Pe aceeași temă
Chiar dacă vineri unele regiuni din Venezuela fuseseră reconectate la rețeaua electrică după ce joi seară întreaga țară s-a scufundat în beznă, criza de energie electrică continuă, fiind provocată de „sabotaje” puse la cale de imperialiștii americani, a anunțat guvernul socialist de la Caracas.
Pentru a preveni "sabotajul", Ministerul Apărării al Venezuelei a promis, printr-o declarație oficială, prin intermediul canalelor media sociale de stat, că va disloca militarii pentru a proteja sistemul național de electricitate pe durata întreruperii alimentării cu energie electrică.
"Toate serviciile de securitate, protecția civilă și sistemul integrat de apărare al națiunii sunt desfășurate pentru a proteja și a ajuta oamenii din întreaga țară", spune un comunicat preluat de Bloomberg. Acest anunț, ca și acuzațiile oficiale împotriva lui Washington, pentru ceea ce președintele Nicolas Maduro a denumit un "război al electricității" declanșat de SUA arată o amplificare a retoricii Guvernului de la Caracas.
Ministrul apărării a promis că va majora numărul militarilor care patrulează pe străzi după lăsarea întunericului, dar deja în Caracas au apărut cartiere în care nu se mai poate intra (no go zones) din cauza ratei criminalității care a explodat din cauza penei de curent.
Între timp, problemele sunt tot mai mari, pe măsură ce infrastructura învechită și îngrijită necorespunzător se prăbușește declanșând un efect de domino în economie, accelerat de pana masivă de curent electric.
Cea mai mare și îndelungată pană de curent și întreruperea comunicațiilor a agravat impresia de izolare și dezintegrare socială din Venezuela, punând în pericol pacienții din spitale, obligând întreruperea cursurilor școlare, închiderea întreprinderilor și a magazinelor, rupând practic legăturile cu lumea exterioară. Dacă unele cartiere din Caracas au fost reconectate la curentul electric, telefoanele și internetul nu funcționează încă, întreruperea electricității fiind o lovitură pentru o țară paralizată oricum de confruntările politice și cu o economie devastată de deceniile de conducere centralizată.
Plățile cu cardul nu pot fi procesate, ceea ce face ca tranzacțiile să se facă doar cu bani gheață, o mare problemă, ținând cont că moneda națională, bolivarul, aproape că nu mai valorează nimic din cauza hiperinflației.
* * * *
În cea de-a doua zi a penei naționale de curent, 23 din 24 de state rămân în întuneric, potrivit AP, într-o situație prelungită acum până la niveluri de criză, date fiind rapoartele că spitalele se luptă să mențină generatoarele în funcțiune și cu multe întreprinderi forțate să rămână închise.
La nivel social și politic, criza s-a transformat într-un joc de a arunca vina de la unul la altul, opozanții regimului Maduro spunând că incapacitatea guvernului de a gestiona resursele țării plus corupția endemică au condus la colapsul economiei, în timp ce susținătorii regimului socialist acuză sabotaje executate de forțele de dreapta, comandate de Statele Unite.
”Nimeni nu poate fi atât de naiv încât să creadă că e rezultatul unei lipse de noroc sau întâmplării”, a spus Padrino Lopez vineri în timp ce milioane de venezueleni se pregăteau să intre în a doua noapte în întuneric.
”Este o agresiune desemnată să destabilizeze poporul venezuelean și statul venezuelean”, a mai spus ministrul.
Potrivit acestuia, SUA a ”atacat” centrala hidroelectrică Guri din sudul Venezuelei care alimentează aproape toată țara.