Uniunea Europeana in deruta

In iunie 2008, Irlanda a respins, prin referendum, Tra­ta­tul de la Lisabona, un document important care ar fi in­­locuit Proiectul de Constitutie Europeana dezaprobat, in 2005, de Franta si Olanda. Noul tratat ar fi modificat mo­dul de luare a deciziilor in cadrul UE, prin intro­du­ce­rea majoritatii calificate, si ar fi conferit o platforma de po­li­tica externa "unitara", un presedinte care sa reprezinte guvernele nationale ale tarilor din UE si un ministru de Externe "comunitar". Validarea Tratatului ar fi eliminat drep­tul de veto al statelor membre in probleme de imi­gra­tie si frontiere, ar fi redus numarul comisarilor euro­peni de la 27 la 18 si ar fi adaugat anumite prerogative noi Parlamentului European si Curtii de Justitie. Do­cu­men­tul continea o garantie de securitate colectiva si sta­bi­lea o solidaritate comunitara in domeniul energetic.

Ca sa intre in vigoare, Tratatul trebuie sa fie ratificat in unanimitate de toate cele 27 de state din UE. In mod le­gal, documentul este invalidat chiar daca numai o sin­gu­ra tara din UE il respinge. Presa europeana a criticat "in­gratitudinea" electoratului irlandez si a reamintit pu­bli­cu­lui ca, in urma aderarii in 1973, Irlanda a primit de la Bruxelles de doua ori mai mult decat a contribuit la bu­ge­tul comunitar. Ceea ce i-a permis sa se transforme rapid din una dintre cele mai nevoiase state din Europa de Vest in­­­­­­tr-un centru redutabil de prosperitate, in care venitul pe cap de locuitor a depasit pe cel din Marea Britanie. Ofi­cia­lii europeni nu uita ca Irlanda a respins initial Tratatul de la Nisa, in iunie 2001, validandu-l ulterior prin­tr-un alt referendum, in anul urmator.

La 16 iunie 2008, ministrii de Externe ai statelor din UE s-au intalnit la Luxemburg pentru consultari preli­mi­na­re. Sefii statelor respective s-au intrunit la Bruxelles, in­­­tre 19 si 20 iunie 2008, ca sa analizeze optiunile pentru rea­nimarea Tratatului de la Lisabona, precum si pentru considerarea altor masuri care sa asigure continuarea procesului de integrare. Discutiile de la summit au fost tem­perate. Liderii au sugerat diferite scenarii pentru so­lu­tionarea dificultatilor create de "nu"-ul irlandez. Noul pre­mier al Irlandei, Brian Cowen, apostrofat sever de co­le­gii din UE, a fost solicitat imperativ sa ofere solutii pen­tru rezolvarea satisfacatoare a crizei, preferabil prin or­ga­­nizarea unui al doilea plebiscit in Irlanda, conform sce­nariului precedent in decursul validarii Tratatului de la Nisa.

Impotriva Tratatului

Electoratul irlandez a respins Tratatul de la Lisa­bo­na cu 53,4 % de voturi contra, fata de 46,6% pentru. La ale­gerile parlamentare din anul trecut, partidele politice, care au promovat acceptarea Tratatului de la Lisa­bo­na au acumulat 82% din voturi. Aceleasi partide, la re­fe­ren­dumul din iunie 2008, nu au reusit sa obtina mai mult de 47% din voturi. Rezultatul impotriva Tratatului nu poa­te fi atribuit unei atitudini ostile a irlandezilor fata de UE. Sondajele de opinie recente au aratat ca 86% din popu­latia Irlandei recunoaste ca tara lor a beneficiat enorm in urma aderarii la UE.

Cu doua saptamani inainte de scrutinul din 12 iunie, sondajele de opinie din Irlanda sugerau ca tabara pro­eu­ro­peana va castiga referendumul. Majoritatea partidelor politice si a organizatiilor civice din Irlanda au incurajat electoratul sa aprobe Tratatul. Evident, elitele irlandeze nu au reusit sa-si convinga electoratul propriu de nece­si­ta­tea consolidarii politice si militare, la nivel supra­na­tio­nal, in UE.

Campania anti-Tratat a fost promovata viguros de gru­­parile radicale de stanga, conduse de Sinn Fein, bran­­sa politica a Armatei Republicane Irlandeze, si de Biserica Catolica irlandeza, care se opune vehement legalizarii avorturilor. Alegatorii au invocat diverse motive pentru care au decis sa voteze impotriva Tratatului.

