Pe aceeași temă
“Este ultimul lucru pe care noi ni-l dorim in Romania”, a spus Monica Macovei cu privire la afirmatiile facute de presedintele Comisiei Europene fata de Rusia.
“Pentru noi, aceasta declaratie a lui Juncker este inacceptabila, o spun clar si raspicat. Si la fel o sa o spuna, sunt convinsa, si colegii din celelalte state”, a argumentat europarlamentarul intr-un interviu pentru Adevarul Live.
Ce a spus Juncker
Juncker a declarat in cadrul unei vizite la Passau, in sudul Germaniei, ca e necesar ca Uniunea Europeana sa-si restabileasca “relatiile practice” cu Rusia si sa nu lase Statele Unite sa “dicteze” in aceasta politica.
Seful CE critica o declarative prin care presedintele american Obama se referee la Rusia ca la o “putere regionala”, potrivit BBC News.
“Rusia trebuie tratata decent”, a spus Juncker. “Trebuie sa facem eforturi catre o relatie practica cu Rusia. Nu e placut dar asta e situatia, nu putem continua asa la nesfarsit”, a continuat seful Executivului comunitar, cu trimitere la degradarea relatiilor UE-Rusia dupa criza din Ucraina.
Resetarea ordinii postbelice
Afirmatiile lui Juncker au atras deja critici dure de la Bucuresti, dupa ce fostul presedinte Basescu si fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu au respins ideile lansate de seful CE.
“Nu o sa-i lasam sa ne vanda. Mai sunt si alte lucruri care se discuta, le stiu din spatele usilor inchise, de luni de zile, de cand a inceput in Ucraina, de cand a inceput atacul Rusiei in Ucraina si in Crimeea. Si ati vazut ca reactia Uniunii Europene a fost foarte slaba, si datorita Germaniei a fost foarte slaba”, a continuat Macovei.
Europarlamentarul a subliniat ca nu ne vom mai lasa, ca tara, “vanduti si abandonati” in contul “intereselor unor industrii din diverse tari”. “Suntem multi din tarile post-comuniste si alte tari si, Slava Domnului, exista Statele Unite”.
Despre al caror presedinte Monica Macovei nu a avut prea multe cuvinte de bine: “Nici Obama n-a fost un mare jucător pe tabla de șah cu Rusia, l-a interest mai mult politica internă – și el e criticat în presa americană pentru asta, dar, oricum, America a reacţionat mult mai rapid şi mai vocal decât oricine din Europa.
Să nu uităm că deja Senatul e republican şi vin alegerile și acolo. Republicanii au fost întotdeauna, foarte clar și categoric, împotriva expansiunii ruseşti și a faptului că Rusia este dictatură”.
Europarlamentarul roman a atras atentia asupra faptului ca lumea postbelica se reseteaza si ca urmeaza schimbari geopolitice majore.