Venezuela în revoltă la un an de la dispariția lui Chavez

„Venezuela nu este Ucraina.“ (Nicolás Maduro, preşedintele venezuelean)

Săptămâna aceasta, pe 5 martie, se împlinește un an de la dispariția lui Hugo Chavez. De la începutul lunii februarie, proteste masive, în­tâi ale studenților¹, dar mai apoi, începând din 12 februarie, coordonate de opo­ziția reunită în MUD (Ma­sa Unității Democratice) și mai ales de Leopoldo López, li­de­rul uneia dintre aripile ra­di­cale ale coaliției (partidul Vo­ința Populară), au fost vă­zute atât în capitala Caracas, cât și în alte orașe. Bilanțul vic­ti­me­lor a ajuns la 18, deși regimul Maduro evoca săp­tă­mâna tre­cută un număr net su­pe­rior, de 50 de victime, ca urmare a pro­testelor. Ló­pez a fost printre cei care au cerut ca prin pro^­­teste de stradă să se pună capăt regimului Maduro și a fost arestat, fiind acu­zat de te­ro­rism și încercare de lovitură de stat pe 18 fe­bruarie, fiind acompaniat de o mulțime im­pre­sionantă înainte de a se pre­da autorităților.

Cele două Venezuele

Așa cum se observa în New York Times, pro­testele par, cel puțin la Caracas, să aibă loc doar în partea de est a orașului, unde lo­cu­iesc cei mai bogați, unde multe străzi sunt blo­cate de guarimbas (baricade ad-hoc), în timp ce, în vest, cei mai săraci, susținători ai guvernului președintelui Ma­duro, profită de zilele libere acordate de acesta cu ocazia începerii timpurii a car­na­va­lului anual din Americi, o mă­sură luată și pentru a preveni continuarea protestelor. Acest lucru este însă doar parțial adevărat, căci și partidul ofi­cial, PSUV (Partidul Socialist Unit din Venezuela), și-a mo­bilizat partizanii în ultimele săptămâni pentru a arăta că nu doar opoziția poate. Protestele au avut la origine absența din ce în ce mai acută a unor produse de ba­ză, insecuritatea exagerată, dar și inflația re­cord la sfârșitul anului trecut.

Nu trebuie uitat că regimul Chavez (1998-2013) a dus la o polarizare accentuată și per­ma­nentă a societății. El a fost votat în mod constant de puțin peste 50% din electorat și a și reimaginat democrația liberală, plecând de la un nou model interpretat ca o formă de democrație radicală care recompensează ma­joritatea proprie în pofida minorităților. Cel mai longeviv efect al regimului Chavez a fost personalizarea extremă a puterii, în așa fel încât actualul președinte Nicolas Maduro, c­a­re nu beneficiază de carisma liderului defunct, dar încearcă să-i folosească instrumentele, pare adesea ridicol.

Politic, protestele par a fi fost provocate și de o divizare a opoziției (între cei mai moderați - Henrique Capriles – și cei mai radicali - Ló­pez) în raport cu Guvernul Maduro, care a convocat la începutul anului negocieri pentru o serie de măsuri impopulare pe care le pre­gătea, precum creșterea prețului benzinei, unul dintre cele mai mici din lume (Venezuela având cele mai mari rezerve de petrol).

„Soluția“ Maduro: diversiune – violență și carnaval devansat

Regimul Maduro încearcă măcar aparent să găsească o soluție la criza din ultima lună, ca­re s-a soldat cu morți și cu o sumedenie de răniți (câteva sute), dar și cu acuzații de abu­zuri din partea opozanților, ca urmare a ac­țiunii colectivos (forțe paramilitare apropiate de chavismo și protejate de agenții de se­curitate ai statului) și cea a agenților statului (Sebin). Astfel, pe 26 februarie, o Conferință națională pentru pace era convocată la Ca­racas, dar fără participarea opoziției. În acest timp, secretarul de stat al SUA, John Kerry, a cerut deja Guvernului Maduro să discute cu MUD.

Săptămâna trecută, Elías Jaua, ministrul de Externe, a plecat într-un miniturneu di­plo­matic vizând mai ales confirmarea susținerii deja exprimate de guvernele prietene sau măcar favorabile: Argentina, Bolivia, Uruguay, Paraguay, Brazilia, dar și Suriname, care de­ține președinția UNASUR. De fapt, guvernul de la Caracas încearcă să provoace UNASUR (ca­re reunește guvernele celor 12 țări din Ame­rica de Sud) să convoace o întâlnire regională privind situația din Venezuela pentru că are o mai mare influență în interiorul acesteia, și nu una a OEA (Organizația Statelor Ame­ri­ca­ne, care reunește toate statele din Americi cu ex­cepția Cubei), considerată mai degrabă favorabilă intereselor SUA. Versiunea pe care o transmite Guvernul Maduro este aceea că opoziția sau „fasciștii“, pentru a folosi vo­ca­bu­larul oficial, încearcă să realizeze o lovitură de stat pentru că nu recunosc rezultatele ale­gerilor locale câștigate de PSUV în decembrie, cu 49% din voturi. //

Note:

1. Primele manifestații au fost văzute în orașul San Cristobal ca urmare a unui incident ce a avut loc în campusul Universității Los Andes și care a dus la protestele studenților, care au reclamat o protecție crescută din partea forțelor statului, în contextul insecurității crescute.

2. http://www.nytimes.com/2014/03/01/world/americas/slum-dwellers-in-caracas-ask-what-protests.html?ref=americas&_r=0