Pe aceeași temă
Jack Merritt, de 25 de ani, şi Saskia Jones, de 23 de ani, care lucrau pentru apropierea între lumea academică şi cea carcerală la universitatea din Cambridge, au fost înjunghiaţi mortal de un fost deţinut condamnat pentru terorism vineri, în timpul atentatului de la Londra, a anunţat duminică poliţia, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Ambii absolvenţi ai universităţii din Cambridge, tinerii participau la "Learning Together", un program de formare al institutului de criminologie de la Cambridge care pune în relaţie studenţi şi deţinuţi în vederea reabilitării celor din urmă, "Jack fiind coordonator şi Saskia voluntară", a precizat poliţia într-un comunicat.
Originar din Cottenham, în apropiere de Cambridge, "Jack trăia potrivit principiilor, el credea în reabilitare, nu în răzbunare, el le lua mereu partea celor mai slabi", a scris familia într-un comunicat.
"Jack nu ar fi vrut ca acest eveniment teribil şi izolat să fie izolat şi utilizat ca pretext de către guvern pentru a introduce pedepse şi mai draconice pentru deţinuţi sau pentru a menţine în închisoare oamenii mai mult decât este necesar", se mai menţionează în acest text.
O aluzie la anunţul prim-ministrului Boris Johnson, acuzat că politizează drama promiţând pedepse drastice şi abolirea eliberărilor anticipate pentru infracţiunile teroriste, în plină campanie pentru alegerile legislative de la 12 decembrie.
Potrivit familiei sale, Jack Merritt era "nerăbdător să construiască un viitor împreună cu partenera lui şi să facă carieră ajutând persoanele din sistemul penal".
Fostă studentă la Cambridge animată de "o sete de a şti formidabilă", Saskia Jones a încercat recent să se angajeze la poliţie, "dornică să se specializeze în susţinerea victimelor", potrivit familiei sale.
"Avea un simţ formidabil al umorului şi era generoasă până în punctul în care voia să vadă mereu ce-i mai bun în oameni", au adăugat apropiaţii ei, originari din Stratford-upon-Avon, oraşul natal al lui William Shakespeare.
Potrivit Universităţii din Cambridge, un membru al personalului său figurează şi printre cei trei răniţi în atacul cu cuţitul comis de britanicul Usman Khan, după ce a participat la o conferinţă privind reabilitarea deţinuţilor organizată pentru a sărbători a cincea aniversare a "Learning Together", într-un imobil situat la doi paşi de London Bridge.
Unul dintre cei trei răniţi a fost externat iar ceilalţi doi rămân spitalizaţi "într-o stare stabilă", potrivit poliţiei, care a precizat că ei nu doresc să le fie făcută publică identitatea.
La Cambridge a fost organizat un priveghi sâmbătă, într-un moment în care omagiile pentru Jack Merritt se înmulţesc pe Twitter, el fiind descris drept o persoană angajată, inteligentă şi generoasă.
"Odihneşte-te în pace, frate", a scris rapperul Dave, al cărui album "Psychodrama" recompensat cu prestigiosul Mercury Prize, a fost inspirat de reabilitarea de care a beneficiat fratele său condamnat la închisoare pe viaţă pentru crimă.
"Jack Merritt era cel mai bun dintre băieţi. El şi-a dedicat viaţa altora, a fost cu adevărat o onoare să întâlnesc pe cineva ca el", a mai afirmat el.
Usman Khan, de 28 de ani, a fost eliberat condiţionat în 2018, la şase ani după condamnarea sa pentru infracţiuni teroriste. El a fost împuşcat mortal de poliţie după ce a fost imobilizat de simpli cetăţeni, calificaţi drept "eroi".
Potrivit poliţiei, atacatorul a acţionat singur pentru a comite acest atentat revendicat apoi de gruparea jihadistă Statul Islamic.