Pe aceeași temă
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, afirmă că „schimbarea climatică este marea criză după coronavirus” şi avertizează că, după pandemie, nu se mai poate reveni la normalitate din punct de vedere al energiei, transmite EFE, potrivit Agerpres.
„Schimbarea climatică este marea criză de după coronavirus. După pandemie nu există posibilitatea de a ne întoarce la activitatea economică având la bază combustibili fosili şi în detrimentul climei şi al mediului înconjurător”, a declarat marți Ursula von der Leyen, la ceremonia de deschidere a Dialogului pentru Tranziţia Energetică de la Berlin, care se desfăşoară online în acest an.
Şefa executivului european a trecut în revistă planurile Bruxellesului în domeniul climei şi mediului înconjurător pentru acest an şi a subliniat obiectivul ambiţios al UE de a reduce emisiile de dioxid de carbon cu 55% până în 2030 şi de a obţine neutralitatea climatică până în 2050.
„Obiectivele noastre sunt ambiţioase, dar fezabile”, a subliniat Ursula von der Leyen, care a vorbit despre „o modernizare sistemică” până la atingerea sustenabilităţii.
Printre iniţiativele Comisiei Europene se numără actualizarea întregii legislaţii comunitare pentru a o alinia la obiectivul de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, precum şi pentru a extinde şi consolida piaţa carbonului. „CO2 trebuie să aibă un preţ, pentru că nu mediul înconjurător trebuie să plătească preţul”, a apreciat şefa Comisiei Europene.
În plus, Von der Leyen s-a referit şi la impunerea de taxe vamale pentru importurile de produse fabricate fără criterii sustenabile. Acest „mecanism de ajustare a CO2” este „soluţia preferată” în cadrul Comisiei Europene pentru a evita concurenţa neloială în domeniul mediului înconjurător, a argumentat ea.
Obiectivul este de a se evita ca produse din ţări terţe, „ieftine” pentru că nu îndeplinesc criteriile de mediu ale UE, să intre pe piaţa comună şi să distrugă „munca grea” a blocului comunitar în acest domeniu.
Şefa executivului UE a amintit că o treime din valoarea pachetului comun de recuperare postcriză, în sumă de 1,8 miliarde de euro, o reprezintă investiţiile „verzi”. „Vrem să reconciliem modul de a produce şi de a face comerţ cu sănătatea planetei noastre. Ceea ce este bun pentru planetă este bun pentru economie şi pentru toţi”, a apreciat ea.
Von der Leyen a subliniat totodată potenţialul hidrogenului ca energie, pe care l-a numit „mediul perfect către neutralitatea climatică”.