea Germaniei.
Germania, susţinută de ţări precum Italia şi Republica Cehă, doreşte asigurări mai clare că maşinile noi cu motoare cu combustie internă vor putea fi vândute şi după 2035, dacă vor funcţiona cu combustibili cu emisii neutre de CO2.
Alte ţări au şi alte rezerve. Polonia, de exemplu, a declarat că opoziţia sa este "mult mai largă" şi nu se referă doar la tipurile de combustibili care pot fi utilizaţi după 2035. Varşovia consideră că propunerea ar face ca motoarele cu combustie să fie mai scumpe pentru consumatori.
UE susţine că data de 2035 este crucială, deoarece durata medie de viaţă a maşinilor noi este de 15 ani, astfel încât o interdicţie ulterioară ar împiedica UE să mai atingă un nivel net de emisii zero până în 2050, o etapă globală despre care oamenii de ştiinţă spun că ar evita schimbările climatice dezastruoase.
Acest lucru i-a surprins pe factorii de decizie de la Bruxelles şi din alte state membre, deoarece ţările UE şi Parlamentul European fuseseră deja de acord cu un acord cu privire la lege, anul trecut.
Normele Euro 7, prea stricte
De asemenea, cele opt țări membre UE vor să determine o relaxare a limitelor propuse de Uniunea Europeană pentru emisiile vehiculelor în cadrul normelor Euro 7, relatează Reuters.
În afară de România, această iniţiativă este sprijinită de Republica Cehă, Germania, Italia, Polonia, Portugalia, Ungaria şi Slovacia.
Propunerea de reglementare legislativă numită Euro 7, pe care ţările UE şi europarlamentarii vor începe să o negocieze în acest an, ar înăspri limitele pentru emisiile poluante, dăunătoare pentru sănătate, inclusiv oxizii de azot. UE spune că beneficiile pentru sănătate ar fi mult mai mari decât costurile. Însă aceste ţări se opun normelor propuse, despre care spun că sunt împovărătoare pentru industrie. Cele mai multe dintre ele au sectoare mari de producţie auto, notează Reuters.
Un oficial al UE a declarat că miniştrii au discutat luni despre termenele "nerealiste" ale legislaţiei şi despre problemele legate de echipamentele de aplicare a acesteia.
"Efortul nostru este, în domeniul Euro 7, de a face aceste condiţii cu adevărat realiste, de a le face realizabile", a declarat ministrul ceh al transporturilor, Martin Kupka, într-un interviu telefonic pentru Reuters acordat după reuniunea de la Strasbourg, pe care el a convocat-o.
Cehia spune că ţările pe care le-a reunit au rezerve în ceea ce priveşte perioada de adoptare a normelor Euro 7, pe care o consideră prea scurtă. Comisia a propus ca Euro 7 să intre în vigoare la jumătatea anului 2025 pentru autoturisme.
Cehia propune o perioadă de patru ani pentru intrarea în vigoare a normei, împreună cu unele modificări tehnice, pentru a da timp industriei să se pregătească şi să stimuleze măsurile tehnologice.
"Dacă suntem cu adevărat serioşi în încercarea de a aduce Europa la o mai mare neutralitate a emisiilor de dioxid de carbon, cred că acest lucru înseamnă cu adevărat introducerea unor măsuri realiste din punct de vedere tehnologic", a declarat Kupka.
Legislaţia privind emisiile de dioxid de carbon, principalul instrument al UE pentru a accelera trecerea Europei la vehiculele electrice, a fost suspendată luna aceasta după o împotrivire de ultim moment din partea Germaniei. Acest lucru a surprins factorii de decizie politică de la Bruxelles şi din alte state membre, deoarece ţările UE şi Parlamentul European ajunseseră deja la un acord asupra legii, anul trecut.
Transporturile reprezintă aproximativ un sfert din emisiile UE.
Şi industria auto europeană face lobby pentru a slăbi legislaţia UE. Directorul general al Porsche, Oliver Blume, a declarat luni că, în opinia sa, Berlinul "face paşii corespunzători" pentru a se asigura că după 2035 se pot folosi combustibili ecologici în maşinile noi cu motoare cu combustie.