O mare parte din voturile impotriva Lisabonei a fost o ex­presie a neincrederii in guvernul condus de Cowen. Ad­ministratia a fost sanctionata de electorat pentru re­gre­sul economic din ultima vreme, pentru scaderea valo­ri­lor proprietatilor si pentru cresterea deficitului bugetar. Publicul irlandez, revoltat de scumpirea alimentelor si a carburantilor, si-a manifestat nemultumirea fata de gu­ver­nanti, votand impotriva Tratatului.

In general, Tratatul a fost votat de alegatorii mai bine edu­cati de la orase si de persoanele mai in varsta. Im­potriva au votat mai ales tinerii, muncitorii si populatia mai putin educata din mediul rural. Motivele frecvent invocate de cei care au votat "da" au fost continuarea participarii Irlandei la deciziile care afecteaza Europa, preferinta ca economia irlandeza sa ramana angrenata la UE si imbunatatirea functionalitatii comunitare. Cei care au votat impotriva Tratatului au pretins ca nu au in­­teles prevederile documentului, ca au incercat sa pas­tre­ze nealterate avantajele derivate din investitiile si sub­ven­­tiile primite de la Bruxelles si ca au preferat ca Ir­lan­da, nefiind membra in NATO, sa-si mentina neutralitatea po­litico-militara.

Sugestii pentru solutionarea impasului

La summit-ul european de la Bruxelles, din 19-20 iunie, majoritatea liderilor de state au afirmat categoric ca nu accepta "nu"-ul irlandez ca decizie finala. Ei au in­sis­tat ca procesul de ratificare al Tratatului de la Lisa­bona trebuie sa continue si ca, probabil, Irlanda, izolata, se va simti obligata sa rectifice rezultatul plebiscitului. Sefii de state au pus presiuni asupra premierului ir­lan­dez Cowen ca sa organizeze, cat mai curand, un nou re­fe­rendum, care sa confere electoratului irlandez o noua sansa de a corecta "aberatia" antieuropeana initiala. Co­wen a ripostat, sustinand ca deocamdata nu intrevede o solutie satisfacatoare pentru salvarea Tratatului de la Lisabona si ca un al doilea referendum, oferit prematur, risca sa repete rezultatul anterior.

Cowen a solicitat o perioada de reflexie de mai multe luni, care sa permita reevaluarea, de catre opinia pu­bli­ca, a Tratatului, identificandu-se acele prevederi care au fost contestate de alegatori si, poate, sa se gaseasca o alta forma legala pentru Irlanda ca sa ramana in UE, fara a participa la integrarea progresiva a comunitatii.

Presedintele Comisiei Europene, José-Manuel Bar­ro­so, a afirmat ca el este convins ca, in cele din urma, Tra­tatul de la Lisabona, in versiunea actuala, va fi vali­dat de toate statele din UE. Pana acum, 19 tari din 27 au ratificat Tratatul. Presedintele francez Nicolas Sar­kozy, care a preluat presedintia rotativa a UE la 1 iulie 2008, s-a obligat sa dirijeze eforturile pentru aplanarea "cri­zei" create de alegatorii irlandezi.

Un alt obiectiv urgent pentru Sarkozy este prevenirea res­pingerii Tratatului de catre alte state din cele sapte care inca nu au ratificat documentul. Presedintele Repu­bli­cii Cehe, Václav Klaus, recunoscut oponent al inte­gra­rii politice europene, si premierul ceh Mirek Topolánek vor trebui sa fie convinsi sa sustina ratificarea Tratatului. Deocamdata, senatul de la Praga a amanat votul pe motiv ca asteapta o rezolutie din partea Curtii Consti­tu­tio­nale in problema ratificarii. Un alt eurosceptic, pre­se­din­tele polonez Lech Kaczyński, a declarat ca, deocam­da­ta, ezita sa semneze documentul deja aprobat de par­la­ment. Eurocratii sunt convinsi ca Cehia si Polonia nu se vor opune ratificarii Tratatului. Ei cred ca, in cele din ur­ma, si Irlanda va renunta la atitudinea obstructionista eta­lata in 12 iunie.

