Viitor summit între Donald Trump și liderul nord-coreean Kim Jong-un, anunțat de Casă Albă

Redactia | 19.01.2019

Viitorul summit între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-un va avea loc ''la sfârşitul lui februarie'', a anunţat vineri Casa Albă.

Pe aceeași temă

"Preşedintele este nerăbdător să-l întâlnească pe preşedintele Kim, locul întrevederii urmând să fie comunicat ulterior", a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, la finalul întrevederii dintre Trump şi Kim Yong Chol, "mâna dreaptă" a liderului nord-coreean, întrevedere care a durat 90 de minute în Biroul Oval.

Înainte de întrevederea cu Donald Trump, negociatorul nord-coreean a avut vineri dimineaţa o întrevedere cu secretarul de stat american Mike Pompeo şi cu trimisul special al SUA pentru Coreea de Nord, Stephen Biegun.

Preşedintele Trump, care a avut un prim summit istoric cu Kim în iunie 2018, la Singapore, a dezvăluit la începutul lui ianuarie că a primit ''o scrisoare formidabilă'' din partea liderului nord-coreean şi a salutat bunele relaţii cu acesta.

La summitul de la Singapore, Trump şi Kim au semnat un acord redactat în termeni puţini precişi cu privire la denuclearizarea Peninsulei Coreene. SUA insistă de atunci ca Phenianul să abandoneze armele nucleare înaintea oricărei relaxări a sancţiunilor economice la care este supus şi pe care liderul nord-coreean le-ar vrea ridicate în prealabil.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22