Pe aceeași temă
În urmă cu câteva zile, Viktor Orbán a încercat încă o dată să vadă până unde poate întinde coarda autoritarismului. A încercat să restrângă libertatea de expresie şi pe Internet, instaurând o taxă pe gigabiţii consumaţi. În Europa acestui secol, în care Bruxellesul luptă continuu cu companii de telecomunicaţii ca să micşoreze preţul unui serviciu devenit demult esenţial, FIDESZ şi locomotiva sa, Viktor Orbán, ar prefera să aplice un model chinez de control asupra Internetului.
Anacronicul premier ungur a încercat în fapt să atace cea mai bine organizată comunitate a ţării, cea a internauţilor - o comunitate ce s-a dezvoltat ca un antidot faţă de încercările reuşite ale puterii de a îngrădi presa tradiţională.
Există o veste bună la prima vedere. Viktor Orbán a renunţat la taxă după ce şi-a dat seama că a reuşit să-şi unească opozanţii şi că protestele nu puteau decât să crească în amploare. Aşa că, după o săptămână de proteste masive, a făcut pasul înapoi. „Taxa în actuala ei formă nu poate fi introdusă“: e modul în care Viktor Orbán a ales să anunţe public că renunţă la taxă. Orbán şi-a calculat bine şi pasul înapoi. Motivul care îi unise pe oponenţi a dispărut şi, public, Orbán s-a dovedit „maleabil“, renunţând pentru moment la taxă. Apoi, vestea rea: va exista o consultare naţională pe această temă, în ianuarie.
Revocarea unei măsuri antidemocratice e un gest destul de rar în „Orbánistan“, republica în care, cu ajutorul unei majorităţi parlamentare de două treimi, premierul a tot redus drepturile concetăţenilor săi. În doar patru ani, ţara sa a început să semene mai degrabă cu o ţară din Asia Centrală decât cu un stat parte a UE şi NATO.
Premierul Ungariei e un politician extrem de versat. De fiecare dată, a mers doar până unde putea merge fără a-şi pune în pericol guvernarea. Întâi a şocat şi a lăsat fără replică Europa şi America, naţionalizând fonduri de pensii private, numindu-l politic pe directorul Băncii Centrale, punând botniţă presei libere. A naţionalizat pământul, reclamându-l inclusiv de la cetăţeni europeni. Reacţia UE şi SUA a fost anemică.
|
|
Zeci de mii de maghiari au protestat la Budapesta împotriva taxei pe Internet.Nu s-a ajuns aici într-o singură zi. După alegerile ce l-au adus la guvernare prima dată, principala preocupare a fost de a-şi asigura puterea, indiferent cine i-ar contesta-o. Orice post de conducere important din ţara vecină e ocupat de un aliat, membru de partid ori fidel al premierului Orbán - de la şefii instituţiilor de presă publice până la şefii companiilor de stat. A forţat numirea unui şef de stat docil FIDESZ. A numit 11 dintre cei 15 membri ai Curţii Supreme de Justiţie pentru a avea şi în această instituţie majoritatea de două treimi.
Nimeni în toată Europa nu se bucură de un asemenea mandat electoral cum are Orbán. Anul acesta, a luat tot ce putea lua la vot. Nu doar la parlamentare, ci şi la alegerile europene şi apoi la municipale. Şi-a construit o maşinărie electorală extrem de eficientă. Chiar ajutat de această maşinărie, însă, este surprizător că o naţie care a trecut prin comunism a ales să îi dea de două ori un asemenea cec în alb lui Orbán, mai ales că lucrurile deveniseră evidente după primul mandat.
Cazul e unicat pentru Europa, iar pârghiile prin care mai poate fi păstrată democraţia sunt destul de puţine. Dar ele există. Câteva sunt deţinute de Bruxelles, care decide însă să nu le folosească. E vorba în primul rând de Articolul 7 al Tratatului de la Lisabona, care se referă la suspendarea dreptului de vot al unui stat membru pentru încălcarea valorilor UE. Există apoi varianta suspendării temporare a fondurilor europene, care nu loveşte însă doar în guvern.
Un alt remediu este recursul la urne. Dar asta se mai poate întâmpla abia în 2018. Şansele pentru un scrutin anticipat sunt aproape nule: nimeni nu îşi poate imagina că Viktor Orbán se va considera vreodată obligat să ceară o reconfirmare ori că opoziţia ar fi suficient de puternică pentru a forţa alegerile anticipate. Ce mai rămâne? Spiritul civic al ungurilor. Taxa pe Internet a fost retrasă sub presiunea zecilor de mii de oameni care au ieşit în stradă. Asta este lecţia. Lui Viktor Orbán îi este teamă de proteste reale, masive.
Singurele momente în care Ungaria a mai fost de fapt o democraţie au fost când Viktor Orbán s-a simţit ameninţat de proteste. Doar două exemple: în 2012, când fostul preşedinte Pal Schmitt, un apropiat al şefului de guvern, a fost acuzat de plagiat, protestele şi criticile nu s-au potolit decât odată cu demisia preşedintelui. În acelaşi an, guvernul a renunţat la ideea de a tăia subvenţiile pentru studenţi după ce ideea a declanşat manifestaţii de durată.
Spiritul civic al ungurilor rămâne, aşadar, pentru moment poate singura armă funcţională contra derapajelor lui Viktor Orbán.
* Eliza Frâncu este jurnalist la RFI.
CITIȚI ȘI