Necesitatea Tratatului

Uniunea Europeana are aproape 500 de milioane de lo­cuitori si un produs brut intern de 11,2 mii de miliarde de euro. Un asemenea colos economic ar trebui sa fie un actor principal pe arena internationala, sa poata ne­go­cia cu alte state de pe o pozitie dominanta si sa pro­iec­teze o imagine de mare putere. Ceea ce este impo­si­bil in absenta unei autoritati centrale care sa reprezinte toate guvernele nationale din UE, care sa poata formula o politica externa coerenta si care sa asigure securitatea comunitara.

Frecvent, oficiali europeni insista ca Uniunea trebuie sa adopte o politica comuna in domeniul energetic, prin care sa poata face fata Rusiei. In acelasi timp, mo­no­po­lis­tii rusi continua sa faca aranjamente separate cu anu­mi­te state din UE in defavoarea altor tari europene. Cand reprezentantii straini trebuie sa abordeze proble­me militare, strategice sau de securitate, ei evita sa con­tac­teze eurocratii de la Bruxelles si prefera sa discute di­rect cu autoritatile de la Paris, Londra, Berlin, Madrid sau Roma.

Unii analisti considera ca procesul de integrare po­li­ti­ca in Uniunea Europena a ajuns la un impas. Respin­ge­rea Tratatului Constitutional de catre Franta si Olan­da in 2005, ca si "nu"-ul irlandez fata de Tratatul de la Lisabona in 2008 sunt semnale de alarma ca populatia din mai multe tari din UE nu aspira sa participe la inte­gra­rea progresiva a Comunitatii, refuza sa renunte partial la identitatea nationala si insista sa mentina o politica externa independenta.

Din nefericire, o mare parte dintre europeni considera ca UE este o tehnocratie abstracta, distanta si ne­trans­pa­renta, care nu inspira incredere si care nu poate fi trasa la raspundere. In statele eurosceptice, Uniunea nu este perceputa ca nucleul principal pentru faurirea unei Europe unite, functionale si capabile. Majoritatea ceta­te­ni­lor respectivi accepta integrarea economica si, poate, o amalgamare sociala limitata. Refuzand sa admita avan­­tajele imputernicirii institutiilor comunitare, ei res­ping perspectiva crearii unui stat federal in care o buna parte din puterea de decizie a guvernelor nationale este transferata eurocratilor de la Bruxelles.

Concluzii

In perioada actuala, Europa nu are lideri puternici care sa inspire incredere populatiei in scopul dirijarii spre integrarea politica. Premierul britanic Gordon Brown si-a pierdut popularitatea initiala si nu are statura nece­sa­ra ca sa joace un rol major in conducerea Uniunii. Conservatorii din Marea Britanie si liderul lor David Ca­me­ron sunt mult mai eurosceptici decat laburistii. Cance­la­rul german Angela Merkel are un spatiu limitat de ma­ne­vra din cauza "Marii Coalitii” dintre Crestini Demo­crati si Social Democrati din guvernul de la Berlin. Prese­din­tele francez Nicolas Sarkozy nu a reusit sa atraga simpatia sau respectul europenilor. Relatiile franco-ger­ma­ne, care au fost motorul integrarii in trecut, sunt mult mai reci acum decat erau pe vremea lui Jacques Chirac si Gerhard Schröder sau François Mitterrand si Helmut Kohl.

Multi politicieni eurocrati considera ca rezultatul refe­ren­dumului irlandez nu reprezinta o dezaprobare a pro­ce­sului de integrare politica in cadrul UE. Ei spera ca esecul Irlandei de a aproba Tratatul a fost numai o abe­ra­tie irelevanta, perfect corectabila. Unii integrationisti au sugerat ca noul plebiscit in Irlanda ar trebui sa refor­mu­leze intrebarea de baza in felul urmator: "Acceptati Tra­tatul de la Lisabona sau preferati ca Irlanda sa iasa din UE?”.

Fara o reforma constitutionala, toate deciziile im­por­tan­te prezentate de autoritatile UE pot fi implementate nu­mai daca sunt aprobate in unanimitate de fiecare dintre cele 27 de state membre ale Comunitatii. Ceea ce im­pli­ca amanari, galceava interminabila si, in cele din urma, paralizie comunitara. Incapabila sa functioneze coe­rent, fara o politica externa unitara si fara repre­zen­tanti cu legitimitate indisputabila, nu va putea participa la organizarea societatii umane in secolul XXI, alaturi de ce­lelalte mari puteri ale lumii.