Victoria Nuland: Instalațiile militare ruse din Crimeea sunt ținte legitime pentru armata ucraineană

L. G. | 17.02.2023

Indiferent cum se va termina războiul din Ucraina, trebuie să avem garanții că Rusia nu va mai fi capabilă să-l repornească, a declarat adjuncta secretarului de stat al SUA, Victoria Nuland, conform BBC.

Pe aceeași temă

„Va fi imposibil să-l credem pe cuvânt pe Putin sau pe cel care se va afla în fruntea Rusiei după el, chiar și după încheierea războiului”, a avertizat ea, relatează BBC.

„În niciun caz nu ar trebui să credem – atâta timp cât Vladimir Putin sau cineva ca el este la putere – că acest lucru s-a terminat cu adevărat. Chiar dacă se va ajunge la o pace dreaptă, va fi nevoie de un plan pe termen lung și de construirea armatei ucrainene a viitorului, ceea ce l-ar putea descuraja pe Putin să se gândească mai departe” la un atac, a continuat ea.

În timpul unei discuții online la Carnegie Endowment din Washington, Nuland a declarat că SUA analizează nu numai ce arme pot fi trimise pe câmpul de luptă din Ucraina în acest moment, ci și ce arme vor fi necesare pentru a descuraja Rusia în viitor.

Răspunzând la întrebarea gazdei dacă Washingtonul se teme să treacă vreo „linie roșie” trasată de Kremlin prin acordarea de sprijin Ucrainei, în special dacă Kievul decide să recupereze Crimeea, anexată de Rusia în 2014 prin mijloace militare, adjunctul șefului diplomației americane a spus că Statele Unite nu vor recunoaște niciodată Crimeea ca fiind rusă, iar Ucraina este proprietara întregului său teritoriu în cadrul granițelor recunoscute internațional.

„Nu voi specula unde vor decide ucrainenii să lupte. Sau cum vor decide să acționeze în privința Crimeei pe termen scurt, mediu și lung. Noi considerăm că Crimeea este Ucraina, a spus Victoria Nuland.

Potrivit lui Nuland, după ocuparea Crimeei, Rusia a transformat peninsula într-un avanpost militar, plasând acolo facilități de luptă, depozite de arme și centre de comandă care amenință și vor continua să amenințe securitatea Ucrainei atâta timp cât se află acolo.

Aceste instalații militare, pe care Rusia le-a plasat în Crimeea, sunt considerate de Statele Unite drept ținte legitime și susțin loviturile armatei ucrainene împotriva lor, a declarat secretarul adjunct.

Acestea sunt ținte legitime (în Crimeea - n.r.). Ucraina le lovește. Și noi o susținem. Ucraina nu va fi niciodată în siguranță până când Crimeea nu va fi – cel puțin – demilitarizată”, a continuat Nuland.

În același timp, Nuland a adăugat că, înainte de a aborda problema Crimeei, armata ucraineană mai trebuie să recucerească teritorii semnificative. „Și pe asta se concentrează în acest moment”, a mai spus ea.

Reacția Moscovei: O nouă provocare pentru escaladarea conflictului

Prim-vicepreședintele pentru afaceri internaționale al Dumei de Stat a Rusiei a declarat pentru agenția TASS, referindu-se la afirmațiile Victoriei Nuland:

„Fiecare declarație de acest fel servește drept pretext pentru escaladarea conflictului militar, nu doar în Ucraina ci și în jurul acesteia. Tot mai multe state sunt nevoite să-și determine poziția în raport cu ceea ce se petrece de fapt în centru Europei. Însă, cu cât sunt făcute mai multe declarații provocatoare, iar declarația lui Nuland este o pură provocare, cu atât mai mult ne îndepărtăm de soluționarea conflictului din Ucraina.”

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22