Pe aceeași temă
Administrația americană pare dispusă să le spună rușilor că ar putea deveni mai flexibilă în chestiunea Ucrainei, la schimb cu un sprijin al Moscovei, care întreține relații bune și cu regimul Assad din Siria, și cu Teheranul, pe cealaltă direcție.
Între 15.000 și 20.000 de oameni au demonstrat sâmbăta trecută la Chișinău pentru reunificarea cu România. Deși se apreciază că, în ansamblul populației, curentul unionist nu depășește astăzi 20 de procente, nu este deloc exclus ca sprijinul să crească în timp. Două sunt motivele. Primul: frustrarea în creștere a părții de electorat care a votat la ultimele alegeri frontul proeuropean pentru a constata că în final s-a ajuns la o formulă de guvern minoritar, fără Partidul Liberal, cel mai proromânesc, care se bazează pe sprijinul comuniștilor, cu un prim-ministru, Chiril Gaburici, destul de controversat. Al doilea motiv: șansele reale de integrare europeană pentru Republica Moldova au devenit extrem de palide. De pildă, la Berlin, până recent unul dintre principalii susținători ai Chișinăului, interesul pentru Republica Moldova a scăzut brusc. Poate fi și o reacție la maniera în care s-a constituit actualul guvern și la manevrele politice prin care Iurie Leancă a fost eliminat ca variantă de prim-ministru, dar aceasta nu are cum să fie singura explicație.
Aceleași semnale le-a primit și Georgia, care spera ca la viitorul summit de la Riga, dedicat Parteneriatului Estic, să primească același gen de aranjament în privința vizelor pe care l-a primit Chișinăul anul trecut. Deocamdată, georgienii au fost informați că decizia în această privință a fost amânată. La fel cum, la summitul NATO din 2014 de la Cardiff, nu li s-a oferit nici un fel de perspectivă de integrare în organizație.
Explicațiile nu sunt greu de intuit. Pentru Moscova, summitul de la Riga are un caracter antirusesc, așa că a declarat că reacția Rusiei va fi una „fermă și principială“. Iar Uniunea Europeană, fără să o spună explicit, pare să accepte cel puțin o parte dintre liniile roșii trasate la Kremlin. Dezamăgirea față de lipsa de gesturi concrete din partea Bruxellesului produce deja efecte la Tbilisi. Deși două treimi din populație încă sprijină demersul de integrare în spațiul occidental, numărul celor care optează pentru Uniunea Euroasiatică s-a dublat în ultimul an, ajungând la 31 de procente.
Realitatea este că replierea Occidentului în relația cu Rusia pare din ce în ce mai probabilă. Există o opoziție în creștere în UE față de prelungirea sancțiunilor la adresa Rusiei. În plus, un semnal pe această direcție a venit zilele trecute și de la Washington: neașteptata întâlnire de la Soci a lui John Kerry cu Serghei Lavrov și Vladimir Putin. Venit la puțin timp după ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, acuza Kremlinul că „încalcă flagrant“ Acordul Minsk 2, livrând armament greu „rebelilor“ din estul Ucrainei, evenimentul a fost văzut de majoritatea observatorilor drept un succes al lui Vladimi Putin. „Pentru Rusia, victoria a venit la trei zile după Ziua Victoriei, sub forma vizitei secretarului american John Kerry la Soci. O interpretare larg acceptată este aceea că e vorba de un semnal de cedare din partea americanilor, o ramură de măslin întinsă de președintele Obama și o recunoaștere a faptului că Rusia și liderul acesteia sunt prea importanți pentru a fi ignorați“, scria The New York Times, un cotidian care, de regulă, îl sprijină pe Barack Obama.
De aceea, nu e deloc surprinzătoare satisfacția rușilor. Discuțiile de la Soci au fost caracterizate de Lavrov drept „minunate“, iar de Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, drept „extrem de pozitive“. Nu e clar dacă Moscova e doar mulțumită de câștigul de imagine datorită faptului că întâlnirile au avut loc sau chiar a obținut ceva concret. Legat de Ucraina și de eventuale limitări ale prezenței occidentale în partea de est a Europei, cu consecințe directe pentru țări ca Republica Moldova, Georgia și, evident, Ucraina. Problema e dacă Kremlinul se va mulțumi cu asta sau va considera că marchează astfel doar o victorie de etapă.
Dar de ce au dorit americanii întâlnirea de la Soci? Pentru Barack Obama, finalizarea unui acord cu Iranul pare să fi căpătat o prioritate absolută. Îl consideră un element definitoriu pentru președinția sa. Continuarea crizei din Siria și Irak, noul conflict din Yemen, care a dus la cote extrem de ridicate vechile tensiuni dintre Iran și țările arabe din zona Golfului, disensiunile interne care par să existe la Teheran, toate pun sub semnul întrebării finalizarea acordului. Faptul că Wendy Sherman, negociatorul șef al Statelor Unite în relația cu Iranul, l-a însoțit pe Kerry la Soci e semnificativ din acest punct de vedere. Iată de ce Administrația americană pare dispusă să le spună rușilor că ar putea deveni mai flexibilă în chestiunea Ucrainei, la schimb cu un sprijin al Moscovei, care întreține relații bune și cu regimul Assad din Siria, și cu Teheranul, pe cealaltă direcție.
Din perspectivă românească, noul context regional complică relațiile cu Republica Moldova. Perspectiva, chiar relativ îndepărtată, că cele două țări se vor regăsi la un moment dat împreună în interiorul UE era una confortabilă. Pe care oricum Bucureștiul o gestiona cu destulă dificultate. Noua situație ar schimba abrupt lucrurile pentru autoritățile de la București. Din perspectivă externă, dar și internă, pentru că ideea reunificării nu a fost niciodată luată serios în considerație la nivelul opiniei publice autohtone. Întrebarea la care va trebui să răspundem e dacă vom încuraja eventualele tendințe unioniste de la Chișinău sau, din contra, vom lua act de noua linie de separație de pe Prut?
